Vlad Voiculescu: 20.000 de persoane vor să fie membri ai Mişcării România Împreună. Politica să nu fie mocirlă, politicianul nu trebuie să fie porc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii şi membru fondator al Mişcării România Împreună. FOTO Inquam Photos
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii şi membru fondator al Mişcării România Împreună. FOTO Inquam Photos

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, a scris, luni dimineaţă, pe Facebook, că în primele 48 de ore de la anunţarea depunerii actelor pentru noul partid, aproape 32.000 de persoane s-au înscris ca susţinători ai RO+, iar dintre aceştia aproape 20.000 şi-au declarat dorinţa de a fi membri de îndată ce RO+ va primi confirmarea de înregistrare din partea Tribunalului Bucureşti.

„Miza principală pentru următorul an va fi asta: implicarea oamenilor buni, a celor care au stat deoparte până acum, în politică! Politica nu trebuie să fie o mocirlă. Politicianul nu trebuie să fie porc. Modul cum ne aşezăm lucrurile #în ŢaraNoastră, pentru noi şi pentru ceilalţi - pentru că asta face politica - ar trebui să fie despre ce putem face noi, #împreună!", spune Vlad Voiculescu, într-un mesaj pe facebook. 

Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că a depus la tribunal actele pentru înfiinţarea partidului „Mişcarea România Împreună” (RO+), desprins din platforma civică România 100.

De asemenea, Vlad Voiculescu a anunţat vineri că va candida pentru funcţia de primar al Capitalei la alegerile din 2020. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite