Victoria liberalilor la Consiliul Europei. Legile Justiţiei vor fi trimise Comisiei de la Veneţia pentru a fi evaluate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu, reprezentant al PNL la APCE. FOTO Eduard Enea
Alina Gorghiu, reprezentant al PNL la APCE. FOTO Eduard Enea

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere pe modificările aduse legilor Justiţiei, informează liberalii într-un comunicat de presă.

„Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiţiei propuse de PSD şi ALDE  După refuzul sistematic al celor de la PSD şi ALDE de a cere opinia experţilor internaţionali în privinţa propunerilor de modificare a legilor Justiţiei, PNL a reuşit să obţină acest lucru prin intermediul parlamentarilor săi din cadrul APCE“, a anunţat PNL.  

Liberalii explică modul cum au reuşit să ducă problematica legilor Justiţiei la instituţia europeană. „PNL a folosit în acest demers o cale extraordinară de sesizare a Comisiei de la Veneţia prin intermediul Comisiei de Monitorizare a APCE.  În aceste condiţii, CCR va trebui să ţină cont de opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa modificărilor aduse Legilor Justiţiei, aşa cum a ţinut cont şi în alte cazuri. Parcursul legilor Justiţiei va trebui să aştepte acum punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia“, mai explică liberalii. 

Nu e pentru prima dată când un proiect legislativ din România  ajunge la Comisia de la Veneţia via Consiliul Europei. S-a mai întâmplat şi cu  iniţiativa care punea piedici serioase ONG-urilor, semnată de parlamentarii PSD Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, şi care a fost desfiinţată de experţii europeni în drept constituţional.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite