Cazul Dragnea: blocarea banilor UE este iminentă. PSD-istul se întâlneşte pe ascuns cu Murgeanu, ca să-i ceară sfaturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragnea (stânga) şi Murgeanu, la o terasă din Bolintin-Deal
Dragnea (stânga) şi Murgeanu, la o terasă din Bolintin-Deal

Comisia Europeană confirmă: România riscă blocarea fondurilor pe infrastructură pentru cel puţin jumătate de an. Scandalul achiziţiilor publice de la Teleorman în care este implicat şeful judeţului, Liviu Dragnea, riscă să arunce în aer întregul sistem de finanţare din bani europeni  pentru România.

Procedurile în baza cărora s-au dat banii UE în România au deficienţe grave. Acest lucru rezultă în urma auditului preliminar făcut de Comisia Europeană (CE) pentru Programul Operaţional Regional finanţat prin Fondurile Structurale şi de Coeziune, au confirmat, pentru „Adevărul" Europa, surse de la Bruxelles.

MAI CITEŞTE ŞI:

Blat cu fonduri UE pe moşia lui Dragnea

Dragnea, prins cu minciuna de „Adevărul de Seară“: acesta a încheiat contracte cu foştii colegi de facultate, pe care spunea că nu-i cunoaşte

Vezi aici averea PSD-istului Dragnea, luat în vizor de UE: în 2009 avea 10 terenuri, 7 clădiri şi un hotel

Auditul a fost efectuat în perioada martie - aprilie a acestui an, membrii Comisiei analizează în prezent rezultatele, dar confirmă că neregulile sunt legate în special de procedurile de achiziţii publice.

„Am găsit că aceste proceduri au deficienţe grave în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de gestionare şi control al asistenţei financiare acordate de UE", au declarat surse din CE.

„Dacă această analiză a auditului confirmă prima impresie a Comisiei, se va ajunge negreşit la o întrerupere a termenelor de plată pentru axa prioritară în cauză (n.n. - infrastructură de transport locală şi regională). Aceasta ar fi o acţiune de prevenire, cu o durată maximă de 6 luni", arată Comisia Europeană pentru „Adevărul" Europa.

PROIECTE ÎN IMPAS Vezi câte milioane de euro de la UE poate pierde Bucureştiul din cauza blatului PSD-istului Dragnea

L-am prins din nou cu minciuna! Dragnea şi-a renovat hotelul cu ajutorul prietenilor asfaltatori

Potrivit sursei citate, o întrerupere a acestei sancţiuni ar putea fi posibilă chiar înainte de acest termen, în momentul în care autorităţile naţionale demonstrează că au pus în aplicare măsurile de corecţie corespunzătoare.

„Autorităţile naţionale trebuie să fie notificate în scris. În cazul în care neregulile identificate nu sunt îndreptate, Comisia ar putea suspenda plăţile pentru o perioadă mai lungă", mai precizează reprezentanţii CE. Scrisoarea oficială către autorităţile române este în curs de pregătire şi va fi trimisă în curând oficialilor competenţi de la Bucureşti.

Experţi din ţară: măsura e iminentă

Comisia Europeană a efectuat o misiune de audit de rutină în urma căreia au fost identificate mai multe nereguli în privinţa cheltuielilor legate de programul operaţional, în cadrul celei de-a doua axe prioritare. Este vorba despre bani destinaţi  infrastructurii regionale şi locale de transport - domeniul major de intervenţie: reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane - inclusiv construirea/reabilitarea şoselelor de centură. Pe această axă prioritară, România beneficiază de alocări totale, pentru 2007 - 2013, de circa 859 de milioane de euro.

În rândul oficialilor români care lucrează pe fonduri structurale, măsura suspendării temporare a plăţilor pare iminentă. Mulţi experţi din sistem ştiau de luna trecută de neregulile găsite la Teleorman. Deocamdată, nicio măsură de oprire sau suspendare a plăţilor nu ar fi fost transmisă în sistemul naţional, au declarat experţi guvernamentali.

Neregulile de la Teleorman

Auditul de la sfârşitul lunii martie al Comisiei Europene a scos la iveală probleme grave la contractele semnate de Liviu Dragnea, preşedintele CJ Teleorman, pentru repararea a două drumuri judeţene, DJ 506 şi DJ 701, susţin surse guvernamentale. Reporterii „Adevărul de Seară" au reuşit să afle că experţii care au studiat contractele de la Teleorman au găsit nereguli majore privind un conflict de interese, precum şi folosirea unor criterii de calificare restrictive în momentul în care s-a ales firma care să se ocupe de reabilitarea acestora. Acestea ar fi dus la excluderea unor ofertanţi cu preţuri mai mici din rândul participanţilor. Cele două contracte sunt semnate cu firma Tel Drum SA, cunoscută în Teleorman pentru proiectele câştigate pe bandă rulantă de la Consiliul Judeţean.

 „Adevărul de Seară" a dezvăluit legăturile baronului PSD cu firma sa de casă. Chiar prefectul judeţului Teleorman, Teodor Niţulescu, susţine că Dragnea este în spatele firmei Tel Drum, una dintre cele mai mari din zonă, cu peste 600 de angajaţi. „Toată lumea ştie că el deţine această firmă prin alte persoane care apar în acte. Dragnea a privatizat societatea în 2001, iar de atunci doar «Tel Drum» a câştigat toate contractele pentru construcţia sau reabilitarea de drumuri", a declarat prefectul judeţului Teleorman.

Dragnea a cântat cu acţionarii

Liviu Dragnea a susţinut în nenumărate rânduri că nu are nicio legătură cu firma Tel Drum şi că nu-i cunoaşte pe acţionarii actuali. „Îl ştiu pe Marian Fişcuci, care a deţinut «Tel Drum», pentru că este tot din Teleorman. Nu-i ştiu pe acţionarii de acum. Să ştiţi că foarte multe alte firme au contracte cu CJ Teleorman, nu doar Tel Drum", a declarat Liviu Dragnea, săptămâna trecută. Ziarul nostru a reuşit să demonteze această afirmaţie printr-un material publicat în urmă cu două zile legat de faptul că acţionarii actuali ai Tel Drum sunt foştii colegi de facultate şi de trupă ai lui Dragnea.

Investigaţia a continuat şi în ediţia de ieri, când am demonstrat că firma „de casă" a fostului ministru de Interne, în care acesta a pompat din plin bani publici prin oferirea de contracte pe bandă rulantă, i-a refăcut acestuia hotelul familiei din Turnu Măgurele printr-o metodă foarte simplă. În 2002, Tel Drum a semnat un contract de locaţiune cu firma Hotel Turris, deţinut în proporţie de 95% de Bombonica Dragnea, soţia şefului CJ Teleorman. Obiectul contractului este folosirea hotelului din Turnu Măgurele de firma Tel Drum pentru: „turism, activităţi hoteliere şi alimentaţie publică".

Conform datelor de la Registrul Comerţului, acţionar principal al hotelului, cu un capital de peste 95%,  este Bombonica Dragnea. În perioada în care a fost administrat de această firmă, hotelul „a înflorit". Dacă în 2003, societatea era aproape în pragul falimentului, având doar doi angajaţi, o cifră de afaceri de aproximativ 9.000 de euro şi datorii de trei ori mai mari, de 26.000 de euro, după doar un an, proprietarii imobilului au reuşit să ajungă la un profit net de 33.000 de euro, păstrând aceiaşi doi angajaţi. De altfel, tot în acea perioadă, angajaţii hotelului susţin că imobilul a fost renovat. Liviu Dragnea a refuzat orice fel de declaraţii la întrebările jurnaliştilor de la „Adevărul de Seară".

"Nu-i ştiu pe acţionarii de acum. Să ştiţi că foarte multe alte firme au contracte cu CJ Teleorman, nu doar Tel Drum."
Liviu Dragnea
preşedinte CJ Teleorman

Antecedente în Malta

Comisia Europeană a anunţat prelungirea suspendării impusă anul trecut Maltei pentru plata banilor pe programe educaţionale finanţate din banii UE. Oficialii nu sunt mulţumiţi de acţiunile întreprinse de autorităţile malteze pentru îmbunătăţirea gestionării a două programe educaţionale ale UE "şi a informat guvernul că este în măsură să ridice suspendarea introdusă anul trecut doar parţial ". Comisia a reţinut la sursă, în cazul celor două programe din Malta, 2,3 milioane de euro reprezentând  plăţile în avans.

Întâlnire de taină cu secretarul de stat Murgeanu

Florin Marin, Silviu Brumă

Dezvăluirile făcute de „Adevărul" despre contractele păguboase cu fonduri europene din Teleorman par să-l fi pus în gardă pe Liviu Dragnea. Sâmbăta trecută, puţin după prânz, la o terasă din comuna Bolintin-Deal, o liniştită localitate din judeţul Giurgiu, Dragnea şi-a dat întâlnire cu Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Instituţia gestionează Programul Operaţional Regional, prin care se fac ample lucrări de infrastructură cu bani europeni. Astfel, Dragnea a vrut să afle de la sursă, printr-un mai vechi coleg de partid, ce nereguli au fost depistate în urma auditului efectuat de Comisia Europeană. Liviu Dragnea, îmbrăcat elegant, în cămaşă albă, vorbea mai puţin. Răzvan Murgeanu, în ţinută simplă, de vară, părea să-i dea multe explicaţii, ţinând cont de mişcările agitate ale mâinilor.

Veşti proaste

Răzvan Murgeanu a confirmat, pentru „Adevărul de Seară", întâlnirea de sâmbătă cu Dragnea. „Eram la un grătar, la un prieten din Bolintin, când m-a sunat şi mi-a spus că este în zonă şi mi-a propus să ne întâlnim. De aceea am ales acea terasă (foto) unde să vorbim. M-a întrebat ce scrie în raportul Comisiei Europene, asta după ce apăruse deja în «Adevărul» un material despre contractele de la Teleorman. I-am spus însă că raportul nu a ajuns, deocamdată, în ţară", a declarat Murgeanu.

Acesta a adăugat însă că rezultatul auditului a fost transmis pe cale orală de către ofiţerul pentru România de la Comisie şi că este unul nefavorabil: „A confirmat că a fost un audit la Consiliul Judeţean Teleorman şi eu ­i-am spus că nu este un raport favorabil. Nu am vorbit mai mult de cinci minute".

„O relaţie sănătoasă"

Murgeanu a spus că îl ştie pe Dragnea de 15 ani, de când acesta din urmă era membru al PD. „Nu este prietenie, este o relaţie sănătoasă între un preşedinte de Consiliu şi o persoană care manageriază aceste fonduri. El mi-a cerut să ne vedem în calitatea mea referitoare la fondurile europene, nu ca şi cunoştinţă. Am avut o discuţie destul de protocolară", a mai spus secretarul de stat. Acesta nu a explicat însă de ce Dragnea nu a ales să vină la minister, dar a precizat că şeful Consiliului Judeţean Teleorman îl bănuia că a dat drumul în presă scandalului cu fonduri europene.

„I-am explicat că nu am nicio legătură. Oricum, noi, cei de la minister, nu avem nicio treabă cu acest audit. Cei din teritoriu, de la consiliile judeţene, răspund", a completat Murgeanu. Până la închiderea ediţiei, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman nu a putut fi contactat. El a promis să nu mai răspundă solicitărilor venite din partea ziarului nostru. Asistenta personală a lui Liviu Dragnea, Iulia „şi-atât", a spus că acesta „se află în nordul judeţului şi probabil n-are semnal la mobil".

"Eram la un grătar, la un prieten din Bolintin, când m-a sunat şi mi-a spus că este în zonă şi mi-a propus să ne întâlnim. De aceea am ales acea terasă unde să vorbim."
Răzvan Murgeanu
secretar de stat

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite