Traian Băsescu, nemulţumit de pensie. Uită însă de indemnizaţia de senator şi de cea de fost preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Basescu FOTO Mediafax
Traian Basescu FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu se arată nemulţumit de pensia pe care o primeşte în prezent. Într-o intervenţie la Digi FM, senatorul PMP a declarat că pensia de doar 2.960 de lei este „foarte mică”, având în vedere cei  44 de ani în care a cotizat la stat. Fostul preşedinte uită însă că, pe lângă cei 3.000 de lei, acesta mai primeşte şi o indemnizaţie de fost preşedinte, precum şi una de senator, ambele cântărind greu la venitul total.

„Dacă vreţi vă pot spune pensia cu care am ieşit după ce am fost comandantul celei mai mari nave a României, am fost subsecretar de stat, secretar de stat, ministru, primar general şi preşedinte. Pensia mea pentru toată activitatea asta, 44 de ani şi 6 luni, pe perioada de pe mare s-a considerat în grupa a doua şi am avut un trimestru în plus la fiecare an. După 44 de ani şi 6 luni pensia mea a fost 2.960 de lei. O consider foarte mică, pensia”, a declarat Traian Băsescu la Digi FM.

În ciuda nemulţumirii declarate, venitul fostul preşedintele al României nu este unul care să fie deplâns. Mai exact, pe lângă cei 2.960 de lei pe care-i primeşte pensie, senatorul PMP mai primeşte o indemnizaţie de fost preşedinte, care înseamnă 75% din indemnizaţia actuală a preşedintelui Klaus Iohannis. Cum în prezent indemnizaţia preşedintelui se ridică la 21.000 de lei pe lună, un calcul simplu ne arată faptul că venitul fostului preşedinte Băsescu se mai măreşte cu peste 15.000 de lei pe lună. Nu în ultimul rând, după alegerile din decembrie anul trecut, Băsescu a devenit şi senator din partea PMP, ceea ce-i mai aduce un venit suplimentar - peste 5.000 de lei lunar- provenit din indemnizaţia de senator.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite