Traian Băsescu l-a numit pe Valeriu Turcan, soţul deputatei PLD Raluca Turcan, în postul de purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale. Cei doi s-au căsătorit în 2004, iar naş le-a fost Theodor Stolojan, actualul preşedinte al PLD. Valeriu Turcan a fost preşedintele Agenţiei de Strategii Guvernamentale (ASG), cu rang de secretar de stat, dar a fost dat afară de premierul Tăriceanu în martie 2006, în momentul în care Raluca Turcan a intrat în conflict cu conducerea PNL. Tăriceanu a susţinut însă că preşedintele ASG "nu corespundea necesităţilor de comunicare". Valeriu Turcan a lucrat, pentru câţiva ani, la Londra, pentru emisiunile în limba română ale postului BBC. După ce s-a întors în ţară, el s-a ocupat, printre altele, de imaginea actualului deputat PLD Cristian Boureanu. Numirea lui Valeriu Turcan în acest post important la Palatul Cotroceni alimentează speculaţiile potrivit cărora preşedintele Băsescu este certat cu liderii PD şi se orientează, treptat, către formaţiunea condusă de Theodor Stolojan. Totuşi, Băsescu nu i-a oferit lui Turcan funcţia de consilier prezidenţial, pe care a deţinut-o predecesoarea sa, Adriana Săftoiu. Turcan va avea doar rangul de consilier de stat, echivalent celui de secretar de stat. Tot ieri, Băsescu a semnat decretul de eliberare a Adrianei Săftoiu din funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 1 aprilie.