Române, „care eşti tu mândru“!
0
Nu îmi pasă că Victor Ponta s-a încurcat în versurile imnului, nici că Iohannis le-a ştiut, pentru că nu e vreo dovadă de patriotism. Am expus în alte articole motivele pentru care votez cu unul şi nu cu altul, dar nu credeam că tocmai ultima zi de campanie mi-ar furniza surprize.
În primul rând, nu văd nicio solemnitate în a recita imnul aşezat pe canapeaua unui studio de televiziune patronat de un condamnat. În al doilea rând, nu văd nici vreo probă de patriotism în a cânta imnul, într-o conferinţă de presă, deşi eşti vizibil stânjenit, pentru că nu în asta constă patriotismul, dimpotrivă.
Cât despre mândria de a fi român, nu ştiu dacă îmi vine să râd sau să plâng când văd cum unii care rostesc, aiurea, numele unor personaje istorice respectabile, cărora nu le-ar fi şters nici colbul de pe cizme pe vremuri, vorba istoricilor, ne amintesc de ce trebuie să ne simţim bine cu noi înşine. Toate astea mă fac să mă ruşinez că sunt româncă, nu să fiu mândră. Să mă gândesc că acum, în prezent, nu există niciun astfel de personaj politic care să se ridice la înălţimea celor din trecut, proslăviţi de unii care adăpostesc în partide corupţi,infractori de joasă speţă şi hoţi de buzunare cu haine ceva mai scumpe.
Afişarea simbolurilor naţionale în context electoral arată cât de jos suntem ca stat. Veţi spune că şi americanii au făcut, poate, la fel, dar ştiţi ce ? Spre deosebire de noi, mai au câteva resurse de mândrie, măcar pentru că nu stau atât de jos în statisticile care măsoară igiena personală. E încă un motiv pentru care nu pot fi mândră că sunt româncă şi pentru care nu pot merge cu autobuzul.
Altminteri, mândria asta neîntemeiată, obsesia asta – Recită şi tu imnul dacă eşti român adevărat ! – e o prostie fără margini, care întrece cu mult limita grotescului. O expresie mai cocalară de afişare a aşa-zisului patriotism pur şi simplu nu există. Şi este valabil şi pentru afişarea şi pupatul icoanelor în public, referirile la credinţa în Dumnezeu, atacurile la familie etc. etc.
Nu ştiu cât de români suntem, dar ştiu cât de cocalari suntem ! Nu imnul te defineşte ca român adevărat, felul în care îl reciţi, ci faptul că ştii de ce pui cratima aia în titlu .
Nu miştourile ieftine referitoare la “un nume de Traian” te fac român, ci o brumă de istorie, nu aia din 2012.
Nu măreţele proiecte despre care auzim în fiecare zi ne fac mândri că suntem români, fiindcă acelea nu se realizează, se pare, niciodată, ci am fi, poate, puţin mai mândri dacă nu am fi acel stat din Europa în care copiii de patru ani mor muşcaţi de câini şi nimeni nu îşi asumă responsabilitatea, iar primarii merg înainte, liniştiţi.
Am fi mândri dacă am şi face ceva, de pildă, pentru integrarea romilor în societate, nu am ţipa că străinii sunt toţi proşti, în timp ce explicăm, aroganţi, diferenţele între romi şi români.
Am putea fi mândri dacă am fi mai puţin misogini, dacă nu am trăi în acel stat în care prezervativele sunt o noţiune extraterestră în zone extinse ale ţării şi familii sărace nasc prunci pe care îi trimit la cerşit.
În sfârşit, am putea fi mândri dacă olimpicii noştri nu ar fugi de ţară ca să aibă o şansă în străinătate şi tot lor le-am cere socoteală, la final, că nu au dreptul să decidă viitorul ţării în care s-au născut.
Am putea fi mândri dacă tot pe ei, pe românii din afară, nu i-am numi căpşunari, în timp ce ăştia de aici îşi joacă salariile la păcănele. Am putea fi mândri de multe, dar de fapt nu avem de ce.
Imnul nostru, servit nonşalant în campanie, este, într-adevăr, atemporal. Dar nici asta nu are de ce să ne facă mândri !
Se încarcă comentariile...
