Viral de început de secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bunica mea semăna cu Greta Garbo
Bunica mea semăna cu Greta Garbo

Bunica mea preferată a fost bunica Eugenia. Nu i-am spus niciodată pe nume şi nici mamaie. Ea era bunica. Acea BUNICA.

„De unde ai atâţia bani?“, îl întreabă vânzătorul dintr-un magazin cu jucării pe Kevin (Macaulay Culkin), în „Singur acasă 2“, când puştiul scoate din buzunar un pumn de bancnote mototolite. „Am multe bunici“, a venit prompt răspunsul.

Recunosc, n-aş fi fost în stare de o asemenea replică atunci când eram mică. Poate şi pentru că n-am avut multe bunici. De fapt, eu am avut doar trei din patru (două bunici şi un bunic), dar tot este o cifră bună, scuzaţi-mi cinismul.

Bunica mea preferată a fost bunica Eugenia. Nu i-am spus niciodată pe nume şi nici mamaie. Ea era bunica. Acea BUNICA. Nu era bunica pe care să o împart cu alţi nepoţi în vacanţe, pentru că bunica (mama mamei) locuia cu noi. De fapt, noi am locuit în casa ei din Focşani până când eu am împlinit 9 ani. Apoi, „Medeleniul“ meu n-a mai fost al meu...

Însă nimic nu va rivaliza vreodată cu cei 9 ani de-acasă, acolo unde m-am simţit cel mai acasă. Amintirile mele cu bunica sunt ploi torenţiale şi cireşi pitici în floare, sunt rochii înflorate de vară şi nopţile de Înviere pline de smerenie, în amintirile mele e grădina în care nu puteai ascunde nici măcar păpuşi, dar în care ea nu mă „găsea“ niciodată.

Bunica mea e bunica genunchilor juliţi şi-a urechilor înroşite, a cozonacilor făcuţi pe nedormite, într-o odaie vanilată şi caldă ca sufletul ei, bunica mea era cea mai micuţă femeie pe care am cunoscut-o, dar era superlativul tuturor bunicilor din lume.

bunica raluca moisa

Bunica, în ziua nunţii

Băiatul care a înghiţit un şarpe

Iar seara, când oboseala ne rărea jocurile şi poznele, bunica însufleţea pentru noi lumile copilăriei ei. Pentru că niciodată nu adormeam fără bunica şi poveştile „de pe vremuri“. Făt Frumos putea să aibă mere de aur, paloş de oţel şi smartphone, oricum nu ni se părea interesant. Nici măcar ghionoaia nu ne atrăgea atenţia, iar Oana Zăvoranu nu se inventase pe vremea aia.

Însă fără poveştile „de pe vremuri“ nu puteam adormi. Ne spunea bunica (sunt sigură că tot aşa i le-a spus şi ei o bunică) tot soiul de întâmplări care ne înfiorau imaginaţia şi ne făceau să vrem să le-ascultăm mereu şi mereu.

„Te rugăm, aia cu şarpele!“, îmi sună şi-acum în urechi insistenţele noastre nocturne (ale mele şi-ale fratelui meu). Era una dintre poveştile noastre preferate, deşi o ştiam pe de rost. Cea în care un băieţandru care păzea oile adoarme cu gura deschisă, pe câmp, iar un şarpe îi ajunge direct în stomac. Chinurile prin care trecea (şi el, dar şi noi, când ascultam) l-au făcut pe unul dintre bătrânii satului să bănuiască despre ce e vorba. Aşa că bietul băieţandru e spânzurat de picioare deasupra unei oale cu lapte clocotit, iar şarpele, atras de miros, îi iese pe gură, cade în oală şi moare (în chinuri, aş zice eu acum).

Mulţi ani, povestea a trăit latent, în timp ce eu trăiam poveşti mai mult sau mai puţin importante. Şi a revenit, aşa, din senin, ca orice lucru latent, într-o discuţie cu jumătatea mea mai bună. Abia ce-am început să-i spun, iar el a început să râdă în hohote. Apoi a continuat povestea. Era şi una dintre poveştile copilăriei lui, copilărie petrecută la sute de kilometri depărtare. Spusă de o altă bunică. Am râs mult în seara aceea, era probabil unul dintre miturile copilăriei bunicilor noastre, un soi de legendă urbană (sau rurală), un viral de început de secol. Şi nu m-a mai speriat deloc, din acea seară, povestea băiatului care a înghiţit un şarpe.

Doar că aş fi vrut să mă cuibăresc încă o dată în braţele ei şi să o ascult....

Vă propunem, de-acum înainte, să faceţi o incursiune în trecut, fie printr-un comentariu pe adevarul.ro, în secţiunea “Poveşti cu bunici”, fie să ne trimiteţi textele voastre, însoţite de fotografii, la adresa de e-mail contact@adevarul.ro. Ne găsiţi şi pe pagina de Facebook "Poveşti cu bunici" , unde puteţi posta amintiri şi poze dragi. Cele mai frumoase istorii de la cititori şi bloggeri vor fi publicate şi în ediţia de print, şi pe adevarul.ro.

Citiţi mai multe poveşti cu bunici ale jurnaliştilor de la "Adevărul":

Moşu' din Apuseni

Întâlnirea din Valea Fântânii

 

„Doamnă, pe Brebenel nu-l spală nimeni la fund!”

                                                     

Somnul bunicii mele

O curte uscată, fără de copii

Tristeţea celui de-Al Doilea Război Mondial: de la Odessa la Munţii Tatra

O iubire cât o viaţă: Nelu şi Ana

Dilema bunicii:„Să te pup sau să te plesnesc?!“

Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite