Amintirile unui octogenar (1)

Lansarea cărţii „Râmnicul meu“, la cea de a treia ediţie sub auspiciile Arhiescopiei Râmnicului cu prefaţa Arhiepiscopului dr. Varsanufie şi în editura „casei“, Praxis, mi-a prilejuit o nostalgică reverie atotcuprinzătoare a universului natal, a copilăriei şi a primei tinereţi mai ales, sentiment pe care l-am

trăit la fel de emoţionat cum l-am trăit acum cincisprezece ani când împlineam 70 şi eram invitat să ţin o conferinţă inspirată de cuprinsul pomenit la începutul acestui paragraf.

M-am trezit la fel de încrezător şi de candid curajos în faţa viitorului cum eram când, adolescent, mă întorceam de la Bucureşti şi intram pe podul care traversa Oltul, era toamnă, nerăbdător să izbesc cu botul pantofilor în castanele coapte ce se rostogoleau pe trotuarele bulevardului Tudor Vladimirescu pornind spre râul tutelar al oraşului de la soclul Statuii Libertăţii, aflată şi ea la poalele Capelei – dealul proprietate al boierilor Capeleni, tutori ai Piei Pleşoianu, creatoare împreună cu I.C. Brătianu a dinastiei Brătienilor, fondatori ai liberalilor „roşii“.

Am fost ajutat să mă simt cum nu m-am mai simţit demult acasă de către râmnicenii bucuroşi să-mi reamintească şi să-mi reîmprospăteze patima pentru a fi noi înşine.

Iată de ce mă mă văd dator şi onorat să fac public şi în pagina de faţă crezul care mi-a pecetluit până azi viaţa, răspunzând întrebării: Pentru cine mă bat eu?

„Mă bat, aşadar, nu pentru învierea unui trecut poleit de mierea nostalgiei, care şi ea, nostalgia, e un sentiment atât de tulburător şi atât de omenesc şi atât de înălţător fiindcă ţine în noi trează ca o vatră cărbunii speranţei, credinţa că aparţinem unui izvor ce nu se cuvine să sece sub ochii noştri prea obosiţi sau obosiţi înainte de vreme. Mă bat pentru învierea acelei patimi care-l făcea pe ţăran să răzbească viforele istoriei şi să înstăpânească o civilizaţie înaltă, de spirit şi de chivernisire înţeleaptă. Mă bat pentru ziua de mâine care nu se poate lipsi de această patimă şi nu se poate lipsi nici de cerul şi de stelele unei mitologii pe care nu avem dreptul să o uităm şi să o abandonăm. Mă bat, de fapt, pentru patima de a fi noi înşine într-o lume în care identitatea nu şi-a încetat dreptul la existenţă, oricât de binevoitor cu noi ar fi tăvălugul globalizării.“