Ţara te vrea manager!

Managerul de carieră nu se dă jos din pat dacă nu i se oferă primă de instalare, maşină şi bonusuri.

Am aflat întâmplător că într-o companie românească omul care ocupa funcţia de Services Manager - pe româneşte spus, directorul administrativ - a decis să scoată hârtia igienică din toaletele bărbaţilor. Pentru că este criză şi cheltuielile trebuie reduse. Managerul a considerat că bărbaţii n-au nevoie de hârtie. Au rămas numai sulurile din toaletele pentru femei. Măsura a durat vreo săptămână, până când directorul a ajuns la concluzia că bărbaţii au nevoie de hârtie... (Nu este o invenţie, mă jur: să mor în puşcărie, trimis de DNA, cu glonţu-n cap!)

Dacă administraţia centrală şi locală este suprasaturată de funcţionari pe care Guvernul Boc se chinuieşte să-i concedieze, firmele private, de la multinaţionale până la autohtonele mai răsărite, sunt înţesate de manageri. Mai tineri şi mai maturi. Mai capabili şi mai proşti. Toţi, însă, lucrează pe banii patronilor pentru „atingerea obiectivelor şi a targetului".

Paradoxal, deşi este criză, mediul privat românesc s-a umplut de manageri: Managing Director, Project Manager, Managing Partner, Group Manager, Account Manager... Aceste poziţii provin din import. Aproape că îţi vine să strigi la fel ca în anii '50, în plin Război Rece: „Imperialistule american, cădea-ţi-ar... managerul în Ocean!"

Sună bine să fii manager! De la absolvenţii de facultăţi cu examenele cumpărate pe 200 de euro bucata şi până la semidocţii cu „studii înalte", de la mediocrităţile cu pile şi până la fandosiţii care au uitat limba română, toţi vor să ajungă manageri. Maistrul de dinainte de '89 a devenit managerul de azi. Maistrul purta halat albastru şi ştia mai multă meserie decât inginerii din uzină.

Managerul de azi pretinde că ştie totul, dar nu se dă jos din pat dacă nu i se oferă primă de instalare, maşină, bonusuri şi gadgeturi. În public, se plânge că taxele şi impozitele sunt mari, dar, dacă ar fi pus să renunţe la o parte din pachetul său salarial din spirit de solidaritate cu angajaţii săi prost plătiţi, ar sări ca ars. Uluitoare este uşurinţa unor manageri care trec de la firma de salamuri la cea de bere şi de la ­restaurante fast-food la distribuitori de medicamente. Nu contează obiectul muncii, ei s-au născut „manageri".

Este „cool" să fii manager! Trebuie „să coordonezi", „să optimizezi", „să implementezi", „să focusezi resursele", pe scurt, trebuie să clămpăneşti cât mai convingător la computer, să te vadă amploaiaţii că eşti „busy". Mult lăudatul mediu privat românesc nu este cu nimic superior celui bugetar. Birocraţie, bârfe şi sforării. Sunt apreciaţi managerii care plimbă cu îndemânare hârtii, care scriu mailuri pline de banalităţi, care te mătură cu privirea şi care sunt „tari în clanţă".

În plină criză este uşor să fii manager: trebuie să tai costuri. Este cea mai la îndemână decizie. Managerii au devenit nişte „tăietori". Dar cine se mai gândeşte să producă? Măcar hârtie igienică.