Vorbeam săptămâna trecută despre proverbul „hoţul neprins e negustor cinstit“, accentuând toleranţa românilor faţă de fenomenul social al furtului. Departe de a fi despre prezumţia de nevinovăţie a hoţului, proverbul vine să sublinieze că ai putea, într-o afacere, de exemplu, să începi cu o mică furăciune, cu o mică ilegalitate, pentru ca apoi să dobândeşti bunuri pe căi cinstite (mulţi oameni de afaceri recunosc, mai în glumă, mai în serios, că pot fi întrebaţi despre cel de-al zecelea milion, despre cel de-al nouălea etc., dar că preferă să nu fie întrebaţi despre felul cum au făcut primul milion).

Dacă toleranţa faţă de furt este periculoasă, toleranţa faţă de violenţă este extrem de periculoasă, extrem de dăunătoare pentru comunitate. Primul argument care îmi vine în minte este că de data asta consecinţele actelor de violenţă se vor resimţi pe termen lung şi foarte lung. În special, în cazul violenţei asupra copiilor, consecinţa va fi că şi aceşti copii vor fi la rândul lor (în marea lor majoritate) la fel de violenţi ca şi părinţii lor. Violenţa în familie dă naştere unui lanţ al violenţei care, cu foarte mare greutate, cu enorm de mult efort mai poate să fie rupt (şi asta peste 2-3 generaţii).

Deşi am mai scris despre faptul că societatea românească este bolnavă, aş vrea să subliniez acum că una din cauze este violenţa pe care o suportăm zilnic.

Vedem zilnic în jurul nostru multe feluri de violenţă, jurnalele de ştiri fiind pline de cazuri de violenţe asupra copiilor, femeilor, bătrânilor, asupra unor persoane de altă etnie, religie etc. Dar pe lângă toate acestea, nu trebuie uitată nici violenţa verbală, ce este la fel de nocivă, în special dacă este îndreptată împotriva copiilor.

Deşi am mai scris despre faptul că societatea românească este bolnavă, aş vrea să subliniez acum că una din cauze este violenţa pe care o suportăm zilnic. Începând cu desenele animate, cu emisiuni de televiziune, cu transmisii din Parlament, cu oameni politici ce folosesc înjurături sau ameninţări (cea mai recentă fiind ameninţarea cu moartea (!?) transmisă maghiarilor de către premierul României), cu violuri sau ucideri în public, spuneam, în aceste condiţii de violenţă cotidiană, fiecare dintre noi se simte agresat şi reacţionează, conştient sau inconştient, la toţi aceşti stimuli veniţi din mediul social şi politic. Dacă mai punem la socoteală continua agresiune la care guvernele României din ultimii ani supun populaţia (prin sărăcire, înfometare, lipsă de educaţie sau de asigurare a condiţiilor minime de viaţă decentă etc), avem o imagine a unei ţări ocupate de violenţă, corupţie, hoţie şi fărădelegi.