Viorica Dăncilă, întâlnire cu ambasadorul chinez. Care au fost temele de discuţie

Viorica Dăncilă, întâlnire cu ambasadorul chinez. Care au fost temele de
discuţie

Premierul României, Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong. Pe lista temelor de discuţie s-au aflat cooperarea economică, dar şi cooperările din domeniile turismului, transporturilor şi energiei.

Ştiri pe aceeaşi temă


Ambasadorul chinez la Bucureşti, Xu Feihong, a avut miercuri prima vizită la Palatul Victoria, de la învestirea Cabinetului Dăncilă. Potrivit comunicatului emis de Guvern, cei doi oficiali au avut un „dialog constructiv şi călduros”, pe teme precum cooperarea economică, cooperarea în domeniul transportului, dar şi pe teme referitoare la energie şi turism.  

”Referindu-se la cooperarea economică, premierul Viorica Dăncilă a enunţat obiectivul principal al României, acela de a echilibra treptat balanţa comercială bilaterală, prin amplificarea exporturilor româneşti către China. Creşterea exportului de produse româneşti agro-alimentare, dar şi a celui de produse cu o valoare adăugată ridicată, pot contribui la atingerea, în viitor, a acestui echilibru, a arătat premierul român”, se arată în comunicat.

Cei doi au discutat şi despre cooperarea în domeniul transporturilor şi energetic.

În domeniul transporturilor, premierul a exprimat interesul României pentru cooperarea cu partea chineză în proiecte de infrastructură rutieră, în transportul naval, precum şi în transportul aerian. De asemenea, a mulţumit părţii chineze pentru interesul manifestat faţă de dezvoltarea infrastructurii feroviare din România, din perspectivă naţională, dar şi în contextul conectivităţii regionale.

În domeniul energetic, Viorica Dăncilă a evidenţiat atuurile pe care România le prezintă atât din punct de vedere al poziţionării geografice, cât şi al resurselor energetice, acestea putând constitui un stimulent pentru investitorii chinezi. De asemenea, a fost abordată cooperarea între cele două părţi în domeniul energiei nucleare.

”Atât prim-ministrul Viorica Dăncilă, cât şi ambasadorul Chinei Xu Feihong, au invocat necesitatea facilitării contactelor people-to people şi a susţinerii turismului bilateral”, se mai arată în comunicat.

 

citeste totul despre: