Surse. Ce „cadou“ le face Daea angajaţilor APIA de Crăciun: le taia leafa şi îi obligă să returneze şi majorările salariale din ultimii ani

Surse. Ce „cadou“ le face Daea angajaţilor APIA de Crăciun: le taia leafa şi îi obligă să returneze şi majorările
salariale din ultimii ani

Petre Daea a venit cu următoarea ofertă pentru angajaţi: muncă multă, bani mai puţini

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, îi va obliga pe angajaţii APIA să returneze o parte din majorările salariale primite în ultimii şase ani, au declarat surse din minister pentru „Adevărul“. Daea invocă un control al Curţii de Conturi, însă angajaţii APIA cred că e vorba de o răzbunare a ministrului pentru protestele din ultima luna. În plus, de la 1 ianuarie, salariile angajaţilor APIA  oricum vor fi diminuate consistent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Agriculturii va trimite săptămâna viitoare către toate filialele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) notificări prin care angajaţii vor fi anunţaţi că trebuie să returneze o parte din salariile încasate în ultimii ani, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Informaţia a fost confirmată şi de preşedintele Federaţiei Sindicatelor APIA, Octavian Mateescu. „Da, este adevărat. E vorba de nişte diferenţe la sporul salarial. Aşteptăm să vină oficial hârtia de la minister, să vedem despre ce sume e vorba şi ce vom face în continuare“, a spus Mateescu pentru „Adevărul“.

De ce sunt nevoiţi angajaţii să returneze banii? Pe scurt, din cauza haosului legislativ: o lege se bate cap în cap cu o hotărâre de Guvern. Conform legii, angajaţii APIA primesc un spor de salariu de 75% pentru că lucrează cu fonduri europene. Pe de altă parte, Guvernul Boc a emis o hotărâre de Guvern în 2010 prin care a stabilit mai multe trepte salariale, iar sporul maxim care putea fi atins era de doar 62,5%, nu de 75%. 

Acum, Ministerul Agriculturii invocă un raport al Curţii de Conturi, care ar arăta că angajaţii APIA trebuie să returneze diferenţa de 12,5%, pe motiv că au primit bani fără bază legală. Numai că raportul Curţii de Conturi ridică unele semne de întrebare. „ La toate centrele din ţară, Curtea de Conturi a făcut controale peste controale în ultimii ani şi nu s-a găsit nicio problemă. Cum de a apărut acest raport exact acum?“, s-a întrebat, retoric, Octavian Mateescu.

Chestionat dacă angajaţii APIA cred că e vorba de o răzbunare a ministrului Petre Daea pentru protestele din faţa Guvernului, Mateescu a răspuns: „Sunt foarte mulţi colegi care merg pe ideea asta“. 

Potrivit unor surse politice, raportul Curţii de Conturi nu este unul actual. În urmă cu doi ani, inspectorii au găsit nereguli la salariile unor directori din Ministerul Agriculturii, care ar fi beneficiat ilegal de sporul de 75%. În raportul Curţii de Conturi,  se recomandă ca Ministerul Agriculturii să recupereze banii nu doar de la directorii găsiţi în neregulă, ci şi de la ceilalţi angajaţi, dacă mai există astfel de cazuri. „Aşteptăm să vedem oficial raportul. Dar vă spun că de fiecare dată când s-a angajat cineva în APIA, şefii centrelor din teritoriu întrebau la Bucureşti dacă e legal să aplice procentul de 75%, stabilit prin lege. Iar răspunsurile au fost afirmative“, a spus Mateescu.

În cazul în care Ministerul îi va obliga pe angajaţii APIA să returneze banii, conflictul se va tranşa în instanţă. „Vom cere mai întâi suspendarea popririi pe salarii sau pe pensii, apoi ne vom judeca pentru drepturile noastre, căci vorbim de foarte mulţi bani“, a spus Mateescu. Potrivit unor surse din instituţie, un director de centru teritorial APIA ar trebui să returneze şi până la 50.000 de  lei.

Salarii mai mici de la 1 ianuarie

Nu e singura lovitură pentru angajaţii APIA. De la 1 ianaurie, oricum vor primi lefuri mai mici, după ce Guvernul Tudose a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care procentul de 75% aplicat ca spor salarial este redus la 35%, ceea ce le va reduce consistent din salariii. Decizia luată de Guvern este paradoxală, în condiţiile  în care APIA, instituţia care subvenţionează fermierii cu bani europeni, este campioană la absorbţia fondurilor UE

Ordonanţa de urgenţă a venit în contextul în care, oricum,  noua lege a salarizării, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, le va diminua salariile cu sume între 700 şi 2.800 de lei. Iar scăderea lefurilor nici măcar nu se aplică unitar, pentru toţi  angajaţii, ci numai celor din teritoriu. Angajaţii APIA din Bucureşti vor rămâne cu salarii sensibil mai mari.

În urmă cu trei săptămâni, sute de angajaţi APIA din teritoriu au protestat în faţa Guvernului, în timp ce ministrul Petre Daea s-a chinuit din răsputeri să le pună pumnul în gură, pe motiv că strică imaginea ministerului şi a Guvernului PSD. Daea le-a transmis atunci  directorilor APIA din teritoriu că va desfiinţa instituţia dacă angajaţii vor mai continua să protesteze faţă de tăierile salariale.

citeste totul despre: