Tăriceanu, explicaţie pentru banii plătiţi de ALDE pentru lobby în SUA: Maior nu a reuşit să aranjeze nici măcar o vizită oficială pentru cei din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat de ce ALDE a plătit 50.000 de dolari pentru ca lideri ai ALDE să se întâlnească cu lideri politici din Statele Unite, inclusiv vicepreşedintele acestei ţări.

„Din păcate, nici prin ambasada SUA la Bucureşti, nici prin ambasada României în SUA. Am avut o firmă de consultanţă care s-a ocupat nu doar de această întâlnire ci şi de PR, pentru că noi constatăm că imaginea României este deformată în SUA. Observăm că ambasadorul SUA la Washington a continuat linia de pe vremea preşedintelui Băsescu de a izola oamenii politici din România, de a nu crea contacte cu oficialii americani pentru o mai bună imagine a României. În acest context am apelat la mijloacele legale şi normale pentru a putea ajunge în contact cu oficiali americani şi nu doar pentru mine, ci pentru a îmbunătăţi imaginea“. a declarat Călin Popescu Tăriceanu cu referiire la faptul că ALDE a apelat la o firmă de lobby pentru a intermedia întâlnirea liderilor formaţiunii cu politicieni din SUA, în condiţiile în care nu ar fi primit sprijin instituţional.

Liderul ALDE a continuat şi atacul la ambasadorul României în SUA, George Maior. „Nu ştiu pe cine reprezintă domnul Maior acolo.  Statul paralel, pe doamna Kovesi, pe Dumbravă, nu ştiu pe cine. Sunt de 4 ani preşedinte al Senatului, iar ambasadorul României în SUA nu a reuşit să aranjeze nici măcar o vizită oficială pentru cei din România, nu pentru mine, dar nici pentru alţi oficiali din România“, a completat Tăriceanu. 

Firma americană Mercury Public Affairs a depus la registrul în care sunt înregistrate contractele de lobby cu entităţi străine, Foreign Agents Registration Act,  un contract cu ALDE, formaţiune condusă de Călin Popescu Tăriceanu, care prevede că partea americană îi va asigura preşedintelui Senatului întâlniri cu oficiali guvernamentali din SUA, cu ocazia prezenţei acestuia peste ocean.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite