Vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, vine vineri la Bucureşti, unde se va întâlni cu Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă şi Florin Cîţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Vicepreşedintele american Kamala Harris se va afla, vineri, la Bucureşti, unde se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru discuţii tête-à-tête şi declaraţii de presă comune. Kamala Harris ajunge în România după o vizită făcută în Polonia. De asemenea, şi premierul Nicolae Ciucă va fi prezent la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu vicepreşedintele american.

UPDATE La întrevderea de la ora 14.00 va fi prezent şi Florin Cîţu, ca reprezentant al Senatului.

***

Conform programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis o primeşte, vineri, la ora 14.00, pe Kamala Harris, la Palatul Cotroceni.

Ceremonia primirii oficiale are loc pe Platoul de Ceremonii, apoi cei doi oficiali au programată o rundă de discuţii tête-à-tête, urmate de consultări oficiale. La discuţii ar urma să fie prezent şi premierul Nicolae Ciucă, conform programului oficial al acestuia.

La ora 15.30, preşedintele României şi vicepreşedintele SUA vor face declaraţii de presă comune.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, la Versailles, că va discuta cu vicepreşedintele american despre postura NATO pe Flancul Estic, soldaţii americani care au venit în România, Grupul de Luptă.

"În contextul evenimentelor prilejuite de vizita vicepreşedintelui american Kamala Harris la Bucureşti, în data de vineri 11 martie, s-au  dispus o serie de măsuri, însoţite de recomandări menite să vină în sprijinul cetăţenilor pe toată durata acestui eveniment.  Autorităţile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puţin cu activităţile cotidiene ale populaţiei”, a transmis, joi, Grupul de comunicare special constituit cu ocazia vizitei vicepreşedintelui american. 

Astfel, pentru participanţii la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulaţiei şi, în acest context, Brigada Rutieră Bucureşti solicită şoferilor să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor.

"Conducătorilor auto le este recomandat, ca vineri, 11 martie, în intervalul orar 12:00 – 17:00, să evite deplasarea pe Drumul Naţional 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje. Apelăm la sprijinul cetăţenilor şi le mulţumim acestora pentru înţelegerea acordată cu privire la acest eveniment de o importanţă deosebită pentru România”, a mai precizat sursa citată.

Kamala Harris ajunge în România după o vizită în Polonia, în timpul căreia a lăudat, poporul polonez pentru că a primit peste un milion de refugaţi de la invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie.

Harris a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, la câteva ore după ce Camera Reprezentanţilor a adoptat un buget care prevede ajutoare importante destinate Ucrainei şi aliaţilor europeni din NATO.

Vicepreşedintele american s-a întâlnit şi cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite