UPDATE USR a decis: se împotriveşte Coaliţiei pentru Familie. Nicuşor Dan, silit să plece din partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste jumătate dintre membrii USR, respectiv 52.7%, au votat pentru poziţionarea partidului faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei, anunţă formaţiunea, precizând că la referendumul intern încheiat duminică la ora 24.00, din totalul de 1.829 de membri USR au votat 1.453, prezenţa finală la vot fiind de 78%.

UPDATE 00.30 La prima întrebare, şi anume „Susţineţi ca USR să aibă o poziţie ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?“, au fost 766 de voturi „DA“ şi 682 de voturi „NU“.

La cea de-a doua întrebare, „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?“, 184 de membri au votat „PRO“ şi 864 de membri au decis „CONTRA“.


Din totalul de 1.800 de membri USR, peste 1.400 au votat la referendumul intern care va stabili dacă partidul se va poziţiona sau nu pe tema modificării Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru Familie, potrivit unor surse politice. De rezultatul referendumului depinde soarta lui Nicuşor Dan în USR. Dacă partidul va alege să se amestece în subiectul familiei tradiţionale, indiferent dacă pro sau contra, atunci Nicuşor Dan nu va mai continua în USR. Dacă majoritatea va opta ca USR să nu se poziţioneze nicicum pe acest subiect, atunci Nicuşor Dan se va întoarce în partid şi va candida din nou pentru funcţia de preşedinte. 

Cei aproximativ 1.800 de membri USR au avut de răspuns la două întrebări:

1. "Susţineţi ca USR să aibă o poziţie ca partid pe tema referendmului Coaliţiei pentru Familie?" Variante de răspuns: DA / NU. 

2. "Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?" Variante de răspuns: PRO / CONTRA.

Referendumul intern din USR se desfăşoară electronic, fiecare membru primind un user şi o parolă cu care se vor conecta la un sistem securizat unde va putea vota o singură dată, fără posibilitatea de a reveni asupra deciziei exprimate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite