Reportaj. PNL, la 143 de la naşterea sa, între tensiuni, gândul la guvernare şi intrarea în campania electorală pentru 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban,alături de sigla PNL. FOTO Inquam Photos
Ludovic Orban,alături de sigla PNL. FOTO Inquam Photos

PNL a aniversat joi 143 de ani de la înfiinţarea sa oficială. În cadrul unei petreceri în sediul din Modrogan,  dar şi al ultimelor declaraţii ale diferitor lideri, liberalii au arătat că problemele între ei sunt departe de a se termina, cu toate că ar trebui să fie uniţi în apropierea alegerilor.

Evenimentul organizat în sediul central din Modrogan a început cum se stângul. Reprezentanţii PNL i-au dat afară pe reporterii Antena 3, motivul fiind că aceştia au ajuns prea devreme.. Pe covorul albastru de la intrare, pentru că a fost preferat albastrul, nu culoarea roşie, au trecut în jurul orei 18.00 numeroşi membri de partid, simpatizanţi, câţiva reprezentanţi ai ambasadelor şi ziarişti. 

La intrare, liberalii puseseră pe mese macarons galbene cu sigla partidului, iar şerveţelele parcă anunţau gândul ascuns al lPNL: guvernarea. Pe şerveţelele de pe mese scria premier, dar nu e încă cazul. Numărul redus de parlamentari nu îi ajută să dea premierul. 

Macarons la PNL FOTO Eremia

  

Foştii preşedinţi ai PNL au fost scumpi la vedere, putând fi observat cu uşurinţă doar Valeriu Stoica, fost lider care a stat mult timp la discuţii cu un alt simpatizant vechi, istoricul şi scriitorul Stelian Tănase. În schimb, nici urmă de foştii preşedinţi Alina Gorghiu şi Crin Antonescu. De asemenea, nici actualii prim-vicepreşedinţi - Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu şi Mircea Hava - nu au venit la evenimentul din Modrogan

Nici preşedintele Klaus Iohannis nu a venit, cu toate căşi el a fost timp de câteva luni şeful partidului. A preferat să le transmită un mesaj liberalilor prin intermediul lui Laurenţiu Ştefan, consilierul prezidenţial responabil de problemele de strategie. Mesaje de încurajarea au venit şi de nume grele din PPE, cum e cazul lui Manfred Weber (liderul de grup al eurodeputaţilor PPE)  

Telefonul şi amuzamentul

Plictiseala unora dintre invitaţi a fost vizibilă mai tot timpul. De exemplu, Ben Oni Ardelean mai mult s-a uitat pe telefon. Aflat în apropierea scenei, acesta s-a amuzat continuu chiar şi în momentele în care au  vorbit istoricii Alin Ciupală şi Stelian Tănase. Nici Orban nu a fost mai atent. Sunt dese momentele în care a putut fi surprins butonând telefonul,deşi invitaţii de pe scenă vorbeau despre partidul pe care îl conduce. 

Cel lung discurs a fost al lui Stelian Tănase, cel care în mai multe rânduri a confundat evenimentulcu o sală decurs, întrebându-i pe invitaţi detalii despre istoria PNL. Şi Orban a avut un discurs mai lung, pe lângă faptul că după ce a părăsitscena, acesta a mersşi a dat declaraţii politice pe teme de actualitate. „În toată ţara, în fiecare filială judeţeană se organizează evenimente de aniversare a 143 de ani de la înfiinţarea PNL. Foarte mulţi preşedinţi de filiale sunt prezenţi acolo. Eu n-am nicio informaţie (că există moţiuni în PNL - n.r.), dar trebuie să recunosc că apar pe foarte multe site-uri tot felul de informaţii pe care nu pot decât să le calific informaţii cu caracter de ştiri false, de fake news, care sunt date pe surse fără niciun fel de asumare şi care nu au la bază absolut niciun fel de temei", a spus Orban.   

În afară de momentele de pe scenă au mai fost momentele nevăzute. Liberalii au vorbit între ei de alegerile de la anul, reorganizarea din teritoriu, dar şi de faptul că s-ar putea vedea puşi în situaţia de a negocia Victor Ponta pentru trecerea moţiunii de cenzură. De altfel, apropierea alegerilor nu îi încântă pe mulţi liberali din aparatul central, în condiţiile în care unele filiale sunt foarte slabe. 

Nu în ultimul rând, au fost discutate tensiunile din partid, plecând de la ieşire lui Iulian Dumitrescu până la modul cum alţi vicepreşedinţi din interior îl „sapă“ pe Orban. De altfel, un vechi liberal constata: „Problema nemulţumirilor şi a tensiunilor nu e noua. Chiar dacă nu vor, trebuie să conlucreze să ia Puterea. Tensiunea se simte în aer, dar unii nu sunt încă pregătiţi să scoată cuţitele pe masă“, a afirmat liberalul. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite