Aurelian Temişan, Cristiano Ronaldo, Andrea Bocelli – so close to never happening

O atmosferă flower power la Marşul pentru viaţă 2018 – cu fete zâmbitoare şi tineri pletoşi care împărţeau baloane şi pancarte pe care scria că „Fiecare copil merită o poveste”, „Inima unui copil începe să bată la 16 zile de la concepţie” şi „Suntem generaţia pentru viaţă”.

Şi cu toate astea, aproape nici un cuvânt în presa mainstream despre acest Marş pentru viaţă organizat simultan în 300 de oraşe din România şi din Republica Moldova; despre acest marş la care au participat personalităţi precum primarul Iaşiului; despre acest marş cu câteva mii de participanţi la Bucureşti (5.000, spun organizatorii) şi câteva zeci de mii de participanţi în ţară. De parcă acest eveniment nici n-ar fi existat. Un filmuleţ la link-ul de aici care arată amploarea marşului de la Bucureşti.

Aurelian Temişan a povestit cum mama lui a intenţionat să îl avorteze, dar un doctor a sfătuit-o să nu o facă, pentru că o să îi mulţumească mai târziu. Reiau aici povestea lui – şi mai jos alte două poveşti so close to never happening: pe cea a lui Cristiano Ronaldo şi pe cea a lui Andreea Bocelli.

1. Aurelian Temişan:

„Sunt cu sufletul aici, veneam şi dacă era viscol afară – nu mai să nu fi anulat organizatorii, doar atunci nu veneam, mai ales că e vorba despre viaţă, despre copii – copiii care ne vor reprezenta mai târziu şi cărora le dăm tot ce avem mai bun.

Văd că se filmează şi tocmai de aceea vreau să spun legat în mod special de acest eveniment. Nu ştie nimeni, nu ştie decât familia mea foarte apropiată.

În 1972, în perioada cu „decreţeii” – cine trăieşte din perioada aceea ştie despre ce vorbim –, nu că se purta avortul, dar, la ce condiţii erau pe vremea aceea… un copil în plus, mai ales când erau câţiva deja într-o familie, era o problemă.

Şi aveţi în faţa voastră un produs-miracol, [la] o rugăminte a unui doctor care, când mama s-a dus spre locul în care voia să nu mai facă un copil – avea deja doi –, doctorul mi-a spus: „Fă-l, că ai să-mi mulţumeşti mai târziu”.

Îi mulţumesc şi eu doctorului, că aşa am apărut pe lume, în 1972, în iunie.

Iată-mă aici, susţinând această cauză pentru care la vremea respectivă nu ştiam să militez.”

Link aici spre articolul de unde am preluat citatul.

2. Cristiano Ronaldo:

Mama lui Cristiano Ronaldo a încercat să-l avorteze – la sfatul unui vecin, femeia a băut bere neagră fiartă, după care a fugit până când a leşinat. Nu a funcţionat – şi acum lumea întreagă e bucuroasă că mama lui Cristiano Ronaldo nu a reuşit să-şi pună planul în aplicare.

„Este un copil pe care am vrut să-l avortez”, a declarat Maria Dolores dos Santos Aveiro. „Dumnezeu nu a vrut ca acest lucru să se întâmple şi am fost binecuvântată din această cauză, iar Dumnezeu nu m-a pedepsit. Uneori Ronaldo mă tachinează şi-mi spune: «Nu ai vrut ca eu să mă nasc. Dar acum vezi că sunt aici ca să vă ajut pe toţi.» Şi, ei bine, uneori râdem împreună în legătură cu asta”.

Link aici spre articolul de pe Eurosport.com de unde am preluat citatul.

 3. Andrea Bocelli:

„O tânără femeie a fost internată în spital pentru o simplă apendicită. Doctorii trebuiau să-i aplice gheaţă pe stomac – iar la sfârşitul acestor tratamente doctorii i-au sugerat să avorteze copilul. I-au spus că aceasta era soluţia cea mai bună, deoarece copilul s-ar fi născut în mod sigur cu o infirmitate.

Dar tânăra şi curajoasa femeie a decis să nu întrerupă sarcina, iar copilul s-a născut. Acea femeie era mama mea, iar copilul aceea eram eu. S-ar putea să fiu părtinitor, dar cred că pot spune că acea alegere a fost alegerea corectă. Şi cred şi sper că acest lucru le va încuraja pe acele mame, foarte numeroase, care se găsesc câteodată în situaţii dificile, în momente complicate ale vieţii, dar care vor să salveze viaţa copilului lor.”

Andrea Bocelli îşi încheie povestea cu aceste versuri: „Vreau să trăiesc aşa / cu soarele în frunte / şi cu un cântec fericit. Vreau să trăiesc să mă bucur / de aerul de munte / deoarece această vrajă / nu costă nimic.”

Link aici spre povestea spusă chiar de Andrea Bocelli – într-o înregistrare pe Youtube.

Aurelian Temişan, Cristiano Ronaldo, Andrea Bocelli – so close to never happening. Fiecare copil merită o poveste.

Altfel, câteva dintre problemele morale şi sociale foarte serioase pe care Marşul pentru viaţă le ridică pe radarul societăţii: multe femei din România aflate în criză de sarcină sunt supuse la presiuni foarte mari din partea familiei, a soţului sau partenerului, şi chiar a medicilor să avorteze copilul – deoarece avortul este văzut drept soluţia comodă pe termen scurt; nimeni nu vorbeşte însă despre costurile morale, psihologice şi chiar medicale ale avortului, pe termen mediu şi lung pentru mamă dar şi pentru tatăl copilului; nimeni nu vorbeşte despre consecinţele acestei „culturi a morţii”, cum o numea Papa Ioan Paul al II-lea, asupra societăţii; această presiune poate merge uneori până la hărţuire şi violenţă împotriva acestor femei; există foarte puţine centre în România care oferă consiliere socială şi asistenţă psihologică femeilor aflate în criză de sarcină (un exemplu aici); există foarte puţine centre în România care oferă sprijin financiar, până la 2-3 ani ai copilului, femeilor sărace care decid să păstreze copilul (un exemplu aici); există foarte puţine campanii pentru încurajarea adopţiilor şi pentru schimbarea mentalităţii cu privire la adopţii – însă se cheltuiesc mulţi bani pentru campanii publice pentru promovarea avortului; statul nu se implică deloc pentru sprijinirea femeilor sărace care decid să păstreze o sarcină şi să crească singure copilul; nu doar că femeile în criză de sarcină sunt deseori victime ale presiunii psihologice şi violenţei, dar avortul este orientat preponderent împotriva fetiţelor – în ţări precum India, China şi Pakistan, în nordul Africii, dar şi în Europa de Est; eliminarea preferenţială a fetiţelor, a copiilor cu malformaţii uşoare sau operabile şi a copiilor cu sindrom Down nu e altceva decât revenirea la scară largă a eugeniei – aceeaşi eugenie care a stat în centrul filozofiei lui Adolf Hitler; în România sunt avortaţi în fiecare zi 200-300 de copii şi în jur de 80.000 – 100.000 de copii în fiecare an; marea majoritate nu sunt avorturi medicale – ceea ce înseamnă că aceşti copii sunt copii viabili; România se află pe locul întâi în Europa şi pe locul doi în lume în privinţa numărului de avorturi, cu 480 de avorturi la o mie de naşteri (cifrele sunt luate de aici); în special în anii 90, până la 70-80% din copiii unor generaţii nu au văzut în România lumina zilei; acest flagel care s-a abătut asupra noastră a costat România, din 1958 până astăzi, încă o dată populaţia sa actuală (datele sunt luate de aici) – cu un total de peste 22 de milioane de copii avortaţi în ultimii 60 de ani. Câţi dintre aceşti 22 de milioane de copii nu or fi fost un Aurelian Temişan şi, mergând mai departe, un Gică Hagi, o Simona Halep, o Nadia Comăneci, un Mircea Eliade, un Iuliu Maniu, un Henri Coandă, o Ana Aslan, un Emil Racoviţă sau un Nicolae Păulescu?