Viaţa mea şi a multor altora

Am 48 de ani, şi sper de tot atîţia. Oare de ce s-ar mira lumea dacă n-aş mai merge la vot? Ascultaţi-mă, vă rog frumos.

M-am născut în 1972, într-o dictatură teribilă. Mi-am dat seama cît de teribilă fusese abia cînd a trecut şi ne-am eliberat. Libertatea a însemnat o dificultate îngrozitoare pentru mulţi. Mai mult un ghinion decît un noroc.

Aproape imediat se întîmplase martie de la Tg. Mureş. Aflasem mai tîrziu că nici intelectualii români care plecaseră la Budapesta nu erau foarte deschişi. Cum să fi fost masele manipulate?

După aceea, am tot auzit „perioadă de tranziţie”. Aşa am trăit pînă în 1996 cînd Emil Constantinescu şi ai săi au cîştigat, lucru la care am sperat şi de la care am sperat mult - aproape degeaba. Apoi, speranţa Băsescu şi dezamăgirea omonimă, mai tîrziu, speranţa Iohannis şi dezamăgirea care n-a întîrziat să vină.

Să votez PSD? Nu am chef să mă alătur indivizilor care au propus ca 4 iunie să fie sărbătoare naţională. Să votez PNL? Liberalism românesc nu prea există, în tot cazul, nu într-o ideologie închegată. Preşedintele Iohannis îmi şi dăduse un motiv trist cînd a ciufulit limba mea. USR mi se pare un partid mult prea cufundat în credinţa că dacă vor fi bani, va fi totul bine şi că eşti om doar dacă ai bani; un partid, adică, a capitalismului hain. 

Îi înţeleg pe domnii Şora, Cărtărescu şi pe alţii dacă sunt dezamăgiţi de pasivitatea populaţiei. Dar să alăturăm celor spuse mai sus şi alte argumente. Pandemia ne-a salutat în martie şi guvernul de ieri nici pînă în septembrie nu găsise soluţia pentru învăţămînt şi pentru sănătate. Nici nu prea s-a zbătut.

Sper, adică, de treizeci de ani. Nu zic că nu s-a întîmplat nimic, dar se întîmplaseră oricum mult mai puţine decît mă aşteptam. Unde mai pui că nici societatea maghiară, nici cea românească nu se deschise în deceniile acestea, mai mult, începe să se închidă din nou, vezi cazul AUR, care, apropo, nu cîştiga mai puţin dacă ar fi votat mai mulţi, mă tem că dimpotrivă, cu intelectualii lui de varză cu tot.

Nu am încredere în forţa societăţii din România, forţă care ar putea schimba ceva. Am încredere în unii politicieni, dar nu în partide; în indivizi, nu într-o societate întreagă; în iniţiative civile, nu în cele ale statului. Îmi pare rău, mai ales că nu aşa mi-am imaginat viaţa. Asta s-a ales din ea.