Ţara lui Dorel

Am cumpărat trei aparate de aer condiţionat. Firmă cunoscută.

Doi ani şi câteva zile mai târziu nu mai funcţiona niciunul. Fix cât să iasă din garanţie, cred că sunt calculate. Asta e, ghinion. Am sunat la centrul de service care figura pe actul de garanţie - fie şi pe bani, dar tot ei se pricep cel mai bine, nu? N-am cum să ştiu, pentru că service-ul nu mai există. Atunci am încercat să iau legătura cu magazinul (reprezentanţă!) de unde am cumpărat aparatele, să-mi recomande alţi reparatori. Nu mai există nici magazinul şi nici altă reprezentanţă.

Mişto, nu? Am căutat pe net un service care să declare că se pricepe la marca asta, am găsit, am sunat, mi-au înregistrat comanda, treabă serioasă, după care mi-au trimis un copil. Copilul (cred că era major de câteva zile) a băgat freon într-un aparat, mi-a zis să nu-l mai folosim iarna, pe cald, că se dilată supapa şi scapă gazul, iar pentru celelalte două a spus că trebuie să facă rost de alte condensatoare. Asta s-a întâmplat peste câteva zile. La sfârşit m-a-ntrebat dacă vreau factură, că fără mă costă la jumătate. Cum prima dată îi dădusem un sfert din preţul unui aparat nou, am acceptat fericit. Chilipirul la români. Am bătut palma şi-a plecat. Afacerea vieţii mele.

O săptămână mai târziu, unul dintre aparate ardea ca o torţă în fereastră. Am chemat îngrozit pompierii. A venit întâi poliţia, pe urmă şi pompierii, care au urcat fără niciun instrument, doar să vadă ce e. Oricum, aparatul se stinsese de mult, după ce-a ars tot ce putea arde-n el. Două rânduri de poliţişti şi unul de pompieri au întocmit rapoarte, au făcut poze, ne-au pus să povestim. În total ne-au intrat în casă şapte oameni.

Fireşte, în absenţa oricărui act de reparaţie, n-am putut emite nicio pretenţie faţă de nimeni. Aparatul s-a dus, iar celorlalte le dau drumul cu frică, uitându-mă mereu pe geam dacă nu iese vreun firicel de fum.

Concluzia? Dorel nu e numai ăla care dă cu târnăcopul într-un cablu electric. Dorei sunt toţi ăia care-l lasă.