Afganistanul - lovit si la lumina zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bombardamente americane au zguduit regiunile Kabul, Kandahar, Maywand si Herat Dupa a doua noapte de bombardamente in Afganistan, fortele americane au declansat, marti, primele lovituri aeriene pe

Bombardamente americane au zguduit regiunile Kabul, Kandahar, Maywand si Herat Dupa a doua noapte de bombardamente in Afganistan, fortele americane au declansat, marti, primele lovituri aeriene pe timp de zi. Pentagonul a confirmat ca atacurile au continuat, in special prin tiruri de racheta. Principalele tinte ale raidurilor de ieri au fost capitala Kabul, orasul Kandahar, fieful talibanilor, situat in sudul tarii si, potrivit agentiei de presa Afghan Islamic Press, regiunea Maywand, la vest de capitala, unde se afla tabere ale lui bin Laden. Trei mari explozii au zguduit Kabulul, ieri, in zori, in timp ce orasul se trezea pentru rugaciune. Antiaeriana a deschis focul imediat ce a fost auzit sunetul avioanelor. Americanii au bombardat masiv aeroportul din Kandahar, precum si o concentrare de blindate apartinand talibanilor, in apropiere de Mazar-i-Sharif. Marti seara a fost bombardat si Herat, oras din vestul Afganistanului. Talibanii au anuntat ca, in atacurile de marti, a fost distrusa, printre altele, fosta locuinta a liderului lor, mollahul Omar, dar ca acesta a supravietuit atacului. Raidurile de luni seara si marti au fost intreprinse de americani, fortele britanice neparticipand direct la atacuri. De data aceasta, britanicii au sprijinit doar logistic trupele americane. Luni spre marti, atacurile au avut aceleasi tinte ca in noaptea precedenta: capitala Kabul si orasele Jalalabad, Kandahar si nordul Afganistanului, in regiunile Kondun si Mazar-i-Sharif, unde au loc lupte intre fortele talibane si Alianta Nordului. Surse iraniene sustin ca americanii ar fi lansat rachete si asupra provinciei Nimruz, din sud-vestul Afganistanului, la granita cu Iranul si asupra regiunii Nangarhar, din est. Au fost bombardate aeroportul din Kabul, releul de televiziune aflat pe o colina de langa oras, sisteme talibane de aparare antiaeriana, depouri cu petrol si tabere de antrenament ale lui bin Laden, aflate in apropierea oraselor Kabul, Jalalabad si Kandahar. Distrugatoarele americane USS John Paul Jones si USS McFaul, precum si un submarin au lansat in timpul noptii 15 rachete de croaziune Tomahawk asupra tintelor din Afganistan. Pe langa rachete, americanii au mai utilizat doua bombardiere B2-Stealth de la baza aeriana americana Whiteman si trei bombardiere B-1B care au decolat de pe insula Diego Garcia, din Oceanul Indian. Acestora li s-au alaturat zece avioane de atac de pe portavioanele aflate in Marea Arabiei. Pilotii si comandantii lor de pe portavionul USS Enterprise au afirmat ca au lovit din plin mai multe tinte, printre care un depozit de rachete sol-aer si o tabara de antrenament a teroristilor. Talibanii sustin ca ar fi doborat trei avioane americane in raidurile de luni, dar Pentagonul a infirmat aceasta stire, declarand ca toate aparatele de zbor s-au intors cu bine din misiune. Raidurile de luni spre marti nu au avut intensitatea celor declansate in prima noapte a atacurilor. Faptul ca ele au continuat si in timpul zilei de marti sugereaza ca americanii considera eliminate cele mai multe dintre sistemele apararii antiaeriene a talibanilor din regiunea Kandahar, lucru care le permite sa actioneze si la lumina zilei. Peste 35 de morti in urma atacurilor de luni Talibanii sustin ca atacurile nu i-au afectat, pentru ca nu au reusit sa distruga nici o tinta militara. Un purtator de cuvant al regimului de la Kabul, Abdul Hai Muttmain, a afirmat ca "moralul populatiei este ridicat. Osama este in viata, iar mollahul Omar se afla in siguranta. Viitorul nostru este sigur". Talibanii afirma ca in raidurile de luni noaptea au murit sau au fost ranite cel putin 35 de persoane. Agentia iraniana IRNA a anuntat ca in urma atacurilor declansate luni a fost ucis comandantul fortelor aeriene talibane, Ahtar Mohammad Mansur. Agentia, care nu a precizat locul decesului, a adaugat ca un alt responsabil militar taliban, generalul Omar Ataie, comandantul unui batalion din Nangarhar, a murit in acelasi raid aerian. Talibanii neaga uciderea celor doi comandanti militari. Printre victimele atacurilor de luni se numara si patru afgani care lucrau la o agentie a ONU, situata in apropierea unui transmitator radio din Kabul. Acestia au murit, in timp ce dormeau, in raidul asupra capitalei afgane si alti patru colegi de-ai lor au fost raniti in acelasi atac. Cei opt lucrau la deminarea capitalei Kabul, unde se afla numeroase mine antipersonal. SUA au insistat asupra faptului ca incearca, pe cat posibil, sa limiteze pierderea de vieti omenesti in randul civililor. Trupe terestre americane, in Afganistan Spre sfarsitul acestei saptamani, cand bombardamentele aeriene asupra Afganistanului se vor mai reduce, Ministerul american al Apararii intentioneaza sa trimita "un numar semnificativ de trupe" in Orientul Mijlociu si in Asia Centrala, pentru o noua faza a razboiului impotriva terorismului, sustine in editia sa de marti, cotidianul "The Washington Post". Potrivit publicatiei, deplasarea acestor trupe nu va fi un preludiu al unui atac terestru pe scara larga in Afganistan, ci un nou pas in acest razboi neconventional. Prezenta trupelor terestre va asigura o maxima flexibilitate in planificarea actiunilor din urmatoarele zile, a afirmat pentru cotidianul american o inalta oficialitate din Ministerul american al Apararii. Intrebat daca Pentagonul are in vedere un atac terestru de mari proportii, oficialul a raspuns ca "nimic nu este exclus". Surse ale BBC sustin ca, in contextul actual, de confuzie pe teren, trupele speciale se vor infiltra cu siguranta in Afganistan. Ele vor avea trei roluri pricipale. In primul rand sa colaboreze cu Alianta Nordului si sa coordoneze atacurile acesteia cu eventuale raiduri aeriene americane precum si sa-i antreneze si sa-i echipeze pe luptatorii antitalibani. Un alt rol il constituie adunarea de informatii despre situatia si localizarea trupelor talibane, in vederea unor noi raiduri. O sarcina a trupelor speciale va fi sa-i vaneze pe bin Laden si pe liderii Al-Qaeda. SUA avertizeaza ca ar putea lansa atacuri asupra altor state Intr-o scrisoare adresata Consiliului de Securitate al ONU, SUA informau ca s-ar putea ca "apararea lor legitima sa ceara noi actiuni dirijate impotriva altor organizatii si state". Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Ari Fleischer, a afirmat ca "daca bin Laden ar disparea maine, razboiul ar continua. Bin Laden ar avea un succesor". Premierul britanic Tony Blair a afirmat si el ca "reteaua terorismului mondial nu se limiteaza" la bin Laden si a adaugat: "noi suntem angajati in lupta pentru mult timp". Pe de alta parte, secretarul de stat american al Apararii, Donald Rumsfeld, a declarat, luni seara, in timp ce rachetele de croaziera loveau din nou Afganistanul, ca "este putin probabil ca loviturile aeriene sa rastoarne regimul taliban". "Rachetele de croaziera si bombardierele nu vor rezolva aceasta problema si noi stim asta. Ele insa contribuie la ingreunarea situatiei teroristilor, (...) la secatuirea resurselor lor si la crearea unui mediu nefavorabil pentru cei care sunt o amenintare la adresa omenirii". Rumsfeld a refuzat sa discute despre o posibila actiune terestra in Afganistan si a afirmat ca este prea devreme pentru evaluarea pagubelor inregistrate de talibani si de Al-Qaeda in urma atacurilor. In acelasi timp, generalul Richard Myers, seful Statului Major american Interarme, a afirmat ca aceasta campanie militara are ca scop paralizarea operatiunilor Al-Qaeda in Afganistan si pregatirea terenului pentru rasturnarea regimului taliban. Mana cereasca pentru afgani Parasutarea de ratii alimentare pentru afgani a continuat in timpul raidurilor de luni spre marti. Alte 37000 de pachete cu hrana au fost aruncate, printre bombe. Agentiile umanitare sustin ca parasutarea de alimente este mai putin eficienta decat trimiterea de ratii in camioane. Intre timp, insa, din ce in ce mai multi afgani isi parasesc casele si se indreapta spre tarile vecine. Deja in Pakistan si Iran sunt peste 3,5 milioane de refugiati afgani. Inca un milion se indreapta spre Pakistan, 400.000 spre Iran si 100.000 incearca sa intre in fostele republici sovietice invecinate cu Afganistanul. Comitetul International al Crucii Rosii (CICR) si-a anuntat intentia de a instala apoximativ 100 de noi tabere la frontierele Afganistanului cu Pakistanul si Iranul, pentru a primi 250.000 de refugiati afgani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite