România, în faţa unor oportunităţi remarcabile. Va şti să le fructifice?

Prima oportunitate s-a ivit când preşedintele Iohannis a fost invitat la Casa Albă de către preşedintele Trump, al patrulea şef de stat din Europa invitat oficial la Washington.

Preşedintele american Trump trebuie că a fost impresionat de alocarea de 2% din PIB pentru armată şi de opoziţia preşedintelui Iohannis la ideile unor lideri europeni de distanţare faţă de America, inclusiv în plan militar, prin crearea unor forţe militare proprii ale UE.

Cum Turcia a luat-o razna, ieşind din tiparele unui stat de drept şi având o agendă proprie în lupta contra terorismului, România părea înlocuitoarea ideală a Turciei în apărarea flancului de Sud-Est al NATO, valorificându-şi poziţia geostrategică importantă pe care o are în regiune.

Aşa se face că preşedintele Iohannis a primit din parte Americii rolul de mediator între America şi Europa, rol de care se achită cu brio, dacă punem la socoteală vizitele în principalele capitale europene, dar şi vizita preşedintelui Franţei la Bucureşti.

Discursul lui Juncker despre starea UE oferă o nouă oportunitate majoră României.

Determinarea cu care românii şi-au apărat statul de drept în ianuarie şi februarie 2017, solidaritatea de care dau dovadă majoritatea magistraţilor în a respinge proiectul de modificare a legilor justiţiei, opinia publică extrem de determinată să-şi apere statul de drept încă fragil, soliditatea mediului de afaceri, inclusiv creşterea economică remarcabilă, au ridicat importanţa României până la nivelul de a deveni gazdă în martie 2019 a unui Summit al UE. Şi nu orice Summit, ci unul care să creioneze, poate chiar să decidă viitorul UE post Brexit.

Cumulat cu faptul că România deţine presedinţia UE în semestrul I al anului 2019, oportunitatea de a conduce medierea viitorului UE, al reconfigurării relaţiilor dintre statele membre, este o şansă remarcabilă şi rarisimă oferită României.

Va şti România să profite de aceste oportunităţi importante?

În momentul de faţă lucrurile sunt extrem de tulburi în clasa politica românească. Coaliţia conducătoare nu are bani să-şi onoreze promisiunile electorale, opoziţia nu este nici ea capabilă să ofere o alternativă de guvernare.

Avem, totuşi, exemplul Comisiei de la Snagov, condusă de academicianul Tudorel Postolache, care a decis viitorul euro-atlantic al României, în NATO şi apoi în UE, întrunind consensul întregii clase politice şi al populaţiei. Reuşita acelui moment important în istoria României ne dă speranţe că lucrurile s-ar putea repeta şi în actualul context internaţional extrem de favorabil României.

Condiţia ar fi ca partidele politice, şefii lor, clasa politică în general, să înţeleagă miza enormă a acestor oportunităţi, să lase interesele de partid şi electorale deoparte şi să acţioneze exact ca în 1995, când ne-am decis viitorul euro-atlantic.

Şi actuala coaliţie de guvernare are interesul să beneficieze de sprijin economic din partea UE, îndeplinind însă condiţiile severe referitoare la statul de drept şi independenţa justiţiei.

Este greu de realizat, dar nu imposibil. Rolul esenţial îi revine preşedintelui Iohannis care trebuie să reunească la aceeaşi masă toată partidele şi să numească o comisie de pregătire a acestui Summit găzduit de ţara noastră. Cel mai bun, tânăr şi experimentat politician, cu recunoaştere şi apreciere la Bruxelles, este europarlamentarul Siegfried Mureşan. Un fin cunoscător al realităţilor şi sensibilităţilor ţărilor UE, ar putea indeplini cu succes rolul de preşedinte al acestei comisii.

Lucrurile nu pot aştepta prea mult, un an de pregătiri este prea puţin pentru un eveniment de asemenea anvergură.

Vor şti politicienii români să-şi învingă orgoliile şi să lase propriile interese în favoarea interesului naţional?

Aceasta este marea întrebare la care trebuie să răspundă clasa politică, iar răspunsul va rămâne în cartea de istorie a României.