Putem privi lucrurile dintr-o altă perspectivă: ce s-ar fi întâmplat dacă domnul Ponta câştiga alegerile prezidenţiale din 2014? Ce s-ar fi întâmplat, presupunând că ar fi făcut un show mai bun în faţa domnului Iohannis, că măgăriile din secţiile de votare de prin diaspora nu s-ar fi întâmplat, presupunând, în fine, că Victor Ponta ar fi putut convinge o majoritate cu privire la candidatura sa?
 
Nu prea s-a pus întrebarea aceasta. Suntem atât de obişnuiţi cu faptul că PSD-ul n-a mai câştigat alegerile prezidenţiale din 2000 încoace, atât de amorţiţi de speranţa că diaspora şi mintea de pe urmă a românului înving, încât nu ne mai jucăm deloc cu scenariile din trecut. Ele, totuşi, contează. 
Susţinut de PSD, domnul Ponta ar fi devenit preşedinte şi politica actuală ar fi arătat altfel.
Social-democraţii ar fi avut preşedinte şi o majoritate în Parlament, ba chiar ar fi atras o migraţie puternică din partea altor partide. Ar fi fost semnalul, indiferent de matcă sau ideologie politică, a faptului că s-a întors timpul înapoi. Avertizările de la Bruxelles şi Washington cu privire la continuarea luptei anticorupţie ar fi curs mână în mână cu felicitările legate de câştigarea alegerilor. 
 
Frustrarea electoratului de dreapta sau progresist ar fi atins cote maxime. Cotele de emigrare ar fi explodat. Nu în ultimul rând, Liviu Dragnea, cel mai probabil, n-ar fi fost preşedintele PSD, nici măcar premier. Nu-mi pot da seama pe cine ar fi desemnat Victor Ponta drept Prim-ministru, dar îmi închipui că ar fi fost din tabăra sa şi nu ar fi avut o personalitate conflictuală. România ar fi trebuit să meargă, iar pregătirile pentru alegerile parlamentare din 2016 să înceapă. 
Lupta anticorupţie, cel puţin din perspectiva actuală, nu ar fi suferit aceleaşi atacuri, în acest trecut paralel.
În ceea ce priveşte lupta anticorupţie, probabil că anumite concesii s-ar fi făcut baronilor locali, dar nu în aceeaşi cantitate cu ce vedem astăzi. În acelaşi timp, încrederea în domnul Ponta, din interiorul partidului său, ar fi continuat să scadă, tocmai pentru că nu-şi proteja membrii. La fel cum şi-au trântit premierul, când a fost cazul, posibil ca pesediştii să se fi alăturat, discret, unui zgomot de fond, anti-Cotroceni. 
 
La nici un an după alegerea preşedintelui, tragedia de la Colectiv şi demonstraţiile ulterioare ar fi venit cu forţa unei revoluţii. Acolo unde oamenii ieşeau paşnic, ruşinaţi de corupţia din propria ţară, profund îndureraţi de pierderea suferită într-un infern creat de politici proaste şi ignoranţă, cetăţenii din urban ar fi târât pe jos cu PSD-ul. Pentru populaţia activă, ar fi fost confirmarea răului pe care-l reprezintă PSD, pentru domnul Ponta, o oportunitate suplimentară de rearanjare a partidului. 
 
Mă gândesc că Victor Ponta, preşedinte, ar fi acţionat în speranţa păstrării propriului fotoliu de la Cotroceni, înainte de orice altceva. Poate că Executivul ar fi fost demis, împreună cu întărirea aripii Ponta din PSD şi marginalizarea UNPR-ului. Dar chiar şi cu aparatul profesionist de imagine pe care l-a avut, istoriceşte vorbind, vina ar fi fost cu greu diluată spre toată clasa politică. Nu cât timp preşedintele era de la PSD.
Palatul Cotroceni ar fi fost asediat zi şi noapte, timp de cel puţin o lună, probabil în mod similar cu ce a urmat OUG 13, la Victoria.
Posibil, într-un final, să fi invitat preşedintele formarea unui Guvern de uniune naţională, până la următoarele alegeri (şi probabil că PNL ar fi refuzat). Poate ca Victor Ponta ar fi rămas preşedinte, cu chiu, cu vai şi ar fi numit un pseudo-Guvern de tehnocraţi, deşi probabil nu cu Cioloş premier. PSD-ul s-ar fi concentrat cu toată puterea sa pe câştigarea alegerilor din 2016, într-o atmosferă de constantă rebeliune civică şi distanţându-se puternic de Ponta.  
 
În 2016, social-democraţii ar fi performat similar cu realitatea istorică, dar votul împotrivă ar fi fost imens. Nici dracu nu s-ar fi dus la concertul Maroon 5. Adam Levine ar fi zis „hello Budapest” şi n-ar fi interesat pe nimeni. Foarte probabil ca un tăvălug de ură ar fi împins PSD-ul în opoziţie, cu PNL şi USR reuşind să facă, alături de minorităţi o majoritate cât de cât acceptabilă. Premier? Cine ştie? 
 
Domnul Iohannis ar fi rămas primarul care face şi drege la Sibiu, pentru că PNL-ul nu i-ar fi permis niciodată, pe valul nou de popularitate, să mai candideze la următoarele prezidenţiale. De asemenea, din 2016 şi până în 2019, rodate încet, încet, PNL şi USR probabil că nu s-ar fi înţeles prea uşor şi la fel de probabil că am fi avut un haos în comunicare, aşa cum îl avem şi acum, dar mult mai dezamăgitor pentru electorat. Nu există niciun scenariu, în haosul sistemic actual, în care PNL, chiar şi cu USR, UDMR şi minorităţi alături, ar fi făcut o treabă mai bună decât PSD-ul, după decade de management prost al ţării, hoţie, corupţie şi goană după ciolan.
 
Ar fi fost doar un altfel de chix, deşi sans Iordache, OUG 13 şi toată mizeria aferentă Legilor justiţiei. Forţe ale speranţei, ca USR-ul, ar fi devenit noul ALDE, partide doar pe hârtie. Bref, presupunând toate cele de mai sus, alegerea domnului Iohannis i-a dat dreptei (mă rog, a dat forţelor anti-PSD) cinci ani să se pună pe picioare.
 
Calculaţi dumneavoastră, fără sondaje, ci aşa, cu bun simţ, din perspectiva unor alegeri ţinute astăzi, cât au reuşit. De asemenea, calculaţi ce a făcut domnul Iohannis, până în acest moment. Şi dacă l-aţi mai vota.