PSD vrea interzicerea termenilor „penal“ şi „puşcăriabil“ când vine vorba de politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Ioan Dârzu. FOTO Mediafax
Deputatul Ioan Dârzu. FOTO Mediafax

Parlamentarii PSD vor să sancţioneze discursurile publice în care sunt folosite cuvintele „penali“ şi „puşcăriabili“ prin modificarea Codului Penal. Ba, mai mult, sub motivul încălcării prezumţiei de nevinovăţie, aceştia vor să ceară şi măsuri reparatorii.

Întreaga discuţie a plecat de la o declaraţie făcută de preşedintele Klaus Iohannis săptămâna trecută. „Persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în primul rând al funcţiilor statului. Nimic împotriva persoanelor fizice, dar în politică nu funcţionează prezumţia de vinovăţie ca în justiţie“, afirma Iohannis înainte de a accepta nominalizările a trei noi miniştri propuşi de premierul Mihai Tudose.

Tema catalogării politicienilor cu probleme penale a fost readusă în atenţia publică de deputatul PSD Ioan Dîrzu, cel care a cerut formaţiunii sale să aplice o directivă europeană privind prezumţia de nevinovăţie, chiar înainte de votul din şedinţa în care Rovana Plumb a scăpat de urmărirea penală în dosarul Belina.

„Declaraţia preşedintelui Iohannis despre penali şi comunicatele anumitor Parchete încalcă legislaţia europeană. Termenii de «penali» sau «puşcăriabili» vor trebui să dispară din discursul politic. Discursul preşedintelui pe tema penalilor este un discurs anti-european şi atacă frontal drepturile fundamentale ale omului“, a declarat Dîrzu, de la tribuna plenului Parlamentului. PSD ar urma să ceară şi măsuri reparatorii pentru cei catalogaţi astfel, potrivit unor surse politice.

Mai multe proiecte pe această temă

Interesul pentru temă a fost confirmat şi de liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, care în trecut a avut o lege prin care interzicea cătuşele pentru inculpaţi pentru fapte de corupţie. Nicolae a precizat că în viitoarea şedinţă a Comsiei speciale pentru legislaţia din domeniul Justiţiei, condusă de colegul său, Florin Iordache, autorul Ordonanţei 13, va fi discutat subiectul. Aleşii din această comisie ar putea lucra pe mai multe proiecte de lege, în condiţiile în care mai există unul iniţiat de Guvern, şi unul iniţiat de UDMR. Acesta din urmă a fost adoptat deja de Senat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite