Traian Băsescu devine tot mai greu de demis

Traian Băsescu devine tot mai greu de demis

Preşedintele scapă de orice emoţie privind demiterea

Preşedintele României poate fi destituit din funcţie doar dacă în favoarea demiterii sale votează jumătate plus unu din numărul total de alegători înscrişi pe listele electorale. Decizia aparţine Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, care a modificat ieri Legea referendumului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit datelor oficiale de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, în România există în jur de 18.000.000 de români cu drept de vot, ceea ce înseamnă că, prin votarea acestei legi, şeful statului poate fi demis doar dacă cel puţin nouă milioane de alegători votează pentru înlăturarea sa de la Palatul Cotroceni. La ora actuală, preşedintele poate fi demis cu voturile majorităţii celor care se prezintă la referendum, conform modificărilor aduse tot de Parlament în 2007, atunci când s-a decis suspendarea lui Traian Băsescu. Practic, prin hotărârea de ieri a Comisiei juridice se revine la vechile prevederi care făceau aproape imposibilă demiterea şefului statului.

Modificarea legislativă de la comisie a fost votată de deputaţii Puterii, aceştia câştigând bătălia cu opt voturi contra şase. Parlamentarii PDL şi UNPR au votat pentru, în timp ce singurul reprezentant al UDMR, Mate Andras, a părăsit sala înainte de discutarea acestui proiect de lege. PSD şi PNL au votat împotrivă. Deputaţii PDL şi UNPR au respins un amendament al PNL care propunea ca modificarea să se aplice în mandatul următorului preşedinte.

Opoziţia a criticat vehement proiectul de lege, afirmând că este un nou act normativ care restrânge drepturile democratice. „Dacă preşedintele este ales cu majoritatea voturilor celor prezenţi, suspendarea trebuie să aibă aceleaşi reguli", a afirmat deputatul PNL Alina Gorghiu. La rândul său, vicepreşedintele comisiei Florin Iordache (PSD) l-a criticat pe deputatul UNPR Eugen Nicolicea, unul dintre cei care în 2007 pleda pentru simplificarea procedurii de demitere.

Argumentele Puterii

Nicolicea s-a apărat afirmând că din 2007 şi până acum au survenit mai multe decizii ale Curţii Constituţionale. Ce a spus Curtea Constituţională este însă diferit de ce au votat deputaţii majorităţii în şedinţa de ieri. Magistraţii ceruseră doar ca, la orice fel de referendum, majoritatea să fie aceeaşi. Astfel, Curtea demolase tocmai propunerea lui Eugen Nicolicea din 2007 potrivit căreia preşedintele poate fi suspendat cu majoritatea celor prezenţi, în timp ce la alte tipuri de referendumuri se păstrase condiţia de cvorum. 

citeste totul despre: