Un atac brutal

Andrei Pleşu

Sunt de două luni la Berlin, invitat de Wissenschaftskolleg. Cum am venit, l-am întâlnit, la câteva seminare,  pe Gabor Demszky, cel care a fost primar al Budapestei vreme de 20 de ani, după 1990.

 Mi-a vorbit despre situaţia din Ungaria ca despre rezultatul unei fatale combinaţii de Horthy şi Kadar. Apucături dictatoriale, reflexe fasciste, atmosferă de răfuieli personale şi îngustări drastice ale libertăţii de expresie. Am fost bucuros să-i pot spune că în România lucrurile n-au mers atât de departe. Că există corupţie, bâlbâieli politice şi administrative riscante, tot soiul de abuzuri şi derapaje, dar că nu suntem în pragul unei dictaturi.  După aproape două luni, mă văd obligat să-i spun altceva: România seamănă tot mai mult cu Ungaria!

Nu idealizez guvernele de dinaintea celui de azi. Au asumat, vrând-nevrând, măsuri de austeritate care au reuşit să ferească ţara de dezordinile acute ale Greciei. Dar au devenit impopulari, au tolerat, în propriile rânduri, destule devieri comportamentale şi juridice. Au acordat prea puţină atenţie educaţiei şi sănătăţii, şi-au servit propria clientelă, au ratat reconstrucţia infrastructurii ruinate a ţării. Am lucrat personal, vreme de cinci luni, cu preşedintele Băsescu şi ştiu cât poate fi de iritant, de brutal în gesturi şi declaraţii. Dar noul guvern, o corcitură implauzibilă de socialişti ai partidului fondat de Ion Iliescu şi de liberali care se socotesc de dreapta, a reuşit, în nici două luni, să evacueze aproape total Europa din stilistica guvernării.

Nu mai e vorba de greşeli, excese şi incompetenţă sectorială. E vorba de un atac radical şi sângeros împotriva instituţiilor statului, împotriva regulilor democratice, împotriva unei justiţii independente şi riguroase. Primul-ministru declară, sinucigaş, că dedică „75% din timpul şedinţelor de guvern răfuielilor politice". Acuzat de plagiat, se apără într-un fel care demonstrează că, de fapt, nu ştie ce este un plagiat: domnia sa crede că poţi copia integral, zeci de pagini dintr-o carte, fără ghilimele, dar că eşti exonerat de vină dacă, la bibliografie, listezi şi cartea cu pricina. Când o comisie acreditată să judece cazul confirmă plagiatul, ea este pe loc desfiinţată. Între timp, acelaşi prim-ministru pleacă la Bruxelles să reprezinte ţara, fără mandat, călcând o decizie a Curţii Constituţionale. Rezultatul: Curţii Constituţionale i se restrâng drastic atribuţiile.

Printr-o rafală imatură de ordonanţe de urgenţă sunt schimbaţi, fără argumente reale şi fără respectarea procedurilor legale: cei din conducerea Arhivelor Naţionale (care garantau accesul la documentele dictaturii comuniste), şefii Televiziunii naţionale, ai Institutului pentru cercetarea  crimelor politice anterioare lui 1989, Avocatul Poporului, şefii celor două Camere ale Parlamentului. Monitorul Oficial e trecut în subordinea Guvernului (ca să publice mai "operativ" deciziile intempestive ale puterii), Institutul Cultural Român, una dintre puţinele instituţii care au funcţionat impecabil în ultimii ani, e trecut în subordinea Senatului, în vederea schimbării conducerii lui, socotite pro-prezidenţiale.

Toate acestea, într-un moment care geme de priorităţi economice, financiare şi manageriale, rămase în suspensie. În două luni, primul-ministru a propus doi miniştri ai Educaţiei, schimbaţi rapid în urma unor probe jalnice de plagiat, a numit un al treilea, interimar, şi a sfârşit prin a recurge la un al patrulea, aflat într-un litigiu de incompatibilitate. A trebuit să renunţe şi la un ministru al Culturii, tot din cauza unei situaţii de incompatibilitate. Doi parlamentari cărora justiţia le-a suspendat mandatul prin hotărâre judecătorească au rămas în funcţie prin decizia majorităţii parlamentare care nu se vede constrânsă în niciun fel de hotărârile tribunalelor.

Unul dintre liderii alianţei guvernamentale nominalizează un ministru din propriul partid la Agricultură, deşi (de fapt tocmai pentru că) e în proces cu Ministerul Agriculturii pentru fraudă. Ministrul de Interne scuză plagiatul şefului său, declarând că, de la Aristotel şi Platon încoace, toată lumea plagiază. Ministrul de Externe afirmă că liderii europeni trebuie să şi-l ia ca model de inteligenţă şi eficacitate politică pe Vladimir Putin. Noul preşedinte al Senatului şi viitorul preşedinte interimar al ţării (după suspendarea deja demarată a actualului preşedinte) a ajuns în această funcţie după ce a lipsit la circa 98,5% din şedinţele forului pe care acum îl conduce. La 53 de ani, CV-ul lui e, profesionalmente, nul, singura idee politică a agendei sale fiind debarcarea lui Traian Băsescu.

Atmosfera generală e de perplexitate şi insecuritate. Doi laureaţi ai Premiului Nobel (Herta Müller şi Thomas Tranströmer), nenumărate instituţii străine care au colaborat, de-a lungul anilor, cu Institutul Cultural Român, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, comisarul european pentru justiţie (Viviane Reding), o sumedenie de artişti şi intelectuali români, diverse asociaţii civice şi de tineret au protestat deja împotriva unei situaţii care are toate şansele să scape de sub control.

Cui i-ar plăcea să trăiască într-o asemenea ţară?  În ce mă priveşte, mă declar sabotat de Guvernul României. Vreau să-mi văd de treabă. Nu cer nimic special. Cer doar un minimum de normalitate, care să mă ajute să-mi duc la bun sfârşit proiectele şi viaţa. În fond, asta e treaba guvernelor: să-i ajute pe oameni să-şi vadă liniştiţi de treabă, în condiţii omeneşti. Or, de o bună bucată de vreme, mă trezesc, în fiecare dimineaţă, sub asediul unor alarmante simptome de patologie publică. Pentru prima dată, în ultimii patruzeci de ani, îmi pare rău că mă întorc „acasă".

"Nu mai e vorba de greşeli, excese şi incompetenţă sectorială. E vorba de un atac radical şi sângeros împotriva instituţiilor statului, împotriva regulilor democratice, împotriva unei justiţii independente şi riguroase.''

"Mă declar sabotat de Guvernul României. Vreau să-mi văd de treabă. Nu cer nimic special. Cer doar un minimum de normalitate, care să mă ajute să-mi duc la bun sfârşit proiectele şi viaţa.''

 „«Der Spiegel» m-a rugat să descriu situaţia din România"

„Adevărul" vă prezintă varianta integrală şi originală, aşa cum a fost scrisă de autor în limba română, a articolului publicat de Andrei Pleşu în săptămânalul german „Der Spiegel", în data de 10 iulie. Textul a fost scris în timp ce la Bucureşti evenimentele erau în derulare.  „«Der Spiegel» m-a căutat şi m-a rugat să descriu situaţia din România", a ţinut să precizeze Andrei Pleşu.

Revista „Der Spiegel" este una dintre cele mai apreciate publicaţii din Germania şi din Europa. Publicaţia a fost înfiinţată în 1947, apare săptămânal şi conţine ştiri, reportaje, eseuri şi comentarii politice, economice şi culturale.