Data de 14 iulie nu este numai sarbatoarea Frantei. Ea este cunoscuta pe plan mondial si reprezinta un punct de cotitura in istorie, cel al trecerii de la monarhia absolutista la republica. Caderea Bastiliei a antrenat regimurile monarhice atotputernice si marcheaza avantul luat de noile aspiratii, ale caror valori principale sunt definite de "Declaratia drepturilor omului" din 26 august 1789, care raman o baza de referinta si in ziua de astazi si au inspirat in mare masura "Declaratia universala a drepturilor omului si cetateanului" adoptata in 1948 de adunarea generala a ONU. In 14 iulie 1789, populatia Parisului pune mana pe arme si se indreapta spre o veche fortareata regala, inchisoarea Bastilia, unde si-au gasit sfarsitul multi prizonieri nevinovatI, victime ale abuzurilor monarhilor. Dupa un schimb sangeros de focuri, inchisoarea cade in mana rasculatilor, care ii elibereaza pe cei care mai ramasesera inchisi acolo. Caderea Bastiliei reprezinta o prima victorie a parizienilor impotriva unui simbol al Vechiului Regim. Edificiul va fi daramat apoi in totalitate, in lunile care urmeaza. Un an mai tarziu, "ziua federatiei" este sarbatorita cu mare pompa la 14 iulie, iar in Paris, pe Champ de Mars (Campia lui Marte), Talleyrand rosteste o slujba pe altarul patriei. Aniversarea zilei de 14 iulie este abandonata apoi, pana la a Treia Republica, atunci cand Gambetta celebreaza fundamentele regimului, iar o lege data in 1880 face din data de 14 iulie Ziua Nationala a Republicii. Accentul este pus, de la bun inceput, pe caracterul patriotic si militar al manifestarii, pentru a demonstra revenirea Frantei dupa infrangerea din 1870. Bat clopotele bisericilor, salve de tun anunta defilarea, urmata de festinuri, spectacole si jocuri. Balurile si focurile de artificii incheie ziua. Zi revolutionara devenita sarbatoare nationala, 14 iulie imbina astazi solemnitatea defilarilor militare si stralucirea serbarilor. Defilarea traditionala de pe Champs-Elysees face obiectul unor pregatiri minutioase si este urmarita pe micile ecrane din toata lumea. Iluminarea Parisului, deja capitala luminilor, este mai feerica decat niciodata. Ultimii presedinti ai Frantei au tinut sa-si puna si ei amprenta asupra sarbatorii: pentru a reinnoda legatura cu Parisul revolutionar, Valery Giscard d'Estaing a ordonat defilarea trupelor intre Piata Bastiliei si Piata Republicii; sub presedintia lui Francois Mitterrand, 14 iulie 1989 a marcat aniversarea bicentenarului Revolutiei franceze, iar numerosi sefi de stat de pe mapamond au putut asista la spectacolul lui Jean-Paul Goude, "La Marseillaise"; in 1994, soldatii germani ai Eurocorps au participat la parada de pe Champs-Elysees in semn de reconciliere istorica; sub presedintele Chirac, numerosi soldati si tineri veniti din intreaga Franta sunt invitati la o receptie data in parcul Palatului Elysee dupa defilare.
Imnul Frantei - "La Marseillaise"
In 1792, dupa declaratia de razboi a regelui Austriei, un ofiter francez aflat la post in Strasbourg, Rouget de Lisle, compune, in noaptea de 25 spre 26 aprilie, "Cantec de razboi pentru armata Rinului". Acesta va fi reluat de federatii din Marsilia, care participa la insurectia de la Tuileries, la 10 august 1792, cu un asemenea succes incat este declarat cantec national la 14 iulie 1795. Interzis pana la Revolutia de la 1830, cand Berlioz compune o orchestratie pe care i-o dedica lui Rouget de Lisle, "La Marseillaise" devine imn national sub a Treia Republica, iar in 1887 se adopta o versiune oficiala. Caracterul de imn national va fi reconfirmat de Constitutiile din 1946 si 1958.
Drapelul francez
Drapelul francez, rosu-alb-albastru, s-a nascut din alaturarea, in timpul Revolutiei Franceze, a culorilor regelui (alb) si orasului Paris (rosu si albastru). In iulie 1789, putin inainte de caderea Bastiliei, militia care se constituie poarta ca semn distinctiv o cocarda bicolora cu culorile orasului. La 17 iulie, regele Ludovic XVI vine la Paris pentru a recunoaste noua Garda Nationala si arboreaza aceeasi cocarda, careia ii adauga albul regal. In februarie 1794, drapelul tricolor devine stindard national.
Mariana
Mariana, femeie-eroina care nu pare sa fi avut o corespondenta reala in istorie, este unul dintre principalele simboluri ale Revolutiei franceze, cand apar primele reprezentari ale unei femei cu boneta frigiana, alegorie a Libertatii si Republicii, pentru ca boneta era purtata de sclavii liberati (libertii) greci si romani. Originea numelui Marianne nu este cunoscuta cu certitudine. Prenume foarte raspandit in secolul XVIII, Marie-Anne reprezenta poporul. Contrarevolutionarii au numit si ei astfel, ironic, Republica. Sub a Treia Republica, statuile si mai ales busturile Marianei se inmultesc, mai ales in primarii, iar astazi reprezentarile se gasesc si pe monede si timbre, iar personajului Marianne i-au dat viata de-a lungul timpului actrite celebre.