Va fi Dăncilă comisar european?

Desemnarea comisarilor europeni urmează reguli naţionale. Nu există, altfel spus, o normă la nivelul UE. Fiecare stat-membru decide cum face. La noi a ieşit de fiecare dată scandal.

Cea dintâi ceartă s-a iscat în toamna lui 2006, când trebuia să fie ales primul comisar din România. La putere era Alianţa DA, alcătuită din PD şi PNL. Coaliţia era în criză: democraţii au preferat să ia portofoliul Apărării, care tocmai fusese abandonat de Teodor Atanasiu, aşa că PNL a căpătat dreptul de a numi un candidat pentru Bruxelles. Tăriceanu l-a ales pe Varujan Vosganian. Preşedintele Comisiei a zis iniţial ok. Fostul şef al Uniunii Armenilor a fost, însă, atacat din multe părţi: în ţară i s-a reproşat că e extremist de dreapta, că e prieten cu Vântu sau că ar fi fost turnător, iar la Bruxelles – că n-are sprijin de la majoritatea din PE. Intimidat, s-a retras din cursă. Se zvonea că va fi înlocuit cu MRU sau cu Boagiu, dar până la urmă Tăriceanu s-a văzut cu Băsescu – ei, da, încă se frecventau! – şi au convenit să-l numească pe Leonard Orban. Mandatul acestuia a fost scurt, de doar doi ani.

În 2009 era tot guvern de coaliţie, PDL-PSD. Pedeliştii au propus candidatura lui Dacian Cioloş: acesta fusese ministru în cabinetul Tăriceanu, iar din februarie 2009 lucra ca înalt funcţionar la Comisia Europeană. Pesediştii n-au fost de acord, zicând că ei au câştigat scrutinul pentru PE şi că sunt îndreptăţiţi să-l numească pe unul de-al lor. Geoană a menţionat public două nume: Vasile Puşcaş, care fusese negociatorul-şef pentru aderare, şi Adrian Severin. Cel din urmă tocmai fusese reales deputat european. Colegii săi din PSD au subminat candidatura lui Cioloş pentru importantul portofoliu al agriculturii, susţinând că Severin ar putea căpăta poziţia de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate. Era o aiureală. Traian Băsescu a pus capăt speculaţiilor şi a făcut lobby pentru Cioloş, care a fost acceptat în echipa Barroso.

Cinci ani mai târziu, regimul de la Bucureşti trăia o a doua coabitare, după cea din 2007-2008. Iniţial, Traian Băsescu a insistat ca Dacian Cioloş să continue ca membru al Colegiului Comisarilor, inclusiv asumând un alt portofoliu. Ponta a trimis, după lungi pertractări, propunerea la Bruxelles. Ulterior, profitând de solicitarea lui Jean-Claude Juncker de a avea nouă femei în echipă, dottore a forţat numirea Corinei Creţu. Au circulat multe zvonuri în acea perioadă despre alte nume sugerate de la Bucureşti. Într-o reuniune ţinută la PE, Juncker a refuzat să spună public cum a negociat cu Băsescu şi Ponta, anunţând că lucrurile astea vor apărea doar în memoriile sale. Creţu a avut noroc: ea spera să obţină portofoliul „ajutor umanitar“, domeniu de care se ocupase în PE, dar i-a picat o pleaşcă – politica regională – cu care nu avea nimic de-a face.

Ce va fi în 2019? Regimul e tot unul de coabitare, aşa că e posibil să avem o propunere de la guvern şi una de la Cotroceni. Nimic n-o împiedică, de pildă, pe Dăncilă să se numească pe sine însăşi. A mai făcut aşa ceva Alenka Bratušek, în 2014, pe când era şefa guvernului sloven. A fost picată la audieri, fiindcă era la fel de isteaţă ca Veorica. Deocamdată, PSD a anunţat că are pe lista de propuneri două nume: Rovana Plumb şi Orlando Teodorovici. Ce va face şeful statului? Va susţine un pesedist sau va încerca – precum Traian Băsescu – să îşi folosească poziţia din Consiliul European ca să propună un candidat care-i e apropiat? Sau poate că Iohannis va căuta o soluţie negociată? La aceste întrebări nu vom avea răspuns prea curând.