Beneficiarii de fonduri UE: Nu ne pedepsiţi la grămadă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, va avea un rol important în procesul de conciliere dintre CE şi autorităţile române
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, va avea un rol important în procesul de conciliere dintre CE şi autorităţile române

Comisia Europeană a decis aplicarea unor sancţiuni pentru mai multe programe finanţate din bani europeni. Administratorii de proiecte susţin că nu e corect ca ei să plătească pentru greşelile statului.

Ministerul Afacerilor Europene a confirmat informaţiile publicate luni de „Adevărul" şi arată că sancţiunile cuprinse între 10% şi 25% pentru mai multe programe finanţate din fonduri structurale se vor aplica din cauza neregulilor descoperite de experţii CE mai ales în zona achiziţiilor publice. Un semnal politic extrem de important a primit pe această temă şi premierul Victor Ponta de la preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, cu care s-a întâlnit luni la Bruxelles. Ce nu vede sau nu vrea să vadă premierul sunt soluţiile.

„În timp ce eforturi mari au fost făcute în ultimul an, capacitatea de absorbţie rămâne extrem de scăzută, iar România riscă să piardă sume însemnate de bani care ar fi putut avea un impact pozitiv major pentru cetăţenii şi afacerile din România. Preşedintele Barroso a făcut apel la Guvern să ia măsurile imediate necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi a procedurilor de achiziţii publice", a transmis Comisia Europeană.

Ce spun consultanţii şi beneficiarii de proiecte

În rândul experţilor şi al beneficiarilor de fonduri europene există două mari preocupări la care Guvernul şi autorităţile de management nu au şi nici nu au dat semne că vor căuta soluţii urgent. Prima chestiune este aplicarea generalizată a corecţiilor. Pentru că POSDRU este programul în iminenta situaţie de a fi supus corecţiilor, beneficiarii consultaţi de „Adevărul" au explicat că nu este corect să fie sancţionate proiecte la pachet. „E ca şi atunci când generalizam pripit clasa politică în ansamblul ei. Iar atunci când o facem, unii dintre politicieni se simt, pe bună dreptate, deranjaţi, cerându-ne să îi evaluăm diferenţiat şi să îi judecăm luând în considerare multitudinea faptelor lor.

Este ceea ce doresc acum şi beneficiarii POSDRU. Din cele peste 4.000 de proiecte în implementare, să fie aleasă neghina, dată la o parte şi sancţionată, astfel încât să rămână doar proiectele curate. Cred că e timpul ca guvernul să înceapă să se comporte adecvat din punct de vedere managerial", a declarat pentru „Adevărul" Dragoş Jaliu, consultant pe fonduri europene.

Beneficiarii de proiecte au semnalat deja, printr-o scrisoare adresată „Adevărul", faptul că este nedreaptă încercarea autorităţilor statului de a transfera către beneficiari responsabilitatea greşelilor pe care le-a făcut România în implementarea proiectelor POSDRU, deşi majoritatea sunt greşeli de sistem care dovedesc că statul român nu a fost pregătit nici legislativ şi nici procedural pentru faza de implementare. "Situaţia este foarte gravă, majoritatea beneficiarilor sunt în pragul falimentului din cauza datoriilor către salariaţi, furnizori, stat sau bănci", a arătat Marie Jeanne Iordache, coordonator de proiecte finanţate din fonduri structurale.

Starea de fapt: cinci programe cu sancţiuni

Ministerul Afacerilor Europene arată că urmează să înceapă „în curând" procesul de conciliere între CE şi partea română cu privire la corecţiile financiare definitive care vor fi aplicate sumelor decontate de la 1 ianuarie 2007 până în octombrie 2011 în cadrul celor patru programe pentru care s-au întrerupt plăţile la începutul lunii iulie. Este vorba despre Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), PO Regional (POR), PO Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi PO Mediu (POS Mediu).  De asemenea, pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), CE a propus o corecţie definitivă de 25% pentru sumele plătite de la bugetul UE către bugetul naţional.

Ministerul Afacerilor Europene arată că respectivele corecţii ar urma să fie impuse din cauza problemelor majore identificate în efectuarea achiziţiilor publice în perioada 1 ianuarie 2007 - octombrie 2011. În decembrie 2011, CE a fost de acord să deblocheze procesul de rambursare a cheltuielilor pentru toate programele care fuseseră întrerupte în iulie 2011, iar reluarea s-a făcut cu condiţia aplicării unor corecţii financiare preventive, precum şi a îndeplinirii unor măsuri de îmbunătăţire a sistemului de gestionare a fondurilor. 

Ce probleme a găsit Bruxelles-ul

Experţi ai Comisiei Europene au explicat, pentru „Adevărul", problemele de pe fiecare program operaţional:

- Două dintre programe (Competitivitate şi Regional) au nevoie de îmbunătăţiri substanţiale, conform cu evaluării Autorităţii Române de Audit.

- Pe Programul Operaţional Transport există o suspiciune de fraudă, în cazul unui beneficiar major care a condus la întreruperea plăţilor pe o axă prioritară.

- Pe Programul Operaţional Mediu, autorităţile române au fost avertizate de către Comisie că trebuie să identifice şi să rezolve preocupările legate de control şi de capacitatea sistemului de a a detecta frauda şi conflictul de interese.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite