Potrivit recensământului din 2002, comunitatea creştină penticostală din România este a patra ca mărime. În ierarhia celor 18 culte recunoscute, după ortodocşi, romano-catolici şi calvini urmează Cultul Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică. Majoritatea celor 2.600 de aşezăminte de cult au fost înălţate după căderea regimului comunist. Prin forţe proprii, dar şi cu ajutoare de la  fraţii americani. Activele „echipe de misiune" americane construiesc pretutindeni biserici: în China comunistă, în India, în ţările Africii şi Americii de Sud. Statistic, fiecare al zecelea contemporan creştin este penticostal.

Deşi, din 1948,  penticostalii au fost recunoscuţi ca şi cult creştin în România, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (ediţia online) continuă să-i definească drept „sectă creştină". Cu precizarea că „în urma posturilor severe şi a serviciilor divine foarte lungi", penticostalul  „ajunge la stări convulsive". De-aici, porecla de „tremurici". Dar poate aceasta să motiveze botezul penticostal?

Nevoia de miracol 

Despre istoria, doctrina şi practicile cultului penticostal ne-am documentat cu ajutorul lui Ghiocel Moţ, pastor la Biserica Noua Filadelfia din Arad. Doctor în matematică şi profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu" Arad, pastorul Moţ  nu poate fi pus, nici de departe, în tagma adepţilor lui „crede şi nu cerceta".

Aşa cum arată însă istoria acestei biserici, geneza ei se plasează sub semnul trebuinţei de miracol. În preajma anului nou 1906, un grup de studenţi  la un colegiu biblic metodist a decis să-şi petreacă vacanţa creştineşte, într-un campus din Asuza Street (California). După ore prelungite de rugăciuni, cântări şi meditaţie au început „să vorbească în limbi". Au considerat că repetau miracolul trăit de primii  apostoli creştini. Atunci, la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile după Înălţarea lui, Biblia scrie că „Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa". În ziua cincizecimii (Rusaliile), Duhul Sfânt pogorâse asupra apostolilor lui Hristos făcându-i să vorbească în limbi necunoscute de aceştia înainte.

Întemeietorii noii biserici (ce şi-a zis penticostală de la ziua cincizecimii) au crezut, totodată, că se-mplinise şi profeţia prorocului Ioel, expusă astfel în Biblie: „După aceea voi turna Duhul meu peste orice făptură, fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi roabe voi turna Duhul meu în zilele acelea".

Printr-un miracol săvârşit de Duhul Sfânt, s-a spus atunci, apăruse o nouă serie de apostoli cu  misiunea reînsufleţirii creştinătăţii. 

Primii penticostali din Podgoria Aradului

Pe  10 septembrie 2012, Cultul Creştin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică sărbătoreşte 90 de ani de existenţă în România. Atunci se aniversează fondarea primei biserici la Păuliş, în Podgoria Aradului. Gheorghe Bradin, primul pastor penticostal român, aflase de existenţa noii credinţe prin intermediul unor români emigraţi în America. Pavel Budeanu, unul dintre aceştia, împărtăşise în casa soţilor Bradin  experienţa de la Asuza Street. Budeanu a oficiat şi primul botez penticostal clandestin, în 1922, în râul Mureş. Noutatea s-a difuzat însoţită de vestea altui miracol: vindecarea soţiei lui Gheorghe Bradin prin rugăciune şi botez cu Duhul Sfânt. La comunitatea  celor 20-30 de păulişani penticostali s-au alăturat repede noi adepţi din satul vecin, Cuvin.

Prin revenirea acasă a altor emigranţi în America, Biserica Penticostală a prins rădăcini şi în Nordul Moldovei. Mai înainte, pe aceleaşi căi, făcuse prozeliţi în împrejurimile Mediaşului.

La aniversare

Până în 1948, Biserica Penticostală a fost considerată, în România, o sectă, iar adepţii săi - eretici. O duşmăneau şi ortodocşii, şi baptiştii.  Pentru cei dintâi, botezul penticostal însemna lepădarea de „credinţa strămoşească". Pentru baptişti, reprezenta scindarea aripii metodiste. Dar în reorganizarea cultelor religioase, făcută de regimul comunist, printre cele 14 culte recunoscute s-au aflat şi penticostalii.

„Culoarul pe care mergem este unul evanghelic şi fundamentalist", spune pastorul Ghiocel Moţ. „Evanghelic, pentru că noi credem că numai prin Hristos se obţine mântuirea. Iar fundamentalist, prin ideea de pocăinţă. Numai prin pocăinţă şi credinţă se produce naşterea din nou. În Biserica Ortodoxă se consideră că naşterea din nou se obţine prin spovedanie. Aici este obligatoriu să te pocăieşti, altfel Cuvântul Sfânt şi Duhul Sfânt nu produc naşterea din nou".

Ritualuri şi misiuni

Din ierarhia slujitorilor Bisericii Penticostale fac parte: pastorii,  prezbiterii, diaconii, evangheliştii, apostolii (misionarii), învăţătorii şi prorocii. Aceştia din urmă stârnesc mare interes.  Şi controverse asupra înzestrării supranaturale de comunicare a voinţei lui Dumnezeu într-o parohie locală.

Ritualurile credincioşilor penticostali conţin serviciile divine de duminică (dimineaţa şi după-amiaza). Sub conducerea pastorilor  se fac, interactiv, rugăciuni, cântări şi evanghelizări. Animă  atmosfera formaţiile Bisericii Penticoslate - coruri, fanfare şi „grupuri de laudă" alcătuite din tineri cu talent muzical. Marţea şi joia după-amiază se adună iarăşi credincioşii în rugăciune. Programe aparte organizează tineretul şi femeile.

Botezul se face la vârstă majoră - când poţi mărturisi credinţa şi pocăinţa -, iar nunţile sunt petrecute cu evalvie şi momente de bună dispoziţie. Dar fără dans şi fără băutură.  Alte ritualuri se practică la  înmormântări şi priveghiuri, prin ungerile bolnavilor cu mir şi binecuvântarea nou-născuţilor.

Biserica are grădiniţe şi şcoli primare. Seminarii teologice penticostale funcţionează la Arad, Timişoara, Oradea, Baia Mare, Bucureşti şi Piteşti. Cultul deţine editură şi librării proprii. Învăţământul superior este asigurat prin institutul din Bucureşti (înfiinţat în 1976) şi o recentă secţie de teologie penticostală la Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad.

2.600 de aşezăminte de cult penticostale există astăzi în România, majoritatea ridicate după 1990.

„Instrumentele comuniştilor" şi „agenţi anglo-americani"

Din istoria Bisericii Penticostale nu lipsesc persecuţiile. Primii care s-au ridicat împotriva bisericii din casa soţilor Bradin a fost preotul ortodox din Păuliş. „Secta" a fost interzisă în 1925. Dar în 1926, doar în judeţul Arad funcţionau clandestin şase biserici. Grigorie Comşa, episcopul ortodox al Aradului, îi acuza pe penticostali de fanatism şi că sunt „instrumente ale comuniştilor".

În regimul Antonescu  au dus-o cel mai greu însă. De altfel, în 1942, Antonescu a interzis toate bisericile neoprotestante. Capii lor erau priviţi ca „agenţi anglo-americani", datorită susţinerii şi legăturilor cu SUA şi Marea Britanie, duşmanii Axei. Mulţi penticostali au fost condamnaţi atunci la ani grei de închisoare, fiind eliberaţi cu toţi ceilalţi deţinuţi politici la 23 august 1944.

În relaţiile cu comuniştii, Gheorghe Bradin s-a arătat a fi bun diplomat. A început cu trimiterea în parohiile penticostale a unei circulare care recomanda loialitate faţă de noul regim. Şi a continuat cu publicarea unor articole unde cita Biblia şi pe Lenin. Căci înainte de-a fi ajuns la putere, Lenin susţinuse cu dezinvoltură libertatea „fiecărui om" de a aparţine religiei dorite şi libertatea împărtăşirii credinţei sale.  

Au fost şi-n timpul regimului comunist penticostali condamnaţi pentru că  distribuiseră Biblii şi literatură evanghelică. A fi credincios activ - fie penticostal, fie ortodox - reteza şansele promovării profesionale. Ca profesor de ştiinţe exacte într-o şcoală rurală, pastorul Ghiocel Moţ spune că n-a avut de suportat decât o atenţionare. Vorbise la un priveghi după ritualul penticostal. A doua zi l-a chemat directorul şcolii şi i-a recomandat „să ia cuvântul" exclusiv în incinta bisericii.

Gheorghe Bradin (în rândul de jos, al patrulea, de la stânga la dreapta), în vizită în judeţul Bistriţa Năsăud. Foto: www.sfantatreime.ro



Profeţii cu Ceauşescu 

Revelaţia specială este, am spune, punctul forte şi punctul vulnerabil ale dogmei şi practicilor penticostale. Mai bine zis, prin două dintre formele ei - revelaţia prin minuni şi revelaţia prin profeţii. Credincioşii penticostali admit şi că minunile pot fi adevărate sau false. Cine discerne între minunile reale şi  cele închipuite? - obiectează liber-cugetătorii şi credincioşii altor biserici. Cu atât mai mult cu cât acestea se raportează la fapte greu de dovedit precum vindecările miraculoase ori „vorbirea în limbi". 

În perioada interbelică, bunăoară, prin revista penticostală „Cuvântul Adevărului" se făcea cunoscut cazul unei anume Maria Berc din Ţinutul Haţegului. Minunea avea un singur martor - bărbatul femeii. Care-a mărturisit că-şi auzise nevasta „vorbind ruseşte" dintr-o dată. Bărbatul identificase limba pe baza cunoştinţelor dobândite în prizonierat ca soldat al Austro-Ungariei. Pe această bază s-a ştiut că Maria Berc „primise botezul cu Duhul Sfânt". De altfel, până aproape de zilele noastre, epilepsia şi anumite forme ale schizofreniei sunt reprezentate ca „boli sfinte", iar manifestările bolnavilor ca predicţii şi semne divine. Dar dacă  acceptăm că în trecut s-au petrecut minuni şi revelaţii, de ce n-ar mai fi şi-n zilele noastre? - spun  penticostalii.

Cât despre profeţii, legendele acestora merg până la Ceauşescu. „Eram profesor de matematică la Chier (Arad) în ultimii ani din regimul comunist", relatează pastorul Ghiocel Moţ. „În timpul Congresului al XIV-lea, în anumite biserici se prorocise  că va cădea Ceauşescu. Iar noi nu credeam".

Se spune şi că o profeţie făcută într-o Biserică Penticostală din Vicovu de Sus i-a fost transmisă lui Ceauşescu prin inspectorul cultelor religioase. În august 1968, când liderii comunişti se temeau că, după Cehoslovacia, sovieticii vor invada şi România, un penticostal prorocise că îngerii păzesc graniţele noastre.

Minuni şi revelaţii

Ca orice religie, şi dogma penticostală se axează pe câteva concepte fundamentale.

„Creştinii născuţi din nou desemnează faptul că un creştin care crede în jertfa Domnului Isus Hristos se pocăieşte", explică pastorul Ghiocel Moţ. „Credinţa este un dar din partea lui Dumnezeu, iar pocăinţa,  o acţiune umană. Dacă ne căim, regretăm şi părăsim păcatele săvârşite, ne naştem din nou".

De aici, în practica Bisericii Penticostale decurg  „serile de stăruinţă", când se fac noi convertiri. Atunci, seară de seară, credincioşii vechi şi noi se roagă în Bisericile Penticostale câte trei-patru ceasuri neîntrerupt. „Unii dintre ei sunt botezaţi cu Duhul Sfânt", relatează interlocutorul. Afirmă astfel că „pogorârea Duhului Sfânt nu mai este un fapt istoric - petrecut o singură dată în duminica cincizecimii -, ci că acest botez poate fi experienţă de actualitate a creştinilor născuţi din nou".

Pe când Biserica Ortodoxă vorbeşte şi de alte cărţi de rugăciune, penticostalii consideră Scriptura încheiată prin cele 66 de cărţi. În acest sens s-a preluat conceptul Sola Scriptura (Numai Scriptura) de la reformatorii Calvin şi Luther.

Cultul penticostal crede în revelaţie. Aşa cum arată manualul de Dogmatică penticostală redactat de Ghiocel Moţ şi Iosif Feher (Editura Viaţa arădeană, 2003), revelaţia este actul prin care Dumnezeu se descoperă oamenilor. O cale de cunoaştere excepţională, argumentată prin logica limitelor finite ale omului, în raport cu nemărginirea divinităţii.

Revelaţia - ca împărtăşire a omului cu Dumnezeu - este de două feluri: generală (Dumnezeu se descoperă în natură, în istoria şi în conştiinţa umană) şi specială (Dumnezeu se descoperă prin Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, prin cuvântul Sfintei Scripturi, prin minuni, prin profeţii şi prin experienţa personală).