Solidarităţi sinucigaşe

Câteva arestări de baroni locali au readus, printre politicienii de vârf, impulsul “solidarizării”. Nu e o noutate: de multă vreme, când vreun politician are probleme cu justiţia, sar alţii din baie să-şi exprime solidaritatea, fără să-şi dea seama că asta înseamnă o sinucidere politică lentă.

Victor Ponta, de pildă, a declarat că “nu se dezice” de şeful CJ Mehedinţi. Nici de Năstase nu s-a dezis, la vremea respectivă. Nici alţi lideri de partide nu s-au dezis, în diverse împrejurări, de X, Y, Z (lista e lungă), iar între timp respectivii au ieşit din scenă ori au ajuns la închisoare. Sigur, lumea a uitat de aceste solidarităţi: pe asta se şi bazează politicianii care se reped la televizor să-şi anunţe nobilul sentiment al solidarităţii de partid. (Căci “partidul e-n toate”, nu?...). Ba, pentru unii dintre justiţiabili, se organizează la repezeală şi solidarizări în stradă (vezi, recent, cazul lui Radu Mazăre, după a cărui arestare a ieşit “poporul” la manifestaţie).

Să ne comparăm cu “lumea civilizată”, cu UE? O putem face, dar se termină repede şi nu ne foloseşte la nimic: acolo justiţia este lăsată să-şi facă treaba. Iar dacă vreun politician de vârf se declară solidar cu vreun justiţiabil, iese scandal. Noi suntem foarte departe de aşa ceva, pentru că, într-o ţară “condusă” cu televizorul, în care faptele politicienilor nu contează mai deloc, în schimb se face o uriaşă risipă de vorbe televizate, mai toată lumea se îmbată cu apa călduţă a opiniilor. Iar în mareea de vorbe, e greu s-o mai scoţi la liman, căci totul se amestecă şi nu mai există criterii. Bunăoară, până mai ieri, PNL era solidar cu PSD: au curs râuri de vorbe frumoase între liderii celor două partide. Acum, Crin Antonescu – devenit opozant – vorbeşte despre “neruşinarea” PSD. N-o observase când îi jura iubire pe termen lung lui Victor Ponta? Şi “solidarizarea” cu vreun parlamentar căruia i se ceruse ridicarea imunităţii (a practicat-o şi PDL când avea majoritatea) cum a fost? Şi ce s-a ales de ea? Dar solidarizarea cu Radu Stroe când a avut loc accidentul aviatic  în Apuseni? S-a dus: acum, liderul PNL îl exclude pe Radu Stroe din partid şi îl face “nesimţit”. (A se observa, în limbajul celui care propunea acum câţiva ani “revoluţia bunului simţ”, prezenţa mai nouă a unor cuvinte “de ocară”).

E greu de explicat acest tip de atitudine. Specialiştii în comunicarear spune, poate, că politicienii români (altminteri, bucşiţi de consilieri de imagine) nu ştiu să comunice în condiţii de criză. Dar mi se pare prea complicat să apelăm la asemenea savantlâcuri când vorbim despre nişte politicieni înfundaţi în mediocritate şi şmecherie. Cred că “se solidarizează” pentru că n-au încotro (fiind legaţi pe dedesubt unii de alţii de fire invizibile) şi pentru că s-au obişnuit cu ideea că “merge şi-aşa”, e suficient să apari la televiziunile prietene şi poporul va înghiţi găluşcă după găluşcă, aşa cum a făcut-o până acum.

Numai că, pe termen niţeluş mai lung, pe măsură ce creşte cantitatea de solidarizări cu nişte inşi de care poporul s-a cam săturat, atitudinea asta e sinucigaşă. “Poporul” o duce în continuare prost, proasta guvernare îi afectează viaţa, taxele au crescut, aşa încât, la un moment dat (mai exact, la vot) ar putea apărea surprize. Sociologul Vasile Dâncu spunea că valul de arestări va mobiliza electoratul PSD care va ieşi la vot să-şi apere “tribul”. Om vedea. E la fel de posibil însă ca, într-o populaţie care şi-a pierdut încrederea în politică şi politicieni, tema centrală a campaniei pentru prezidenţiale (şi nu numai) să redevină problema corupţiei. Dacă va fi aşa, candidaţii vor trebui să promită că vor lupta împotriva corupţiei. Vor mai putea face asta, cu ghiuleaua “solidarizării” atârnată de picior?