Şase judeţe din vestul ţării sunt şi astăzi sub cod portocaliu de caniculă. În Bucureşti şi în alte peste 20 de judeţe este cod galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase judeţe din vestul ţării se află şi vineri, pentru a doua zi consecutiv, sub cod portocaliu de caniculă, temperaturile urmând să atingă din nou 39 de grade în aceste zone, iar Capitala şi 23 de judeţe sunt sub avertizare cod galben. Meteorologii spun că începând de sâmbătă noapte vremea va deveni instabilă în vestul ţării, unde vor fi ploi torenţiale şi vijelii.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se extinde în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele joase de relief va fi caniculă şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În timpul nopţii, vor fi temperaturi de 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi 23-25 de grade.

În judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor, codul portocaliu este în vigoare şi vineri. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-38 de grade, putând ajunge până la 39 de grade.

De asemenea, în Maramureş, nordul Crişanei, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul şi estul Olteniei, în Muntenia şi sudul Moldovei, disconfortul termic va creşte, iar maximele termice se vor situa vineri între 35 şi 37 de grade.

Astfel, sunt cod galben de caniculă Capitala şi 23 de judeţe: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila.

Sâmbătă după-amiază, dar mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea va deveni instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, unde vor fi ploi torenţiale, vijelii şi grindină, mai spun meteorologii.

Restricţii pentru camioane

Restricţiile de circulaţie pentru camioanele de peste 30 de tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate) instituite de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din cauza caniculei se menţin şi vineri, în intervalul orar 13:00 – 19:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile din cele şase judeţe din vestul ţării aflate sub avertizare cod portocaliu.

”Mâine, 11 august 2017, în intervalul orar 13:00 – 19:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează şase judeţe din vestul ţării vor fi menţinute restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă totală maximă autorizată de peste 30 tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate)”, a anunţat compania.

Restricţiile de circulaţie au fost impuse în urma avertizării cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi care vizează judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor. 

Fac excepţie de la aceste restricţii autovehiculele destinate transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, care participă la intervenţii în caz de forţă majoră. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite