Speranţa USR

Uniunea Salvaţi România (USR) a fost şi, probabil, încă mai este un proiect politic radical. Această radicalitate constă în intenţia declarată de a înlătura de pe scena politică partidele consacrate, în primul rând PSD, şi de a le înlocui cu formaţiuni noi. USR pleacă de la o evaluare exigentă a situaţiei actuale, conform căreia clasa politică este iremediabil coruptă şi incompetentă.

Apariţia USR şi apoi intrarea acestui partid în Parlament este efectul, la nivel politic, al unei mişcări sociale care a debutat în perioada de după izbucnirea crizei economice. Principalul mijloc de exprimare al acestei mişcări a fost, până la înfiinţarea USR, dar şi după aceea, protestul, adesea protestul în stradă. Mişcarea a avut, de la început, un caracter minoritar, dar a fost, până la punct, susţinută de o majoritate tăcută sau, de asemenea, protestatară.

Consecinţele politice ale acestei mişcări au fost majore: în 2012, căderea Guvernului Boc; în 2013, blocarea proiectului Roşia Montană; în 2014, câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis; în 2015, căderea Guvernului Ponta şi numirea unui guvern tehnocrat, condus de Dacian Cioloş; în 2017, blocarea OUG 13. Toate aceste succese au dat încredere simpatizanţilor mişcării - şi se poate spune că Uniunea Salvaţi Bucureştiul, care a obţinut un scor bun la alegerile din Bucureşti, în 2016, apoi USR, care a intrat în Parlament, tot în 2016, au satisfăcut – chiar dacă nu în totalitate - nevoia de reprezentare politică a membrilor mişcării.

Miza USR a fost, de la început, reconfigurarea câmpului politic, adică introducerea în acest câmp, cel puţin într-o primă fază, a unor elemente noi - persoane, teme, medii, discurs, stil etc. Formaţiunea s-a confruntat însă, imediat după alegeri, cu probleme serioase de poziţionare politică. Intrarea în Parlament este o oportunitate, pe care acest partid încă n-a fructificat-o. În locul ocupării agendei publice, USR a întreprins acţiuni derizorii (în general, pe holurile Parlamentului) de şicanare a liderilor PSD. În loc să impună o temă - a familiei, cum au dorit - el o foloseşte ca pretext pentru a defini grupări de interese politice. Departe de a crea o ruptură în câmpul politic, USR este deci gata să se rupă el însuşi pentru a se alinia, pe bucăţi, unor grupări politice care se pregătesc de alegerile prezidenţiale. Creatorul USR Nicuşor Dan a recunoscut că există o miză a lui Dacian Cioloş în conflictul din USR.

Primele proteste din perioada crizei l-au avut ca ţintă pe Traian Băsescu. Ele nu au fost provocate de mişcarea care a condus, ulterior, la formarea USR, ci de aceea care a susţinut Uniunea Social Liberală (USL). Şi una, şi cealaltă, au fost, conform unor definiţii proprii, mişcări anti-sistem. Până la un punct, diferenţa dintre ele nu a fost foarte vizibilă, dar o primă despărţire a apelor a avut loc atunci când preşedintele PSD şi premierul Victor Ponta a susţinut, practic, proiectul Roşia Montană. Aliatul său politic, Crin Antonescu, a fost în mod clar împotriva acestui proiect. Este fără nici o îndoială că atitudinea lui Victor Ponta faţă de Roşia Montană a determinat îndepărtarea de stânga politică a mişcării tinerilor protestatari. Aceştia vor fi, peste numai un an, votanţi ai candidatului Klaus Iohannis şi anti-pesedişti convinşi. Ruptura din USL a condus, apoi, la sfârşitul mişcării useliste, simpatizanţii săi regrupându-se în spatele PSD. Practic, useliştii şi hipsterii se află, de atunci, în tabere opuse, deşi ambele s-au declarat a fi anti-sistem.

Diferenţierea de PSD nu a fost însă singura din istoria mişcării tinerilor. În timpul protestelor de după tragedia de la Colectiv, din 2015, la Cotroceni au avut loc negocieri pentru formarea unui nou guvern. La aceste negocieri au participat aşa-zişi reprezentanţi ai străzii. Aceştia nu erau, după cum se ştie, reprezentanţii străzii, ci lideri ai unor ONG-uri cu puternice legături politice de dreapta. Ei au dat naştere unei mişcări politice distincte de aceea a USR (care în acel moment nici nu exista), dar aflată într-o legătură destul de strânsă cu ea. După cum se ştie, o parte a miniştrilor sau secretarilor de stat din Guvernul Cioloş s-au înscris, ulterior, în USR, însă Cioloş a refuzat să facă acelaşi lucru, astfel încât cele două mişcări nu au putut fi unificate. În acest moment, ele tind chiar să adopte raporturi de concurenţă, fapt care ameninţă, în primă instanţă, unitatea USR. La aceasta se adaugă concurenţa PNL, un partid mare, care a refuzat să se pună la remorca lui Cioloş. PNL, USR şi ”partidul” lui Cioloş sunt anti-pesediste, dar nu acesta este cel mai important aspect, ci relaţiile dintre ele şi, mai ales, relaţia cu preşedintele Iohannis. Deşi mişcarea tinerilor l-a susţinut pe Iohannis de fiecare dată, ambiguitatea jocului politic al preşedintelui a fost de natură să-i şi dezamăgească. Una din cauzele eşecului dreptei la alegerile parlamentare este indecizia lui Iohannis în privinţa poziţiei adoptate: când radical, când moderat, când apropiat de liberali, când susţinătorul unei mişcări înnoitoare. După părerea mea, USR a fost contaminat, prin sprijinul acordat lui Cioloş şi prin asocierea cu PNL, de politica pe care, programatic, o respingea. El nu a adoptat, până acum, o politică radicală decât în raport cu PSD, ceea ce, la drept vorbind, nu înseamnă deloc o politică radicală.

În acest moment, USR se confruntă cu încercări de dislocare venite din partea lui Cioloş şi, de asemenea, este în continuare captiv politicii ambigue a preşedintelui Iohannis faţă de mişcările politice anti-sistem. A se remarca faptul că, la rândul său, Cioloş este ambiguu faţă de Iohannis, al cărui potenţial concurent la alegerile prezidenţiale este, fără îndoială. Situaţia este neplăcută pentru USR, care nu ştie pe cine să aleagă între Cioloş şi Nicuşor Dan. Amândoi pot deveni adversari ai lui Iohannis, dar Nicuşor Dan este mai radical decât Cioloş. Cioloş înseamnă politică, acea politică pe care o fac şi PNL, şi PSD. Nicuşor Dan înseamnă altceva, numai că încă nu ştim ce anume.

Mişcarea tinerilor din perioada de după izbucnirea crizei economice a avut ca ideal curăţarea României de corupţie şi instaurarea meritului în societate. Acesta este şi motivul pentru care ea a susţinut fără rezerve acţiunile DNA. Astăzi, când PSD se află la guvernare, mulţi spun că idealul a fost ratat sau că, cel puţin, tindem să ne întoarcem la ”vechile obiceiuri”. Adevărul e că aceste obiceiuri n-au dispărut, între timp. Ceea ce pare să fi dispărut, din nou, este speranţa că idealul mai poate fi realizat. După părerea mea, idealurile mişcării rămân legitime, dar nu în raport cu PSD. Ele sunt legitime, dar nu împotriva votanţilor PSD. Dimpotrivă, cred că dorinţele celei mai mari părţi a votanţilor PSD sunt identice cu ale tinerilor votanţi ai USR. USR nu va avea nici o şansă prin integrarea într-o coaliţie pro-iohannistă, jucând aşadar rolul de partid anti-PSD, ci misiunea sa, dacă mai are vreuna, este să-şi redescopere propria radicalitate cu o deschidere mult mai mare decât până acum.

Restul e politică.