Regele Mihai e bolnav de cancer şi se retrage din viaţa publică. Principesa Margareta preia atribuţiile regale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Mihai se retrage din viaţa publică, după ce a fost diagnosticat cu leucemie şi cancer, fiind supus unei intervenţii chirurgicale, a transmis Consiliul Regal. Casa regală va fi reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa Margareta.

Maiestatea Sa Regele Mihai s-a despărţit pentru prima dată de poporul român în decembrie 1947, silit de comunişti. A doua oară ieri, silit de cancer

Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai, în vârstă de 94 de ani, a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer. „Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: «carcinom epidermoid metastazant» şi «leucemie cronică». Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere“, a anunţat, din Elveţia, Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale.

Cine îi ia locul Regelui Mihai

Regele Mihai a decis ca fiica sa, principesa Margareta, să-i preia, oficial, atribuţiile.

Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj:

În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei“

,se arată într-un mesaj semnat de însuşi Regele Mihai. 

Dacă privim cu atenţie semnătura Maiestăţii Sale – aproape indescifrabilă – şi o comparăm cu semnăturile care apar în alte acte regale, putem intui starea de sănătate a Regelui.

Mesajul Regelui Mihai şi semnătura olografă

abdicare regele mihai

Reacţia fostului Principe Nicolae la vestea că regele Mihai se retrage din cauza bolii: „Nihil Sine Deo!“

La scurt timp după anunţul Consiliului Regal, fostul principe Nicolae, al cărui titlu nobiliar a fost retras de Regele Mihai în urmă cu doar câteva luni, şi-a schimbat fotografia de profil de pe pagina de Facebook cu una în care apare alături de bunicul său. „Nihil Sine Deo! (Nimic fără Dumnezeu!)“ este mesajul care însoţeşte fotografia şi care reprezintă deviza Casei Regale.Ulterior, Nicolae a revenit, pe pagina sa de Facebook, cu un mesaj de încurajare.

„Regele s-a gândit mereu la ţara Lui, mai ales în nemilosul exil. Acum, ţara are datoria să se gândească la Regele ei. Multă sănătate, Majestate!“, a scris Nicolae, pe pagina sa de Facebook.

principele nicolae

Medici, despre boala Regelui Mihai: suferă de două cancere diferite

Patologia de care suferă Regele Mihai este una complicată, susţin medicii români specialişti în oncologie şi în hematologie. De fapt, Regele suferă de două tipuri de cancer, unul pe linie hematologică şi altul pe linie celulară. Dacă în ceea ce priveşte leucemia cronică, primul diagnostic pus acestuia, prognosticul este unul bun, iar medicaţia pe care doctorii o au la dispoziţie este eficientă, în privinţa „carcinomului epidermoid metastazant“, lucrurile nu stau la fel de bine. „Leucemia mieloidă cronică este o boală cronică de sânge, care evoluează lent, dar care, cu tratament, poate fi ţinută în frâu. Poate fi tratată ca oricare altă boală. Sunt pacienţi care trăiesc cu leucemie timp de 17 ani”, a explicat, pentru „Adevărul“, un medic hematolog de la Institutul Clinic Fundeni din Capitală.

Doctorul a arătat, însă, că speranţa de viaţă a bolnavului scade considerabil dacă leucemiei cronice i se adaugă un al doilea diagnostic precum cel pe care îl are Regele Mihai. „Comunicatul dat de Casa Regală este unul vag, ei nu au specificat unde anume este situat carcinomul epidermoid. La modul general, acesta poate fi localizat oriunde în organism şi este agresiv în funcţie de locaţia pe care o are. Tot în funcţie de acest lucru se prescrie şi tratamentul şi poate fi făcut un prognostic. Poate fi situat în stomac, pe piele, în plămâni. În cazul Regelui Mihai, vorbim de două cancere”, a arătat, la rândul său, un specialist oncolog de la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Mureş.

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mama Elena. Regele Mihai I şi Regina Ana sunt cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

Reacţia regaliştilor la vestea că regele Mihai se retrage din cauza bolii

Vestea că Regele Mihai se retrage din viaţa publică pentru că este grav bolnav l-a întristat pe Liviu Mihaiu, monarhist convins. „Nu vom mai putea avea speranţa că nedreptatea istorică şi juridică, făcută cu pistolul rusesc pe masă în 1944, prin abdicarea forţată a Majestăţii Sale, va fi îndreptată“. Citeşte continuarea în articolul Liviu Mihaiu, după retragerea Regelui Mihai: „Nu vom mai putea avea speranţa că nedreptatea făcută cu pistolul rusesc pe masă, în 1944, va fi îndreptată“

Regalist de când se ştie, Tiberiu Cnab spune că Regele Mihai a salvat ţara la 23 August 1944, altfel „eram câteva republici sovietice socialiste. El a salvat ce se mai putea salva. E mare lucru pentru un tânăr de 23 de ani“. El îl apreciază pe Rege pentru că l-a iertat pe Ion Iliescu, care nu l-a lăsat să vină în ţară, şi a găsit o cale de comunicare cu acesta. Citeşte continuarea în articolul Regalist din Constanţa: „Regele Mihai a salvat la 23 August 1944 ce se mai putea din ţară. Altfel, am fi fost mai multe republici sovietice socialiste“

Şi monarhiştii din judeţul Mehedinţi se arată extrem de mâhniţi şi îngrijoraţi pentru starea de sănătate a regelui Mihai.

rege

„Vestea despre Regele Mihai este şocantă pentru toată lumea, nu doar pentru monarhişti. În momentul în care apare un astfel de diagnostic necruţător nu avem decât soluţia rugăciunii către Dumnezeu, mai mult nu avem ce să facem. Să încercăm să-i transmitem regelui pe toate undele cât mai multă energie pozitivă, să fim aproape de principesă”, spune avocatul Noel Negrea, preşedintele Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei Mehedinţi. Citeşte continuarea în articolul Regaliştii speră într-o minune care l-ar putea salva pe Regele Mihai: „Vestea este şocantă pentru toată lumea. Nu avem decât soluţia rugăciunii către Dumnezeu”

Cine îi ia locul Regelui Mihai. „Pe Margareta nu o văd ca pe un continuator al regelui”

„Regele Mihai este o personalitate care a influenţat istoria noastră naţională, cu fapte pozitive, dar şi negative, dacă ne gândim la acel demers împotriva lui Antonescu care ne-a adus la mâna ruşilor. Din păcate, oamenii au văzut ceva desuet în monarhie. Din punctul meu de vedere, monarhia ar fi asigurat o stabilitate la nivel macro, sub umbrela căreia se puteau desfăşura şi lupte politice. Îmi pare rău că nu a avut un moştenitor bărbat, care să ducă mai departe tradiţia, dar sper să se revină asupra soluţiei cu prinţul Nicolae. Pe Margareta nu o văd ca un continuator al regelui, nici ca o personalitate capabilă să ia decizii. Nu are acea vocaţie de lider. Dacă poporul va dori vreodată monarhie, cred că ar fi potrivit aducerea unui principe străin”, ne-a declarat Ionuţ Constantinescu, care l-a primit la Focşani ca prefect pe regele Mihai, în singura sa vizită în Vrancea de după 1990. Citeşte continuarea în articolul Apropiat al Regelui Mihai, din Vrancea: „Pe Margareta nu o văd ca pe un continuator al regelui, nici ca pe o personalitate capabilă să ia decizii“

Decizia Regelui Mihai de a o numi în locul său ca reprezentantă a Casei Regale pe principesa Margareta, după retragerea din viaţa publică, nu este pe placul lui Gheorghe Gorun, un susţinător al monarhiei în România.

„Nu am niciun fel de adversităţi faţă de femei. Sunt convins principesa Margareta are inteligenţa şi capacitatea să reprezintă cu demnitate Casa Regală. Mi s-a părut, totuşi, că prin ea şi soţul ei au fost uşor implicaţi în politica de pe partea stângă a spectrului politic românesc. Îmi aduc aminte de mai multe misiuni primite de principele Duda. Decăderea din drepturile pe care însuşi Regele Mihai le acordase principelui Nicolae m-a întristat. Mi-aş fi dorit să fie principele Nicolae, dar eu sunt poate părtinitor. Mi se părea un tânăr de mare perspectivă“, a precizat istoricul din Gorj. Citeşte continuarea în articolul Istoric gorjean, despre decizia Regelui Mihai de a-i preda ştafeta Principesei Margareta: „Ea şi soţul ei, uşor implicaţi în politica de stânga”

Monarhist convins, preşedintele Clubului Monarhiştilor Maramureşeni, Dan Mainca, a precizat pentru Adevărul că nu este posibilă o comparaţie între Majestatea Sa şi Principesa Margareta. ”Regele are vârsta foarte înaintată, deci e normal să-şi numească succesorul. Alegerea pe care a făcut-o este Principesa Margareta. Însă nu se poate face o comparaţie între cei doi. Principesa Mrgareta a avut doar activităţi caritabile, de reprezentare, n-a domnit, deci nu putem să facem comparaţie între o activitate princiară şi o activitate regală. Regele a domnit, a făcut acte care au rămas în istorie”, a declarat Dan Mainca. Citeşte continuarea în articolul Cum vede liderul regaliştilor din Maramureş retragerea Regelui Mihai din viaţa publică: „Nu se poate compara o activitate regală cu una princiară

Vestea că Majestatea Sa Regele Mihai se retrage din viaţa publică este primită cu scepticism şi de Gheorghe Atanasescu, din Slatina, vechi luptător pentru reinstaurarea monarhiei, considerând anunţul ca pe un pas firesc, dar care „trebuia făcut mai demult“. „În ultima vreme s-au întâmplat multe prostii, dar este un domeniu în care nu trebuie să fim prost-crescuţi. Sunt uimit, acum văd şi eu pe toate canalele de televiziune şi aş vrea în primul rând să mă conving că e aşa. Acest transfer, indiferent către cine, trebuia făcut mult mai devreme, când regele putea să vorbească şi două fraze puteau fi spuse de dumnealui. Citeşte continuarea în articolul Regaliştii, sceptici după anunţul că Regele Mihai se retrage din viaţa publică: „Transferul trebuia făcut când regele putea spune chiar şi două fraze!“

Principesa Margareta: „Sunt născută şi crescută în exil, dar sunt profund româncă”. De ce crede un istoric clujean că „e pe mâni bune Casa Regală” 

Cornel Jurju, istoric clujean autorul cărţii „Tovarăşi împotriva Coroanei, susţine că destinele Casei Regale a Românie sunt „în mâini bune”, având în vedere elementele biografei principesei Margareta: a absolvit o prestigioasă universitate din Anglia, unde a fost colegă cu ex-premierul Gordon Brown, a lucrat la ONU, a revenit în România în 1990 şi de atunci are o activitate ireproşabilă. Renunţarea la regea salică (care prevedea succesiunea numai pe linie bărbătească-nr) a fost o adaptare a Casei Regale, având în vedere că în toate celelalte familii regale europene succesiunea se face atât pe lnie masculină, cât şi feminină. 

Reacţia lui Iohannis la vestea că Regele Mihai se retrage din cauza bolii 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate cu Regele Mihai I.

„Am primit cu îngrijorare vestea deteriorării stării de sănătate a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Îmi doresc ca Regele să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile şi îmi exprim nădejdea că Familia Regală va rămâne şi pe viitor acelaşi reper deosebit de speranţă şi solidaritate. Este important ca, mai ales în aceste clipe grele, să nu uităm exemplul vrednic de curaj şi dăruire pus în slujba naţiunii de către Majestatea Sa Regele încă din 1927“, a scris Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebool. Citeşte continuarea în articolul Reacţii politice la diagnosticul Regelui

Despre Consiliul Regal 

Consiliul Regal a fost reînfiinţat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, printr-un Decret semnat la 1 octombrie 2010 în Aubonne, Elveţia, cu scopul de a fi un corp consultativ, care să ajute, “prin sfaturile şi rezoluţiile lui, Şeful Familiei Regale în deciziile sale curente sau de importanţă istorică, juridică, economico-financiară, politică şi dinastică” (Articolul 2 din Decret). El este succesorul comitetelor politice şi consultative înfiinţate de Majestatea Sa în cursul exilului şi după anul 1989.

Membrii Consiliului Regal sunt Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei, domnul Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, maestrul Adrian Vasiliu, dr. Jonathan Eyal, domnul Guy Pochelon, domnul Anders Lindberg şi dr. Anneli Ute Gabany. Secretarul Consiliului este, de la reînfiinţare, domnul avocat dr. Ioan-Luca Vlad, Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României.

Agenda întâlnirii cuprinde puncte privind bunul mers al Casei Regale, sărbătoarea din acest an dedicată împlinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale şi a Statului român modern, precum şi chestiuni legate de viitor.

Până în prezent, Consiliul Regal a avut următoarele sesiuni: 2-4 octombrie 2010, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 19-20 februarie 2011, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 31 octombrie 2011, Aubonne, Elveţia (cu aceeaşi ocazie a avut loc şi un Consiliu al Familiei Regale, conform art. 9 din Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, condus de Majestatea Sa Regele) şi 1 august 2015, Aubonne, Elveţia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite