Reacţiile politicienilor după moartea lui Ionescu Quintus: A fost prototipul de om politic unanim apreciat şi respectat de către toţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu. FOTO Mediafax
Ion Iliescu. FOTO Mediafax

Politicieni din toate partidele au ieşit cu mesaje publice după moartea lui Mircea Ionescu Quintus, fost preşedinte al PNL în perioada 1993-2001. Ion Iliescu, Liviu Dragnea sau Victor Ponta sunt printre cei care şi-au exprimat regretul pentru decesul seniorului liberal

„Am aflat cu întristare vestea încetării din viaţă a domnului Mircea Ionescu Quintus, om politic proeminent în perioada de după 1989, unanim apreciat şi stimat pentru calităţile sale deosebite, pentru experienţa sa politică şi de viaţă, pentru spiritul său ponderat şi echilibrat. A fost o prezenţă activă atât în perioada activităţii Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională — prima structură de tip parlamentar constituită la începutul anului 1990, cât şi după aceea, după alegerile din mai 1990, fiind ales în Senatul României, în perioada activităţii de elaborare a Constituţiei ţării — Constituţii noi, democratice a României. O perioadă a fost şi ministru al Justiţiei. Peste tot s-a bucurat de stimă şi aprecieri unanime pentru spiritul său deschis şi ponderat, a fost prototipul de om politic unanim apreciat şi respectat de către toţi, independent de orientarea sa politică", a declarat fostul preşedinte Ion Iliescu, şi el în vârstă de 87 de ani, pentru Agerpres. 

Un mesaj după anunţul morţii fostului preşedinte liberal a avut şi liderul social-democrat Liviu Dragnea. „S-a stins un om cât o istorie, Mircea Ionescu Quintus. Unul dintre acei puţini de la care, după 1989, am învăţat ce este democraţia pentru că o trăiseră înaintea noastră. Alături de Ion Raţiu, Ion Diaconescu sau Corneliu Coposu, Mircea Ionescu Quintus a promovat o politică naţională bazată pe respect şi dialog între reprezentanţii partidelor politice. Un liberal autentic, o fiinţă distinsă, rotundă, plăcută. Dumnezeu să-l odihnească!“, a scris Dragnea pe Facebook. 

De asemenea, şi fostul premier Victor Ponta consideră că moartea preşedintelui de onoare al PNL e „o mare pierdere“ pentru liberali şi pentru politica românească. 

Lacrimile pentru Basarabia

Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, a declarat, vineri, într-un mesaj de condoleanţe, că seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a fost „un fiu al Basarabiei" şi un politician care „întotdeauna lăcrima atunci când îşi amintea de România din tinereţea sa“.

„Acum 100 de ani, în provincia Herson se năştea un fiu al Basarabiei, Mircea Ionescu Quintus. Am avut prilejul să discut de mai multe ori cu domnia sa despre ce s-a întâmplat cu ţara noastră în ultimii 100 de ani. Liderul liberal a fost nepotul lui Constantin Stere şi un politician care a privit cu îndurerare evoluţiile legate de teritoriul românesc de la Est de Prut. Cunoştea bine şi urmărea tot ce se întâmpla în tânărul stat, Republica Moldova. Întotdeauna lăcrima atunci când îşi amintea de România din tinereţea sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite