Să răsturnăm căruţa!

Am explicat de sute de ori că, sub mica pojghiţă a civilizaţiei, se ascunde acelaşi animal de pradă de acum zece mii de ani.

Oamenii nu se schimbă, nu se înţelepţesc, nu învaţă nimic din nicio păţanie. O iau de la început, cu forţe proaspete. Greşelile de ieri încing o horă a unirii cu greşelile de azi de ţi se strepezesc dinţii. Inşii se dezbracă de politeţe şi îmbracă uniforma principiilor carnivore. Nu e nevoie s-o demonstrez, urletele de satisfacţie ale taberelor, când unul sau altul din candidaţi punctează asupra celuilalt, întunecă auzul. Cineva care ar veni din afară ar crede că asistă la un meci de catch, unu la unu, fără reguli: important e ca adversarul să agonizeze, într-o pastă de sânge cu muci, la podea. Mulţimea, de la vlădică la opincă, strigă, cuprinsă de isterie: „Acum! Calcă-l pe cap!“.

Numai că, privite mai îndeaproape, lucrurile nu stau chiar aşa. În meciul dintre Iohannis şi Ponta, aparenţa unei înfruntări onorabile nu e decât o aparenţă. Într-o singură tabără stă tot statul, cu buzunarele cetăţenilor căscate larg, stau posturi de televiziune, propagandişti, partide balama şi instituţii versatile. Fac o paranteză: atât de versatile că până şi salariaţii lor roşesc în bărbi şi odăjdii. Nu e niciun secret, am scris-o mai demult: BOR s-a angajat cu arme şi bagaje într-o cafteală murdară, târându-l până şi pe Iisus în cele lumeşti. Îndemnul acela atât de înţelept „Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu“ a fost îngropat, când, cu pompă, pomeni şi monopol, se dezgropa securea războiului. Da' şi alte instituţii au intrat în joc, ce, nu-s ele ale statului? Casa de Pensii a ataşat taloanelor un bileţel nu roz, ci otrăvit. Candidatul dreptei ar urma să taie pensiile. Ce dacă nu era adevărat? Ce dacă nu se mai ştie cine a făcut, în numele statului, porcăria? Efectele ei vor sta bine cuibărite în minţişoara cetăţeanului care, pe bună dreptate, se teme de ziua de mâine. Tot statul român are o singură problemă la ordinea zilei: cum să-i sucească gâtul lui Iohannis? Cum să-l scoată din joc? Alături de instituţii stau televiziuni particulare, afaceri private. O să spuneţi că nu are importanţă – e afacerea ta, faci ce vrei cu ea. Da, dar să-i spună afacere, nu presă şi nu informaţie! E imposibil ca într-un astfel de mediu nici măcar un salariat să nu aibă măcar o altă părere, un alt favorit, un alt ideal. E o anomalie a naturii.

Partidele, de la România Mare la PNŢ-CD, de la PMP la UDMR, strâmbă din nas la adresa neamţului. E, iar, o ciudăţenie a naturii să vezi lideri îmboboşaţi ca Vadim Tudor pupând acolo unde au scuipat cu o săptămână înainte şi stabilind relaţii contra naturii cu Kelemen Hunor. Şi viceversa. Cel mai straniu e cazul lui C. P. Tăriceanu, poate cel mai bun premier, care a dat liberalismul pe ruşine. A fost vânat în PNL, poate ar fi vrut să candideze. N-a avut nici timp, nici noroc. Îl înţeleg. Dar nu accept. Există întotdeauna ceva deasupra marilor noastre interese.

În acest moment, Klaus Iohannis e ţinta principală a atacului concertat. În capul lui se varsă zoaiele propagandei în care omul ascuns (indiferent de câtă carte are) se regăseşte ca acum zece mii de ani. Ce-o fi în mintea aceea? Dacă intrăm tiptil, iată ce vedem: un linşaj general, o crimă colectivă ritualică, urmate de o mare, tăcută, satisfăcută ruşine. Las' că vine mâine unul, poimâine, altul, o luăm de la început şi trece viaţa!

Dar poate că tu, cititorule, nu vrei să iei parte la execuţie. Hai să le răsturnăm căruţa!