În acestă ecuaţie simplă pe hârtie, dar complicată pe tabla reală de şah, dreapta politică, PNL în primul rând, are nevoie de mai multă coerenţă în formularea poziţiilor faţă de teme importante, claritate în susţinerea lor şi stil european în exprimarea lor.

Spre exemplu, ostilitatea exprimată deseori faţă de bănci şi companiile multinaţionale - aliniată regretabil cu poziţia PSD - nu rezonează cu asumarea declarativă a susţinerii capitalismului ca sistem economic şi social. Sprijinirea capitalului autohton - o necesitate - nu poate justifica sus-zisa rezervă faţă de capitalul străin şi nu are logică economică: multe dintre companiile româneşti lucrează împreună cu companiile străine în asociere, le sunt furnizori sau clienţi. În planul valorilor, poziţiile populiste şi, pe alocuri, agresive faţă de sistemul bancar şi companiile multinaţionale transmit un semnal care derutează baza electorală a PNL. Problema nu este atât critica băncilor şi a multinaţionalelor sau ajustarea unor politici ale sistemului bancar şi ale companiilor multinaţionale, cât faptul că aceasta nu este doar una de ordin tehnic, ci reflectă adesea o veritabilă „ură de clasă“ „demnă“: de politica PSD. 

Poziţiile populiste şi, pe alocuri, agresive faţă de sistemul bancar şi companiile multinaţionale transmit un semnal care derutează baza electorală naturală a PNL.

Mediul corporatist, antreprenorial şi civic-tehnocrat este, astfel, pierdut în favoarea USR sau îndepărtat de dreapta în general, îngroşând în momentele critice (alegerile) rândurile absenteismului sau pur şi simplu ale emigraţiei, ori rămâne în expectativă în aşteptarea unei noi forţe politice care să fie în mod autentic convinsă de valorile capitaliste şi instituţiile economice fundamentale ale capitalismului. Soluţia? Angajarea unui dialog profesionist şi structurat cu Asociaţia Română a Băncilor şi organizaţiile care reprezintă companiile străine, cadru în care PNL ar fi putut lămuri teme, dezvolta argumente şi identifica soluţii comune pe care să le impună guvernului socialist-naţionalist PSD, umăr la umăr cu mediul de afaceri şi sistemul bancar. PNL s-ar depărta, astfel, de zona stângii populiste în care îl ţin unele declaraţii şi, poate, chiar convingeri de sorginte USL-istă.

Un alt exemplu de oportunitate pierdută şi de accent strident în exprimarea politică este subiectul legat de drepturile minorităţii maghiare, cu specială privire asupra recentei solicitări a UDMR de a coborî de la 20 la 10 la sută pragul de populaţie în localităţile în care s-ar impune dreptul de a folosi limba maghiară în administraţie. Fără îndoială, propunerea nu era de primit, pentru motive pe care nu le voi dezvolta aici. Fără îndoială, a fost necesară apăsarea pe „pedală” în iunie, cînd PSD Dragnea era pe punctul de a face un „troc” politic netransparent la comisia juridică din Camera Deputaţilor pentru a salva moţiunea de cenzură... anti-PSD Grindeanu. Dar odată trecut acel moment critic, măiestria şi diplomaţia politică (fermă), fineţea politică (dacă s-ar putea), ar fi trebuit (nu e târziu) să ia locul abordărilor „supraturate“ şi discursurile patriotarde, dar sterpe în idei moderne, rostite uneori chiar în Parlament, într-o splendidă nouă „limbă de lemn”. Pe un plan mai general, perspectiva Centenarului este oportunitatea de a demonstra că am parcurs 100 de ani în gândirea şi practica politică.

Declaraţiile politice belicoase şi patetice în acelaşi timp, de tipul „rrromânismului”, se cer înlocuite cu o abordare mai calmă şi subtilă, deschisă spre dialog permanent, în care fermitatea să fie susţinută de forţa argumentului şi eleganţa exprimării. Fireşte, inaugurarea în 2018 a 2-3 autostrăzi peste Carpaţi ar fi fost cea mai bună aniversare a Centenarului. Cum n-am reuşit o astfel de performanţă, am putea reuşi adaptarea relaţiei PNL cu UDMR la realităţile şi exigenţele europene din 2018, pentru că cea mai bună prezervare a intereselor noastre statale este evitarea discordiei, a derapajelor şi a unor fenomene extreme apărute recent în „meteorologia politică” a continentului. Centenarul este un moment de bucurie pentru toată suflarea românească, dar această bucurie a împlinirii statelor naţionale trebuie manifestată cu eleganţă şi nobleţe, cu privirile îndreptate spre un viitor comun, care poate fi şi multilingivistic (deci nu numai în maghiară, cum greşit crede dl Viktor Orban), dar numai acolo unde în mod rezonabil este nevoie.

Inaugurarea în 2018 a 2-3 autostrăzi peste Carpaţi ar fi fost cea mai bună aniversare a Centenarului. Cum n-am reuşit o astfel de performanţă, am putea reuşi adaptarea relaţiei PNL cu UDMR la realităţile şi exigenţele europene din 2018.

Să fim, deci, mai siguri pe noi, mai relaxaţi şi ceva mai creativi. În fond, Trianon este creaţia politică în primul rând a Preşedintelui Woodrow Wilson. Preşedintele din 1918 al SUA, ţară care se întâmplă să fie în 2018 principalul partener strategic al României... Dacă în 1918 SUA propuneau Europei o nouă formulă care a condus la reîntregirea statal-naţională, de ce nu am propune noi în 2018 un dialog şi o abordare de tip american pe marea temă a minorităţilor naţionale?! Deci, mai puţină crispare, mai multă generozitate şi măiestrie pe acest subiect ar fi salutare pentru o aniversare tihnită şi decentă a Centenarului. Să avem tăria să acceptăm că sentimentele nu pot fi comandate şi că, din perspectiva trecutului, e greu să-i pretind d-lui Hunor să se bucure aşa cum mă bucur eu de 1918. Sunt convins că aceasta nu ne-ar împiedica - la o adică - să guvernăm împreună. Să citim, deci, mai degrabă din cartea viitorului, pentru a-l pregăti inteligent, şi să privim în trecut doar pentru a ne onora eroii, înţelegând că fiecare are dreptul să o facă cu ai lui. Privirea mai mult în viitor nu înseamnă ignorarea Istoriei, ci mai degrabă evitarea repetării părţilor ei mai dureroase. Centenarul va fi un succes şi o oportunitate pentru un viitor mai bun în măsura în care va fi amenajat politic de moderaţii autentic pro-europeni şi pro-americani, nu fetişizat de radicali şi naţionalişti de secol XIX, de tipul Dragnea-Tăriceanu.

O altă temă care se cere abordată mai creativ este cea a justiţiei şi a anticorupţiei. Publicul nu va abdica de la idealul unei justiţii drepte şi a unui efort anticorupţie ce se cere continuat ferm şi - foarte important - profesionist. Dar nu putem să nu observăm că sistemul judiciar este acum bulversat şi are mari probleme de credibilitate pe care le poate rezolva numai în măsura în care „negulismul” (a se citi neprofesionalismul, excesul şi chiar abuzul) izolat este recunoscut, asumat şi cauterizat rapid. Desigur, aceasta nu înseamnă să cădem naiv în capcana celor care vor să blocheze sistemul judiciar îngroziţi nu de imperfecţiunile acestuia, ci tocmai de rotiţele sale bune, în care şi-au prins mustăţile, papioanele şi interesele necinstite. Din păcate, această bulversare este agravată de profesorul care nu înţelege că ministrul Justiţiei trebuie să echilibreze sistemul printr-un demers abil de consultare şi mediere, nu să-l dezechilibreze prin mişcări bruşte.

„Negulismul” din Justiţie (a se citi neprofesionalismul, excesul şi chiar abuzul) trebuie izolat, recunoscut, asumat şi cauterizat rapid.

Cu atât mai gravă este această abordare dacă motivaţia ministerială este aceea vehiculată de cercurile PSD, construirea pe „spinarea” Justiţiei a unui parcurs politic ulterior. Suntem în neplăcuta situaţie în care în absenţa unui ministru manager de sistem inspirat, care să calmeze taberele şi să obţină un compromis constructiv prin dialog şi consultări, CSM trebuie să fie simultan şi minister şi... CSM, lucru imposibil formal. CSM este chemat acum să-şi dea măsura viabilităţii şi să intervină rapid pentru a regla sistemul din interior, redându-i armonia şi echilibrul.

În privinţa tablei de şah externe, cuvintele lui Titulescu par mai actuale decât oricând, „daţi-mi o politică internă tare, ca să pot face o politică externă tare”. Relaţiile noastre cu SUA nu pot fi consolidate doar prin promisiuni guvernamentale PSD-iste de achiziţii de armament, în timp ce în plan intern valorile democratice sunt subminate, expresia unei mentalităţi rudimentare, de tarabă provincială, pe care clanul politic de la vîrful PSD nici nu o mai disimulează. În oglindă şi antiteză, PNL trebuie să asimileze de la vârf şi până la bază acest adevăr simplu: în sec. XXI, în politica mare, nu mai poţi afirma în plan extern valorile democratice şi tolera în plan intern derapajele antidemocratice de tip PSD. Fireşte, nu mă refer la poziţiile oficiale ireproşabile sub acest aspect ale managementului central al PNL, ci la acele mici toleranţe în plan local, dictate de realităţi prozaice şi moşteniri politice recente.

PNL trebuie să asimileze de la vârf şi până la bază acest adevăr simplu: în sec. XXI, în politica mare, nu mai poţi afirma în plan extern valorile democratice şi tolera în plan intern derapajele antidemocratice de tip PSD.

În alte cuvinte, respingerea explicită şi de facto a oricăror rămăşiţe de USL-ism reprezintă condiţia pentru ca PNL să-şi poată deschide calea unei politici mari în plan extern. O astfel de construcţie reclamă sinceritate, fapte şi personaje credibile.

Am dat doar câteva exemple ale unor teme importante, care reclamă o abordare mai limpede şi mai hotărâtă. În absenţa acestei noi abordări din partea PNL, electoratul democratic, capitalist, civic-tehnocrat îşi va căuta o altă reprezentare politică. Istoria a demonstrat că nevoia creează instrumentul şi ceea ce trebuie să evite PNL printr-o politică dinamică, creativă şi clară este pierderea acestui electorat şi apariţia unui competitor care să-i ia faţa. A bon entendeur, salut!

Articol apărut şi pe www.predoiu.ro