Surse: PSD le obligă pe Shhaideh şi pe Plumb să rămână în guvern ca să-l salveze pe Dragnea. Ministrul Fondurilor Europene ar vrea să demisioneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb încep să aibă probleme. FOTO Mediafax
Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb încep să aibă probleme. FOTO Mediafax

De teamă să nu piardă partidul în favoarea lui Mihai Tudose, liderul PSD Liviu Dragnea va propune ca Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb să rămână în continuare în Guvern, în ciuda prejudiciilor  de imagine. Surse din PSD au declarat pentru Adevărul că Rovana Plumb ar vrea să demisioneze, însa Dragnea i-a cerut să rămână, cu promisiunea că nu i va ridica iminitatea

Conducerea PSD se va reuni luni dimineaţă pentru a stabili strategia politică, după ce vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA în dosarul privind trecerea lacului Belina în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, condus, direct sau prin apropiaţi, de Liviu Dragnea.

Surse din PSD au declarat pentru „Adevărul“ că partidul îi va cere lui Shhaideh să nu demisioneze din funcţie, în ciuda presiunilor mediatice. Shhaideh, unul dintre puţinii oameni în care Liviu Dragnea are încredere, este un minisru-cheie în Guvern: din pixul său pleacă banii dinspre Ministerul Dezvoltării către baronii locali ai PSD, care, la rândul lor, îi asigură lui Liviu Dragnea liniştea în partid.

Aceleaşi surse susţin că Liviu Dragnea se teme că, în cazul în care o retrage pe Shhaideh din Guvern, premierul Mihai Tudose va insista să-şi impună el un om la conducerea Ministerului Dezvoltării, tocmai pentru a încerca să controleze partidul. „Trebuie să evităm un nou caz Grindeanu. Sigur, Mihai Tudose nu e Grindeanu, dar nu poţi să bagi mâna în foc pentru nimeni“, a comentat unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru „Adevărul“.

În luna mai, după ce PSD a depus moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, primul om demis de Sorin Grindeanu a fost Sevil Shhaideh. Ulterior, Mihai Tudose a repus-o în funcţie. De remarcat însă tăcerea lui Mihai Tudose pe acest subiect. Premierul nu a scos niciun cuvânt, nu a postat niciun mesaj pe Facebook şi nu a fost prezent la nicio emisiune TV. Cei care le-au apărat în presă pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb au fost Niculai Bădălău şi Paul Stănescu, doar „locotenenţii“ lui Liviu Dragnea în
partid.

Întrebat dacă Shhaideh ar trebui să demisioneze din Guvern, Paul Stănescu a răspuns: „ De ce să-şi dea demisia? E condamnată, are hotărâre definitivă şi irevocabilă, e condamnată să-şi dea demisia? Nu înţeleg de ce să-şi dea demisia? Nu trebuie să-şi dea demisia. Eu voi susţine ca Sevil Shhaideh să nu-şi dea demisia”.

Rovana Plumb rămâne cu imunitate

Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor, condusă de Liviu Dragnea, să-i ridice imunitatea Rovanei Plumb, deputat şi ministru pentru Fonduri Europene, cercetată şi ea în dosarul „Belina“. Surse din PSD au declarat pentru „Adevărul“ că „nici nu se pune problema“ ca Rovana Plumb să rămână fără imunitate. De altfel, potrivit unor surse politice. Plumb a vrut să-şi dea demisia, dar Liviu Dragnea a convins-o să renunţe la această idee, urmând ca majoritatea să să asigure că nu-i va fi ridicată imunitatea. 

Liderii PSD se aşteaptă ca zilele viitoare procurorii să ceară ridicarea imunităţii şi pentru Liviu Dragnea, semnatar al hotărârii de Guvern din 2013 prin care lacul Belina a ajuns la CJ Teleorman. „Nu putem să votăm într-un fel pentru Rovana şi invers pentru Dragnea“, susţin sursele citate.

O singură temere au liderii social-democraţi: presiunea străzii. „Asta trebuie să discutăm noi foarte clar luni. Cum reacţionăm dacă iese lumea în stradă“, au conchis sursele „Adevărul“. Oricum, până ca deputaţii să voteze ridicarea imunităţii Rovanei Plumb, vor mai trece două săptămâni, potrivit
regulamentului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite