Zânul Tâmpeniei, muzul PSD, domnul Codriiiiiiiin Ştefănescuuuuuuu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codrin Ştefănescu, într-una dintre emisiunile sale stupefiante despre profeţii, universuri paralele şi conspiraţii mondiale, povesteşte fascinat despre coincidenţele dintre scufundarea vasului Titan descrisă într-o carte apărută cu 14 ani inainte de ciocnirea cu un aisberg a Titanicului.

Plin-ochi de sofisticare ‘telectuală şi de ierudiţie, domnul Ştefănescu prezenta un caz-şcoală de confirmare a unor convingeri false despre premoniţie ca o dovadă a existenţei lumilor neştiute din capul dânsului, lumi pe care el, şi numai el, ni le poate descifra.

Versiunea cu doctorat de la Oprea a mamei Omida dovedea o dexteritate la limita patologicului de a contorsiona logica şi de a declanşa reflexul vomitiv al spectatorului necititor sau cititor de cancanuri. Ignorând orice sursă serioasă, domnul Ştefănescu ne spune că autorul a fost bântuit la fel ca magnificul ministru al Educaţiei de viitor în prezent. Diferenţele stridente dintre cele două vapoare sunt ignorate cu un talent demn de explicaţiile lui Ciordache despre Ordonanţa 13. Totul devine în capul liderului PSD „exact la fel“, în ciuda faptului că, practic, nimic din ceea ce spune domnul Ştefănescu nu are vreo tangenţă cu realitatea. Numele şi dimensiunile vaporului, numărul pasagerilor, numărul celor care mor – toate sunt diferite.

Distorsionarea realităţii în aşa fel încât să se potrivească precum o mănuşă cu interesele şi convingerile personale ale politicianului este clar una dintre cele mai căutate talente ale celor care ne conduc. Codrin, împreună cu Dragnea, a reuşit însă să atingă culmi inimaginabile până şi pentru Năstase, Băsescu şi Fenechiu.

În mai puţin de un minut, Codrin reuşeste să ne demonstreze capabilităţi intelectuale demne de internare sau de un post de ministru în viitorul guvern Dragnea. Practic, omul ne spune că nebuni sunt cei care ignoră că ignoră ceea ce uită complet. Şi că, în plus, există o conspiraţie mondială mai rea decât inchiziţia care interzice discuţia despre asta, iar chestiile ştinţiifice care contrazic ce crede domnul Codrin sunt nişte „stupizenii“ şi „manipulări“.

În lumea asta trăieşte Codrin. O lume care, în fapt, este mai aproape de filmele ştiinţifico-fantastice, în care Matrix a înspăimântat guvernele care au finanţat încă două episoade ca să ne pună pe o direcţie greşită, în care Freud şi Jung sunt contemporanii domnului Ştefănescu şi unde există o conspiraţie internaţională menită să prevină răspândirea teoriilor gurului Codrin.

Iar noi ne mirăm că băietul a adus gaşca de interlopi să îl protejeze pe Dragnea la ieşirea de la audieri!

Erasmus scria că Zeiţa Tâmpeniei umblă întotdeauna însoţită de zeiţele Iubirea de Sine, Linguşeala, Le­nea, Plăcerea, Nebunia, Imoralitatea, Lăcomia şi de zeul Somnambulism. Codrin pare întruchiparea perfectă a acestora în PSD, cu un pic de Zamolxis şi Funar presăraţi pe deasupra, că doar nu ne putem face de râs strămoşii. Pătruns de multiplele lui personalităţi şi, mai ales, de misiunea mistică de a îl umple de bale pe Dragnea şi distruge duşmanii care îi bântuie prin creieraş, Codrin este o dovadă vie că tupeul, mârlănia, ţăcăneala şi o pojghiţă de cultură pot fi combinaţia de succes în cazul oricărui psihopat cu ambiţii de Isus.

Codrin Ştefănescu este secretarul general adjunct al celui mai mare partid din România. Este unul dintre politicienii cu cea mai mare prezenţă la emisiunile de analiză şi dezbateri politice la televizor.

Reacţia mea după ce am văzut filmuleţul de mai jos a fost să mă închin, să-mi scuip în sân şi să verific preţurile la cursele de Canada.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite