Bisericile nu sunt spitale, Înaltpreasfinţite!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica continuă ca în Evul Mediu să înfiereze public pe orice doreşte, să acuze, în schimb ea totdeauna este sfântă.

Iaca, la final de an, BOR continuă cu aceleaşi păcate şi acuzaţii precum preafericit ne-a obişnuit. Printr-un „şi Bisericile sunt spitale”. Nu, zău! Nicidecum, niciodată, un popă care a trecut printr-o facultate la fără frecvenţă (am întâlnit zeci de cazuri) sau a fost hirotonit fără a avea studii superioare în teologie (alte sute de cazuri) sau să nu mai amintesc de călugării hirotoniţi fără a avea un minin de cultură religioasă, NU se poate compara cu un medic ce a studiat la zi pe rupte un minim de 11 ani de medicină şi rezidenţiat. Nu vă e ruşine obrazului să faceţi aceste afirmaţii şi să jigniţi miile de medici ce îşi dedică întreaga viaţă profesiei lor, zi şi noapte, în salvarea de vieţi omeneşti, nu doar câteva ore îngânând o liturghie într-o duminică?

Nu se poate compora un spital cu o biserică.

Să reamintim BOR-ului că ea însăşi se defineşte o instituţie divino-umană ce are ca scop mântuirea credincioşilor (ce-i drept în ultimii zeci de ani, mai mult umană decât divină).  Din moment ce Biserica nu oferă nicio asistenţă medicală, adică nu se îndeletniceşte cu niciun fel de act medical în adevăratul sens al cuvântului este impropriu şi chiar de o aroganţă fără seamăn să declare că biserica este spital.  Nici metaforic. Sau cu aceste cuvinte cele 18 milioane de creştini am fi cu toţii bolnavi?

1) Prin acest „Drept la replică” al Patriarhiei se subliniază încă o dată, dacă mai era nevoie, că Biserica, prin reprezentanţii săi iluminaţi, cuvioşi, preacuvioşi, sfinţiti, preasfinţiţi, înaltpreasfinţiţi şi preafericiţi, nu va ierta niciodată gestul lui Cuza de a seculariza averile BOR. Iar poporul, va trebuie sã plăteascã scump, pentru secole de acum înainte pentru această faptă. De unde această înverşunare a clericilor de a se agăţa de proprietăţile trecătoare ale lumii acesteia, că tot veni vorba? Şi de ce nu pot ierta o faptă săvârşită de cineva acum 150 de ani? De fapt se reia un pseudoargument demonetizat: „Sprijinul de la bugetul de stat pentru cultele religioase din România este constitutional şi legal, fiind consecinţa confiscării proprietăţilor bisericeşti prin legea secularizării din anul 1863” fără a menţiona ceea ce Constituţia şi Legea Statului Român ar preciza în acest sens. Unde se menţionează concret că ar exista vreo legătură între ceea ce a făcut Cuza cu sute de ani în urmă şi datoria statului din 2013? Care şi cât este acea datorie în cifre? Şi până când statul să tot ofere sprijin financiar? Până în 2050, 2100 sau veşnic? Nu vă e ruşine faţă de poporul român suferind în sărăcie şi proaste condiţii, să cerşiţi ca milogii bani frumoşi pentru ce? Pentru zidirea de catedrale şi biserici, alte făbricuţe cu profit pentru BOR? Unde vă este solidaritatea cu zecile de mii de săraci sau cei ce trăiesc la limită în România? Când România este cel mai sărac stat din Europa vouă vă arde de construcţii? Când românii se zbat să supravieţuiască cu 500-700 de lei, când avem mii de copilaşi orfani, de pensionari fără ajutor, voi purtaţi kilograme de aur la gât şi vă plimbaţi cu cele mai luxoase automobile! Nu aveţi teamă de capul vostru, Iisus Hristos, care v-a poruncit să miluiţi pe cei săraci, sărmani, bolnavi, orfani şi văduve, iar voi vă preaîngrijiţi de catedrale megalomane? Şi toţi aceştia sunt credincioşi ortodocşi ai BOR de care nu vă pasă! Câte porunci a dat Iisus de zidire de biserici sau precis câte biserici a construit Iisus însuşi sau urmaşii săi, Apostolii? Niciuna!  Şi atunci cum vă explicaţi mârşăvia voastră continuă?

2) Comparaţia serviciilor religioase cu cele medicale este incorectă, nedreaptă şi imorală. „Sprijinul de la bugetul de stat pentru cele 18 Culte religioase din România în anul 2013 reprezintă 0,2% din bugetul României şi respectiv 0,08% din PIB, adică de 20 ori mai puţin decât bugetul pentru sănătate.” Sănătatea este o prioritate strategică a unui ţări şi ea trebuie să beneficieze de sprijin important de la stat. Cum îndrăzniţi să comparaţi tămâia, lumânările, ritualurile religioase, cu costurile însemnate pentru sănătate precum infrastructura, tehnologia medicală sau mai ales cu serviciile medicale de specialitate precum ortopedia, chirurghia, ginecologia, neurologia, pediatria, psihiatria, cardiologia, internele, endocrinologia, infecţioasele, oncologia, radiologia, pneumologia, terapia intensivă şi altele? Câte servicii de specialitate oferă BOR? Sau haideţi să trimitem un pacient cu fractură deschisă sau unul cu un atac cerebral la preot să-l vindece!!!

3) O instituţie ca BOR se pronunţă şi asupra cauzelor închiderii de spitale şi şcoli fără a oferi argumente valide. „Scăderea numărului populaţiei” nu este un argument unic. Dimpotrivă, în mediul rural, sau în cazul unor orăşele, nu au fost înfiinţate nici spitale, nici şcoli private, însă au fost construite biserici noi în timp ce se închideau şcoli şi cabinete medicale. Nu minţiţi!

4) Aproximativ 16 milioane de euro reprezintă „consistenta operă socială, medicală şi educaţională în societate” pe care o desfăşoară BOR. Adică nici 1 euro de creştin per anum pentru toate trei: social, spital şi educaţie? De fapt ce educaţie face BOR? Şi care spitale? Ori suma raportată la profitul integral al BOR, toate eparhiile şi cele 15.000 de fabrici (biserici şi mănăstiri) e praf în ochi. Când, potrivit Ministerului Finanţelor, de exemplul doar Arhiepiscopia Bucureştiului a avut un excedent de 3 milioane lei în 2012 şi când sprijinul bugetar pentru cultele, după unele surse, ar fi de peste 500 de milioane de euro anual. Practic, cultele primesc o sumă enormă de bani anual şi numai 3% din aceşti bani, se întorc în societate sub forma unor aşa-zise „opere sociale, medicale şi educaţionale”. Bună faptă! Plus că a pune laolaltă oi, capre şi bovine nu este corect. A afirma fără susţinere că BOR deţine 44 de instituţii medicale şi farmacii nu e de înţeles. Ce înseamnă instituţie medicală? Câte dintre acestea sunt spitale? Argumentaţi cu exemple, nu cu cifre după ureche .

E final de An, a trecut sărbătoarea cea mare a creştinătăţii, Naşterea Domnului, şi vouă încă vă arde de acuzaţii gen „propagandă tendenţioasă”. Pentru BOR orice articol ce încearcă să dezbată, să aducă la lumină cele ascunse sau să primească un răspuns e catalogat repede ca fiind „tendenţios”!? Şi finalul este edificator „spre deosebire de ASUR, Biserica noastră construieşte Altare sfinte, nu demolează suflete.”, adică biserica continuă ca în Evul Mediu să înfiereze public pe orice doreşte în schimb ea totdeauna este sfântă.

Până când îi rabzi, Doamne?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite