Ce-a rămas din protestele de la Universitate

Revoluţionarii ameninţă că se vor întoarce împotriva Guvernului Ponta dacă nu-şi recapătă indemnizaţiile

La kilometrul zero al democraţiei, protestele nu mai există, dar nici nu au murit. Un grup de revoluţionari şi câţiva pensionari curioşi îşi fac veacul prin zonă.

Reaprinsă de decizia Curţii Constituţionale de a invalida referendumul din 29 iulie, flacăra protestelor anti-Băsescu mai pâlpâie doar prin implicarea câtorva grupuri direct interesate şi a câtorva nostalgici care trec seară de seară prin Piaţa Universităţii, doar-doar s-o întâmplă ceva. Pe de o parte sunt plimbările la ceas de seară din jurul Palatului Cotroceni, conduse de colonelul, Mircea Dogaru şi de senatorul Ioan Ghişe, iar pe de altă parte - protestul anemic din faţa Teatrului Naţional. 

La Piaţa Universităţii, locul unde la începutul acestui an s-a desfăşurat una dintre cele mai puternice mişcări de protest de după Revoluţie, au mai rămas numai câteva bannere agăţate de statuile-paiaţe din faţa teatrului şi un grup firav de revoluţionari, traşi mai la umbră şi aşezaţi pe scaune. Protestează, zic ei, pentru reintrarea în plată a indemnizaţiilor de „luptători" suspendate de Guvernul Boc în decembrie 2011.

Când au auzit că suntem de la ziar, au sărit ca arşi: „Să ne dea indemnizaţiile înapoi, că avem rate la bănci şi murim de foame. Uită-te cum murim! Cartianu ăla al vostru şi cu Turcescu, ei ne-au nenorocit. Din cauza lor ne-au luat banii, că au înrăit poporul împotriva noastră, că se duc copiii la «Cartof» (n.r. - monumentul dedicat eroilor morţi la Revoluţie, situat în faţa Senatului) şi scuipă pe el".

Stau aici în fiecare zi, şi-au întins şi nişte pături pe iarbă, mai fac şi cu rândul, dar deocamdată nu se omoară cu protestul. „Avem o promisiune că zilele astea se rezolvă ceva. Până atunci o lăsăm mai moale, să vedem", şopteşte unul cu pălărie şi accent de ardelean care mărturiseşte că a venit de departe, dar nu vrea să spună de unde.

Oricum, revoluţionarii nu mai sunt dispuşi să aştepte prea mult. „Dacă în zilele următoare nu se ia o decizie, atunci vom merge în faţa Guvernului şi vom striga «Jos, Ponta!». Îl dăm jos şi pe ăsta! La toţi le-au dat banii înapoi, numai noi am rămas ca proştii. Noi, care am adus libertate în ţara asta". Unul dintre ei observă o tânără de culoare destul de agreabilă trecând prin faţa teatrului şi începe să zbiere: „Ia, uite, băăă! Păi, mai vedeau românii aşa ceva dacă nu făceam noi Revoluţia?".

„Vin şi se spânzură de maimuţoi"

Revoluţionarii fac eforturi să ne convingă că protestul lor e cât se poate de serios. Unul dintre ei, cu un cert potenţial pentru o frumoasă carieră de interlop, avertizează: „Bă, băieţi, e treaba serioasă. E vorba că vin nişte revoluţionari de la Ploieşti şi se spânzură aici, de maimuţoii ăştia (n.r. - arată către căruţa cu paiaţe din faţa teatrului). Alţii sunt în greva foamei, unul e chiar aici, deci noi nu ne jucăm". Ceilalţi aprobă în gura mare şi îl împing în faţă pe unul negricios, cu faţa suptă şi cu barba crescută în toate părţile.

„El e în greva foamei, vorbiţi cu el, să vedeţi că noi nu ne jucăm. Murim aici, cum am mai murit şi la Revoluţie", strigă revoluţionarii, toţi mâncaţi bine, cu burţile mari şi ghiuluri de aur înţepenite pe degetele groase de la mâini.

Grevistul foamei zice să ne tragem mai într-o parte, pe o bancă, cu el şi cu purtătorul lui de cuvânt, care e abilitat să ne explice totul. Purtătorul, îmbrăcat frumos, precizează, înainte de toate, că omul pe care îl reprezintă nu mai e în greva foamei, dar a fost şi putea să moară. Apoi ne ţine o prelegere despre cum nu ştim să ne respectăm eroii şi despre cât de mult îşi merită revoluţionarii indemnizaţiile.

„Băsescu nu şi-a văzut de treabă"

Între timp, au început să apară în zonă şi aşa-numiţii protestatari anti-Băsescu, cel puţin aşa îi numesc revoluţionarii. „Ăştia sunt de la anti-Băsescu, nu sunt ai noştri. Şi noi suntem anti, dar mai mult cu problemele noastre". Manifestanţii anti-Băsescu sunt, de fapt, câţiva pensionari care se aşază pe bordura din faţa bornei care indică „kilometrul zero al democraţiei" şi stau de vorbă. Numai hârtiile lipite de zidurile din jur creează impresia unui posibil protest. Pe hârtii sunt tot felul de mesaje: de la „Jos Băsescu + Haita" şi „Băsescu e dement, suspendaţi-l Parlament!", până la mesajul publicitar„Vel Pitar, cel dintâi brutar".

Problema acestor oameni nu e că sunt puţini, ci că sunt lipsiţi de cea mai elementară urmă de coerenţă. „Venim aici să vedem ce se întâmplă. Şi în ianuarie tot noi am fost nucleul. Nu-l mai vrem pe Băsescu pentru că nu şi-a văzut de treabă. Trebuia să-şi vadă de treaba lui, nu să distrugă ţara", spune domnul Marius, care se recomandă inginer.

Cam ăsta e tot programul lor. Plus câteva mesaje pesimiste despre soarta neamului românesc. O doamnă cu eşarfă tricoloră la gât are toate explicaţiile pentru vremurile grele pe care le trăim. Când am plecat, încă mai striga în urma noastră: „Noi am avut industrie, am avut metalurgie, şi tot am ajuns unde am ajuns. Nu am avut niciodată unitate. Chiar dacă făceam ceasuri elveţiene, tot nu eram în stare". 

"Noi am avut industrie, am avut metalurgie, şi tot am ajuns unde am ajuns. Nu am avut niciodată unitate. Chiar dacă făceam ceasuri elveţiene, tot nu eram în stare.''
pensionară  din Piaţa Universităţii