Adio, democraţie sau despre naşterea statului iliberal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România intră abrupt în conul de umbră al iliberalismului. Dacă ne uităm în jurul nostru vedem că modelul iliberal se extinde cu repeziciune şi că tot mai multe ţări din „lumea liberă” sunt în pericol să se dez-democratizeze pe măsură ce însăşi natura politică a democraţiei pare să se schimbe. Victoria Coaliţiei pentru familie este doar primul pas al triumfului iliberalismului în România.

Patologia care a permis ascensiunea unor lideri precum Witold Waszczykowski sau Viktor Orbán nu este specifică Ungariei sau Poloniei. Ungaria, bolnavul iliberal al Europei, suferă de un deficit de democraţie şi pentru că Uniunea Europeană a asistat indolentă la răspândirea anti-democraţiei în jurul şi în interiorul său. Şi tot fără să-şi accepte funcţia de apărătoare a democraţiei, bătrâna doamnă UE a privit cu superioritate la mişcările regimului Băsescu din România, a dormit liniştită când naţionaliştii polonezi au preluat controlul asupra instituţiilor democratice, după ce a făcut sluj în faţa exceselor lui Putin şi a zâmbit condescendent la acţiunile anti-democratice ale lui Erdogan. Faptul că Parlamentul României decide zilele acestea restrângerea drepturilor cetăţeneşti în România nu pare să îngrijoreze pe nimeni. Dacă azi unii cetăţenii decid să limiteze prin Constituţie drepturile altor cetăţeni şi nicio instituţie europeană nu poate să împiedice acest gest iliberal, cine ne garantează că mâine aceiaşi cetăţeni nu vor decide că avorturile sunt ilegale sau că mersul la biserică este obligatoriu?

Acum Uniunea Europeană arată ca o doamnă care nu şi-a vaccinat copiii şi care se miră că aceştia s-au umplut de bube.

Vrăjită de formula magică „democraţie plus piaţă liberă egal prosperitate” (opusă formulei lui Lenin electrificare plus puterea sovietelor), lumea occidentală pare să nu se mai simtă ameninţată de nimic. Crezând orbeşte în cele două două mari „libertăţi” tradiţionale - libertatea ecomomică şi libertatea politică – ambele stând la baza sistemului occidental, cu care acesta s-a opus cu succes democraţiilor socialiste din Est, „lumea liberă” nu înţelege de ce devine tot mai puţin liberă. După cum vedem astăzi în Ungaria, nu este suficient să avem economie liberă de piaţă şi alegeri libere pentru a avea o societate liberă. Liberalismul ca doctrină economică a adus prosperitate în toată lumea, nu numai în Vest. Asistăm neputincioşi la o transformare abruptă, în timp ce tot mai multe sisteme politice vor să păstreze privilegiile şi beneficiile economice ori financiare oferite de către piaţa liberă, dar să respingă simultan fundamentul ideatic ce face posibile toate aceste avantaje.

Ţări precum Rusia sau Turcia demonstrează că există piaţă liberă şi fără libertăţi, că este posibilă consolidarea puterii autocratice, unde un individ legat prin conexiuni oneroase de interesele financiare ale capitalismului, poate să distrugă democraţia. Cazul lui Viktor Orbán este la fel de ilustrativ pentru modul cum o democraţie poate să se transforme într-o „autocraţie liberală”, folosit de Zakaria ca interschimbabil cu „democraţie iliberală”.

E un proces îndelungat, iar statisticile au arătat de mai multe decenii că tot mai multe democraţii contemporane devin iliberale. Aşa cum arăta în urmă cu mai bine de douăzeci de ani Fareed Zakaria (într-un articol din 1997, 'The Rise of Illiberal Democracy', devenit o carte în 2007, The future of freedom: illiberal democracy at home and abroad), tendinţa globală este aceea de a pierde treptat părţi componente ale valorilor democratice. Faptul că cetăţenii merg sistematic la vot sau simpla existenţă a unui sistem aparent liber nu oferă garanţii. După cum vedem din votul exprimat în Franţa, tot mai mulţi cetăţeni, chiar din ţările europene cu tradiţie liberală, se lasă amăgiţi de magia discursurilor autoritariste.

De fapt asistăm la efectul unei axietăţi profunde a însăşi democraţiei liberale. Aşa cum arătam în cartea 911: ziua când a murit democraţia (Dacia, 2003), sub presiunea instabilităţii globale induse de către terorismul global, prin venirea unor valuri de imigranţi sau angoase indusă de pierderea supremaţiei culturale, cetăţenii din sistemele liberale se întorc spre ceea ce pare să le ofere stabilitate, respectiv autocraţia. Zakaria (The future of freedom: illiberal democracy at home and abroad, W. W. Norton & Company, 2007) foloseşte o referinţă din Tocqueville şi reia avertismentul acestuia, care este astăzi la fel de actual ca în urmă cu 200 de ani. Părintele politologiei moderne anticipa faptul că tentaţia demagogiei şi a populismului vor reprezenta principalele ameninţări la adresa democraţiei moderne.

Astăzi biruinţa eternă a democraţiilor liberale, anunţată triumfal de către Fukuyama în 1989, este un vis sfărâmat de greutatea propriei iluzii. Procesul de dez-democratizare se extinde şi tot mai mult valorile lumii liberale par tot mai puţin atractive.

Trebuie să vedem şi faptul că democraţiile occidentale însele au cultivat lideri politici din lumea a treia sau din ţările în curs de dezvoltare care nu erau defel democraţi. Crezând în posibilitatea creării unor „democraţii ghidate”, care sună bine în think tank-urile occidentale, şi lăsând autoritarismul să se dezvolte, permiţând formarea unor democraţii iliberale în nenumărate ţări care aveau legături cu UE, virusul a început să se răspândească.

Pentru că, dacă ne bazăm doar pe alegeri pentru a avea democraţii funcţionale, sau dacă avem orbeşte încredere în înţelepciunea „populară”, intrăm pe un drum care duce spre dezastru. În ţări unde există o majoritate refractară la libertate, aşa cum este România, cu o cultură predispusă spre acceptarea unor mesaje naţionaliste şi populiste, unde liderii politici care cultivă intoleranţa sunt apreciaţi, democraţia devine rapid „iliberală”

Poate că, în ceasul al 12-lea liderii din Uniunea Europeană vor pricepe că supravieţuirea Uniunii (şi a democraţiei însăşi) înseamnă dezvoltarea unor anticorpi împotriva de-democratizării. Instituţiile europene ar trebui să protejeze în mod explicit şi direct toate celelalte libertăţi care au construit lumea liberă, nu doar piaţa liberă. Fără libertatea de a ne trăi vieţile aşa cum vrem, prevăzută de articolul 2 al Cartei Drepturilor Omului, degeaba avem libertatea de a alege politicieni găunoşi care limitează libertatea sexuală numai pentru că o majoritate obtuză cere acest lucru.

România şi familiile ei heterosexuale se vor îndrepta fericite spre democraţia iliberală.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite