Viorel Hrebenciuc, campionul absenţelor în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Viorel Hrebenciuc (PSD) ocupă primul loc la absenteism în Camera Deputaţilor, potrivit unui raport al Institutului pentru Politici Publice (IPP).

 Analiza intitulată “Bilanţul activităţii parlamentare în sesiunea septembrie-decembrie” şi dată publicităţii ieri, cuprinde informaţii privind prezenţa la vot a parlamentarilor, numărul iniţiativelor lor legislative şi prezenţa la vot.

Citiţi şi:

Roberta Anastase: Vrem să modificăm votul prin ridicare de mâini

Raportul mai arată că preşedintele PNL, Crin Antonescu, a participat la doar trei voturi finale exercitate în Senat, în timp ce preşedintele onorific al PC, Dan Voiculescu, care este şi vicepreşedinte al Camerei Superioare, a participat la doar 16 voturi finale. 

Liderul PSD Victor Ponta a fost prezent la doar două voturi finale din cele exercitate în Camera Depurtaţilor în aceeaşi sesiune.
Potrivit IPP, la Camera Deputaţilor, pe primele locuri ale clasamentului în privinţa absenteismului la voturile finale se află patru deputaţi PSD, care nu au participat la niciun vot final: Viorel Hrebenciuc, Claudiu Iulian Manda, Adrian Mocanu şi Cristian Rizea. La Cameră, la toate cele 235 de voturi finale, au participat doar 15 parlamentari de la PDL, doi de la UDMR şi unul din grupul minorităţilor naţionale. La Senat, parlamentarii PDL Constantin Vasile Borza şi Gheorghe David au fost prezenţi la toate cele 217 voturi finale.

La rândul său, Viorele Hrebenciuc a criticat faptul că IPP nu ia în considerare faptul că activitatea de parlamentar nu se rezumă doar la sesiunile de vot final. Potrivit social-democratului, cea mai mare parte a programului unui parlamentar se desfăşoară în comisiile de specialitate.

Raportul mai arată că 11 deputaţi au luat cuvântul o singură dată în actualul mandat, care a început la sfârşitul anului 2008, doar pentru a depune jurământul, în aceeaşi situaţie aflându-se şi trei dintre senatori. 

Aceştia sunt deputaţii PSD+PC Dumitru Boabeş, Ileana Dumitrache şi Mădălin Voicu, deputaţii PDL Florin Anghel, Sorin Buta, Stelian Eftemie şi Ştefan Seremi, deputaţii independenţi Constantin Mazilu şi Răzvan Ţurea, deputatul UDMR Palfi Zoltan şi deputatul PNL Claudiu Ţaga.

În aceeaşi situaţie se află trei senatori care au luat o singură dată cuvântul în plen, pentru a depune jurământul, respectiv doi senatori PSD+PC, Constantin Tămagă şi Gheorghe Saghian, şi senatorul PDL Mihai Stănişoară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite