Pulbere de comunism

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut o sută de ani de la prima crimă comunistă şi ultima e, încă, departe. După zeci de milioane de cadavre, Marx, Lenin şi Stalin, Mao şi Pol Pot au pierdut reputaţie cam cît un ucigaş bătrîn căruia nu-i mai cedează nimeni locul în tramvai.

Ideile slujite de marii preoţi ai comunismului cu o coasă planetară în mîini au trecere şi sînt curtate de generaţii noi de secerători. Un sondaj recent spune că jumătate din americanii între 20 şi 35 de ani ar prefera să trăiască în comunism, nu în capitalism. Un secol de comunism nu înseamnă, deci, nimic altceva decît prima sută de ani, într-o poveste fără sfîrşit: răul nu pleacă, răul rămîne, răul seduce pozînd cu binele în lesă.

Paradoxul comunist e brutal şi irezolvabil. Pe de o parte, demonologia cu amănuntul e simplă: numărăm morţi şi ne ies mereu în plus. Partea grea e seducţia en gros - tentaţia care recrutează ca o vampă fără vîrstă. Asta vrea să spună că faptele şi cifrele morţii prin comunism sînt atît de vaste încît riscă banalitatea. În acelaşi tmp, misterul adeziunii la comunism rămîne intact: numărăm decenii de progres şi ne ies mereu în minus.

Bilanţul comunist e de aflat într-o arhivă aşezată imediat după intrarea în iad, cum o iei pe prima la stînga. Din prima zi de muncă, miercuri, 7 noiembrie 1917, comunismul a dezlănţuit procedura de abolire a umanităţi: deportări de popoare, execuţii în masă, lagăre de concentrare, războaie civile, înfometare pînă la canibalism, tortură, procese înscenate cu plutonul de execuţie la uşă, îndoctrinarea copilului care îşi denunţă părinţii. Plus sacrificiul ritual al propriilor slujitori, răriţi periodic sub acuzaţia de trădare a adevărului unic.

Morţii cu morţii, noi cu ideea comunistă în braţe. Să trecem mai departe.

Toate sînt cunoscute. Atît de cunoscute încît obosesc sau nu conving, ca un necrolog care înghite cea mai bogată bibliotecă a lumii. Stalin era foarte sănătos la capul lui de diavol şi realist bestial. Faimosul lui adagiu stă în picioare: un milion de crime sînt o statistică, o crimă e o tragedie. Cu alte cuvinte şi încă un rînd de cimitire: ca orice epidemie, răul face victime cînd e vorba de alţii şi e nedrept cînd mă atinge pe mine. E uman, deşi cu totul inuman.

Chiar şi aşa, în Est şi Vest continuă să-şi facă de cap refrenul după care comunismul n-a reuşit pentru că n-a fost niciodată aplicat ca la carte. Dar ce spune cartea? Ca să nu lungim vorba şi să nu o facem şi mai goală, dictatul lui Marx e clar: abolirea proprietăţii private şi înlăturarea oricărei opinii diferite de adevărul suprem. Cu aceste date, indiferent de ţară şi secol, la ce altceva poate duce comunismul, dacă nu la dictatură şi dezumanizare?

Morţii cu morţii, noi cu ideea comunistă în braţe. Să trecem mai departe.

Partea cu adevărat satanică a comunismului e seducţia, puterea de a fermeca, repetînd cînturi despre egalitate şi progres, dîn vîrful muntelui de oseminte. Practic şi magic, două mituri comuniste au tras şi trag după ele societăţi. Atît societăţile deja mutilate de comunism, cît şi societăţile care îşi aşteaptă nerăbdătoare rîndul, citind critici progresişti ai capitalismului.

Primul mit e dreptatea pentru obidiţi sau, cum spun sociologi occidentali biruiţi de confort: mobilitatea socială. Al doilea e progresul pentru toţi sau, cum spun aceiaşi universitari înşurubaţi în privilegii: modernizarea. Rezumatul admirativ al comunismului e unul şi acelaşi pentru regretnicii Estului şi pentru vitejii croitoraşi de utopie ai Vestului: comunismul a dat o şansă celor fără de şansă, a împins societăţi înapoiate în era industrială, a adus în casa omului de rînd electricitatea şi a educat bine şi pe gratis. Plus metroul.

Fiecare detaliu al acestui rezumat e exact. Dar adevărul despre rezultatele vieţii în comunism nu poate fi dat decît de confruntarea cu realitatea. Iar realitatea spune cu totul altceva.

Comuniştii români au asigurat şcoala gratuită, dar rezultatul acestei campanii condusă de cel mai prost educat partid comunist din Europa a fost generalizarea mediocrităţii şi înălţarea prostiei. Cartea nu garantează eradicarea dobitociei, în schimb poate da titlu şi credibilitate mărginirii. România n-a ajuns o societate de savanţi. Nici nu era nevoie. Ar fi fost suficient să-şi păstreze bunul simţ.

Marele program comunist se făleşte cu recuperarea ţăranilor. Sute de mii de pălmaşi au fost aduşi la oraş, fixaţi în uzine şi mutaţi în apartamente de bloc. Însă noua viaţă a acestor mase de oameni care ne-au fost părinţi a cerut supunerea, la schimb cu mizeria egal împărţită. Fără drept la cuvînt şi gînd propriu, liberi să accepte stasul de viaţă fixat de partid, aceşti oameni au primit două drepturi: să trăiască în mecanica unei vieţi închise şi să joace periodic într-o farsă, adică să mulţumească, la comandă, pentru binele datorat partidului comunist.

Şi modernizarea industrială pare un fapt incontestabil. Pînă la confruntarea cu realitatea. Comuniştii au inundat România cu fabrici şi cu mistica ştiinţifică a dezrobirii prin producţie. La capătul experimentului, România a devenit o mare putere a industriilor fără şansă. Comunismul industrial a desăvîrşit arta producţiei fără productivitate. Marele salt şi asalt industrial a modificat societatea doar în măsura în care a înregimentat-o. Economic vorbind, efectele materiale ale modernizării comuniste au fost minime.

Cum ar fi arătat România condusă, pe aceeaşi perioadă, de 10-20 de guverne guralive, capitaliste, corupte, democratice şi neideologice? Nu ştim pentru că n-am avut voie să ştim.

Pentru cine n-o ştie sau a uitat, modernizarea comunistă a adus maşina de spălat în casele clasei muncitoare, după 20 de ani de opintiri şi cu preţul unui sfert de salariu. Aspiratorul şi televizorul au sosit şi mai tîrziu. În 44 de ani de modernizare, comuniştii au construit exact 96 de km de autostradă. Asta, în condiţiile în care, spre deosebire de capitaliştii duşmani, comuniştii români au guvernat controlînd totul: statul, economia şi viaţa privată. Fără opoziţie şi fără presă liberă. Pe parcursul a 10 mandate consecutive. La sfîrşit, nici o societate est-europeană n-a terminat în formă şi nici o industrie n-a rezistat competiţiei cu varianta occidentală. Cum ar fi arătat România condusă, pe aceeaşi perioadă, de 10-20 de guverne guralive, capitaliste, corupte, democratice şi neideologice? Nu ştim pentru că n-am avut voie să ştim.

Regimurile comuniste au forţat progresul social distrugîndu-şi, simultan, societăţile. Aşa zisa modernizare comunistă ne-a costat enorm, în oameni, resurse şi mentalitate. Cel mai probabil, dincolo de răscumpărare. Am construit metroul după ce am rămas fără civilizaţie. Un război primitiv dus vreme de 50 de ani de un partid de proşti a scos din joc formele de bază ale culturii naţionale. La sfîrşit, în 1989, societatea românească era, într-o măsură insuportabilă, rezultatul moştenirii comuniste sau, mai exact, al dezmoştenirii prin comunism.

Timpul post-comunist face un joc pervers. După 30 de ani de democraţie, prostie şi lăcomie românească, comunismul le pare multora o capodoperă de disciplină şi seriozitate. Nu. Prostia şi lăcomia de azi nu fac din comunism un paradis pierdut, tocmai pentru că sînt rezultatele lui.

Sîntem o societate dependentă de aluzie, poanta scurtă, parafrază, ironie, imitaţie, insultă, băşcălie, contestaţie maniacală şi atîtea alte variante ale nevrozelor generate de abolirea culturii.

Comunismul nu e o minciună. Dimpotrivă, e adevărul despre existenţa structurată, intelectuală, colectivă şi înşelătoare a răului. Dacă uităm asta sau dacă nu o înţelegem, dacă lăsăm generaţiile noi să creadă bancul după care în comunism problema era că rafturile de la Mega Image eau goale, atunci sîntem în pericol.

În primul rînd, pentru că nu mai putem priza nimic serios, nimic fundamental şi relevant pentru noi înşine ca naţiune cu o adresă şi un spaţiu comun în viitor. Sîntem o societate dependentă de aluzie, poanta scurtă, parafrază, ironie, imitaţie, insultă, băşcălie, contestaţie maniacală şi atîtea alte variante ale nevrozelor generate de abolirea culturii. Sfînta noastră veselie şi incomparabilul nostru talent de naţie supradotată. Făcută pulbere de comunism. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite