Vasile Blaga: „Opoziţia e bună - curăţă partidele, întăreşte caracterele“
0Opoziţia este bună deoarece „curăţă partidele şi întăreşte caracterele“, spune Vasile Blaga, potrivit căruia „bărbaţii şi femeile adevărate rămân la muncă în partid“, iar viitorii reprezentanţi ai partidului în diferite funcţii vor trebui să aibă vechime şi să facă parte „din rezerva de cadre“.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat vineri la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că „opoziţia este bună“ deoarece „curăţă partidele şi întăreşte caracterele“.
Blaga a afirmat că în opoziţie se poate vedea cine vrea să lupte „cu cel mai mare drag“ pentru partid, adăugând că se bucură că se află în opoziţie, deoarece aici „se cer caractere“.
„Opoziţia este grea. În opoziţie se cer caractere, iar din acest punct de vedere mă bucur că suntem în opoziţie. Cine vrea să lupte pentru acest partid, să o facă cu cel mai mare drag acum, cât suntem în opoziţie. Aşa am făcut şi în perioada 2001-2004, aşa facem şi acum. Mai mult, aş mai spune un lucru în plus.
Pentru cei care vor trebui să ne reprezinte în diferite funcţii dacă vom fi la putere, şi vom fi la putere după viitoarele alegeri generale, trebuie să aibă vechime şi să fi lucrat pentru partidul ăsta. Trebuie să fie din rezerva noastră de cadre. Din acest punct de vedere, mai că aş închide porţile partidului pentru viitorii directori de deconcentrate, cu ani înainte. Nu luaţi de pe stradă şi numiţi“, a spus Blaga.
El a adăugat că şi-ar dori ca toţi membrii PDL să rămână în partid.
„Opoziţia este bună, curăţă partidele, întăreşte caracterele şi mă bucur de toţi cei care rămân în partid. Eu aş vrea să rămână toţi. Să nu credeţi că m-a bucurat plecarea domnului Stănişoară sau a cuiva din partid. Nu m-a bucurat. Dar până la urmă, bărbaţii şi femeile adevărate rămân la muncă în partid“, a afirmat Vasile Blaga.
El a comentat anterior, la întâlnirea cu democrat-liberalii din Alba, plecarea lui Mihai Stănişoară din partid, spunând că, după ce „acum trei săptămâni, la buget, ataca PSD şi PNL, într-o noapte s-a răzgândit“, recomandând, totodată, celor care nu rezistă în opoziţie „să se răzgândească cât mai repede“.
„A fost consilier prezidenţial, ministru al Apărării. Ce comisie şi-a dorit, aia a avut. Mi-a creat probleme în grupul din Cameră că a vrut neapărat să fie lider de grup. Şi a fost lider de grup. Acum trei săptămâni, la buget, ataca PSD şi PNL. Într-o noapte s-a răzgândit. Să se răzgândească repede toţi cei care nu rezistă în opoziţie. Să se răzgândească foarte repede toţi cei care nu mai au profitat de pe partidul ăsta. Asta nu înseamnă cu nu-mi doresc un partid unit. (...) Dragostea cu forţa se cheamă viol“, a conchis Blaga.
Mihai Stănişoară, fost prim-vicepreşedinte al PDL şi lider al grupului deputaţilor democrat-liberali, a trecut la PNL spunând că acest partid este singurul care „poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România“.
Stănişoară a afirmat că pentru el „PDL reprezintă trecutul, iar PNL prezentul şi viitorul“.
Mihai Stănişoară era prim-vicepreşedinte PDL, lider al grupului deputaţilor democrat-liberali şi preşedintele organizaţiei judeţene Mehedinţi a PDL.
În perioada 2007 - 2008, Stănişoară a fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională, iar ulterior, până în octombrie 2009, a fost ministru al Apărării.