Carmen Stănescu, în rol de bătăuşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa interpretează în „Premiera” rolul directoarei de teatru Alexandra Dan. Filmul face parte din colecţia „Toma Caragiu”, distribuită în ianuarie cu revista „Adevărul magazin de duminică”.

Pachetul conţine trei filme, „Actorul şi sălbaticii", „Premiera" şi „Operaţiunea «Monstrul»", şi un box de colecţie, oferit gratuit, pentru a vă aşeza DVD-urile în ordine, totul la preţul special de doar 14,99 lei.

Filmul „Premiera" prezintă povestea simpatică a echipei unui teatru înainte de premiera celui mai important spectacol din acel an. Personajul interpretat de Carmen Stănescu, directoarea Alexandra Dan, se află într-un stres continuu, drumurile între scenă şi biroul direcţional transformându-se ­într-un epuizant du-te-vino.

„Mi-a plăcut foarte mult rolul, cum să nu-mi placă! Trebuie să fii tâmpit ca actor să nu-ţi placă un asemenea rol", spune amuzată actriţa care anul acesta va împlini 85 de ani. Ea consideră că acest film este una dintre cele mai reuşite producţii româneşti.

„Mai mult decât rolul meu, trebuie să vorbim despre film, care a ieşit foarte bine. Există foarte puţine pelicule româneşti reuşite, iar acest lucru depinde foarte mult de regizor, dacă el nu îşi face treaba bine, nu iese nimic bine", explică actriţa unul dintre motivele pentru care i-a plăcut atât de mult să joace în „Premiera", regizat de Mihai Constantinescu.

image

Un film de referinţă în România

Personajul ei se vede obligat să gestioneze situaţiile de criză care apar înainte de prezentarea spectacolului, iar faptul că între actorul Titi Precup (Toma Caragiu), care interpretează rolul principal în piesă, şi sufleurul Vasilică (Emil Botta) există un conflict aprins nu îi uşurează deloc meseria directoarei.

„Eu nu am jucat mult alături de Toma Caragiu, iar între noi au existat simple raporturi de la coleg la coleg. Am apărut în doar câteva scene împreună, dar se putea vedea că era un om muncitor, corect şi foarte amabil cu colegii, însă nu pot zice că m-a entuziasmat", mai spune actriţa. Ea declară că cea mai amuzantă scenă de care îşi aduce aminte a fost cea în care se certa cu personajul interpretat de Radu Beligan.

„Sunt foarte multe secvenţe care mi-au plăcut în mod deosebit, însă cea mai amuzantă a fost cea în care eu vorbeam cu personajul lui Radu Beligan, adică cu soţul care umbla ca un disperat după mine ­şi-mi cerea să-i fac poale-n brâu şi să-i dau murături", se amuză povestind Carmen Stănescu.

„Eu ţineam un papuc de-al meu în mână şi se vedea clar că vreau să bat pe cineva. Din cale afară de simpatic a fost însă faptul că pe platou era o putoare pe care eu n-o puteam suferi, care mă enerva rău şi în principiu către ea era îndreptat papucul meu. A smuls multe hohote de râs scena asta", adaugă actriţa. Aceasta mai spune că rolul din „Premiera" a fost unul foarte important pentru ea şi că, aşa cum se întâmplă cu toate rolurile bune, va rămâne pentru totdeauna în palmaresul ei.

„Sper ca şi după moartea mea lumea să vadă filmul, pentru că este o peliculă foarte reuşită. Este şi va rămâne un film de referinţă în cinematografia românească", conchide actriţa. Carmen Stănescu s-a născut la 29 iulie, 1925, la Bucureşti, şi a simţit o atracţie deosebită către teatru încă de la vârsta de 6 ani, când a văzut prima oară un spectacol, „Vlaicu Vodă".

În adolescenţă, ea şi-a dezvoltat şi pasiunea pentru sporturi, printre cele preferate numărându-se voleiul, tirul şi nataţia. Campioană la tir, a trebuit să renunţe însă la acest vis, în urma unui accident. A urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu şi a debutat în rolul Ecaterina Ivanovna, în spectacolul „Fraţii Karamazov", în 1945.

Debutul în cinema

Actriţa a interpretat până în prezent peste 30 de roluri pe scenele teatrelor bucureştene şi a jucat în 10 filme. Debutul său pe marele ecran a avut loc în 1958, în pelicula „Doi vecini", după Tudor Arghezi, în regia lui Geo Saizescu. Alte producţii în care a mai apărut sunt „Telegrame", în regia lui Aurel Miheleş, „Bădăranii", regia Sică Alexandrescu, „Fraţii Jderi" sau „Muşchetarul român".

Actriţa a avut o bogată carieră şi în televiziune, realizând, alături de Mişu Fotino, mai multe emisiuni de divertisment. În 2003 a lansat volumul „Destăinuiri", în care împărtăşeşte cititorilor unele dintre cele mai frumoase momente ale vieţii ei.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite