România lui Eugen Nicolicea şi Summitul G20

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
zz

Nu este deloc o legătură forţată deoarece, simultan, românii au fost martorii apariţiei a două declaraţii politice majore: una este Documentul final adoptat de liderii lumii reuniţi la Hamburg în cadrul G20 şi poziţia politică exemplară pentru gândirea politică a actualului establishment politic de la noi, cea exprimată atât de frumos de domnul Eugen Nicolicea.

Să punem documentele faţă în faţă şi vedem ce iese.

Iar ceea ce iese este o explicaţie cum nu se poate mai mai severă, clară şi dramatică pentru deficitul de dezvoltare şi de perspective pe care-l înregistrează ţara noastră în atât în bazinul său său european cât şi în raport cu cei care, teoretic, ne sunt parteneri şi colegi de cluburi selecte în spaţiul european şi euroatlantic.

Aveţi aici toate documentele discutate şi adoptate la G20dar şi, pentru prima oară, puteţi accesa şi totalitatea deciziilor sectoriale agreate la nivel ministerial. Este o selecţie care vă oferă, repet, în premieră, posibilitatea de a intra în profunzimea celo negociate (adesea pe parcursul a multor ani) de echipe de experţi naţionale împreună cu cele ale organismelor internaţionale, modelând noile soluţii care, acum, sunt au fost prezentate şefilor de state şi guverne pentru validare finală. 

Oricât de mare ar fi diversitatea domeniilor la care se referă şi încearcă să le ordoneze, toate aceste documente au un numitor comun, o idee majoră subsumată unei viziuni comune, cea care, de altfel, dă şi numele pe care-l poartă Declaraţia finbală a liderilor din G20: Modelarea unei lumi interconectate“. Acesta este conceptul-cheie care reflectă relaţiile complexe, unele complet noi, proprii acestei etape a mondializării pe care se angajează acum s-o stăpânească cât mai corect, încercând să-i reducă efectele negative, uneori devastatoare, facilitând la maximum ceea ce vor însemna canalele pe care se vor efectua schimburile civilizaţionale, economice, umane, financiare, comerciale...Context în care este absolut vizibil că puterea unei ţări în competiţia necruţătoare pe plan internaţional va fi dată de capacitatea sa de evoluţie şi de schimbare (câteodată din temelii) a majorităţii, dacă nu chiar a totalităţii, sistemelor sale de producţie, de intrarea sa cât mai rapidă, pe toate planurile, în societatea digitală şi de asumarea costurilor pentru formarea de personal specializat pentru noile tipuri de activităţi ale lumii de mâine.

Toate astea nu sunt deziderate teoretice, bune pentru discuţii de şcoală sau pentru a fi menţionate în platformele de guvernare. Nu, pentru ţările dezvoltate, cele care sunt deja angajate în saltul înainte, ele sunt deja realitate în care s-au investit sume imense, începând cu sectorul de vârf, cel al inovării şi creării de noi tehnologii.

Pentru a face aceste lucruri posibile, a existat însă o pre-condiţie. Una absolută. E vorba despre schimbarea de mentalitate , dacă nu la nivelul întregii clase politice a unei naţiuni, ci măcar la nivelul vârfurilor sale, personajele care dispun de de o viziune asupra a ceea ce trebuie să le fie ţara în viitor. Aşa s-au construit viziunile naţionale şi, apoi, proiectele de ţară care, fiecare dintre ele, a pus pe prim plan principiul interconectării cu civilizaţia globală. Viziuni naţionale care s-au reunit în proiecte regionale, apoi în cele continentale, aşa cum este cel al Uniunii Europene cu toate programele sale de viitor.

Nu este simplu, e nevoie de o schimbare de mentalitate, dar asta nu înseamnă că dorinţa nu este vizibilă, ba chiar afirmată cu disperarea de a recupera timpul pierdut şi de a minimaliza costurile întârzierii în unele sectoare fundamentale. De aici, tocmai fiindcă este vorba despre disperarea de a recupera timpul pierdut în discuţii şi negocieri sterile, statele din UE au propus ca, cine poate, doreşte şi are cu ce, să poată mergfe mai rapid, chiar cu mult mai rapid, prin adoptarea uneo formule de grup pe anumite tipuri de politici-cheie.

Iar noi ce vrem şi ce facem?

Răspunsul este amestecat şi incert, aşa cum a fost veşnica brambureală românească. Avem, pe de o parte, şirul coerent de mesaje date de Preşedintele Iohannis care a a afirmat că ne dorim interconectarea, că ambiţia noastră naţională este să jucăm alături de „nucleul dur“ al statelor care imaginează politicile următoarei realităţi europene. Cum ar fi, spre exemplu, cea privind politicile comune în domeniul apărării şi securităţii.

Dar, în acelaşi timp, venind din partea actorului politic care asigură guvernarea României, ne vine o declaraţie stupefiantă, cu atât mai importantă şi mai gravă cu cât aparţine unuia dintre personajele de prim plan ale PSD-ului, deputatul Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Spunea domnul Nicolicea pentru Antena 3: „Autostrăzile pot să mai aştepte, priorităţile PSD sunt salariile şi pensiile... Am ajuns în situaţia în care trebuie să ai grijă să nu moară bunica şi abia pe urmă să vezi ce bani ai ca să-ţi cumperi pantofi“.

Foarte grav, cred eu, deoarece, dacă vorbim despre o voce care reprezintă nivelul ştiinţei de guvernare din România (ca să nu spun ceva despre „interesul naţional“), atunci vedem, cum spunem, unde este explicaţia prăpastiei care s-a creat şi se tot adânceşte între noi şi cei care s-au decis să ţâşnească înainte. Iar autostrăzile, în cazul României, sunt exact simbolul acestei rupturi de civilizaţie, generată de mentalitatea care e la baza raţionamentului făcut de domnul ales al poporului.

Domnia-sa opune două lucruri care, cu excepţia cazului unui dezastru naţional, nu ar trebui să constituie niciodată parte a aceleiaşi ecuaţii. Nu se poate contrapune o valoare cu cealaltă, asta în situaţia în care chiar există o guvernare respoinsabilă care a ştiut la ce se angajează în faţa opiniei publice. În plus, în faţa tuturor partenerilor noştri internaţionali, în faţa tuturor investitorilor români şi străini, spusele domnului Nicolicea reprezintă un semnal uriaş de alarmă deoarece dau certitudinea că este vorba despre o problemă structurală gravă, de supravieţuire a statului, cu bani atât de puţini încât decizia politică este, pentru evitarea unor convulsii sociale majore - „ai grijă să nu moară bunica“ - concentrarea a ce mai este doar pe pensii şi salarii, uitând de tot restul. Caz în care apare următoarea întrebare logică: ştiind seriozitatea politică a domnului Nicolicea, oare de ce date dispune privind dezastrul economic care a motivat decizia despre care vorbea, asta în condiţiile în care acelaşi guvern comunică organismelor externe evaluări privind o fabuloasă creştere economică ce plasează România pe primul loc în Europa?

Sigur, m-am lămurit, nu vom avea prea curând autostrăzi. Asta e. Aşa a fost şi, cum zice atât de frumos domnul Nicolicea, altele ne sunt problemele. Numai că, din nou, vă rog să citiţi deciziile luate de cei care duc lumea înainte. Şi nu numai economic, ci şi, în primul rând, la nivel de mentalitate. Iar noi riscăm să rămânem în afara jocurilor dacă ignorăm în continuare problema autostrăzilor, cele reale şi cele virtuale, imagine a unei legături cu sistemele care se crează în lumea de dinafara graniţelor noastre.

Vrem să rămânem singuri? Foarte bine, e decizia noastră suverană. Şi noi plătim deja costurile. Dar nici nu cred că ştim ce vrem cu adevărat, împărţiţi cum am fost mereu între tentaţia Occidentului şi mirosul îmbătător al bazarelor din Fanar.Poate aşa şi vom rămâne, asumându-ne un excentric destin peninsular, fericit în nepăsarea lui se poate şi aşa“. Cât se poate...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite