PSD şi falsele progrese girate de incompetenţii cu carnete de partid

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai proeminente, dar şi mai grea în consecinţe dintre caracteristicile negative ce individualizează regimurile autoritariste, autoritare sau totalitare e că nici o decizie nu e luată în urma unei analize bine cumpănite, girată de specialişti certificaţi într-un domeniu anume.

În plus, înşişi specialiştii sunt excluşi de la luarea deciziilor majore, acestea devenind apanajul politrucilor şi al celor pe care îi legitimează doar apartenenţa la partid şi slugărnicia faţă de forurile conducătoare ale acestuia. Îndeosebi obedienţa sterilă faţă de El Lider Maximo. Viitorul proaspăt însurăţel Dragnea Nicolae Liviu.

Iată, cu nici 15 zile lucrătoare înainte de finele anului 2018, preşedintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, inspirat, probabil, de sfaturile „omului de o valoare rară“, ale cărui competenţe au fost dovedite în dosirea de aur şi tablouri în cimitire, cavouri şi morminte, Darius Vâlcov, a tunat şi fulgerat într-o emisiune la Antena 3 la adresa multinaţionalelor şi a băncilor cu capital străin din România. Care, susţinea domnia sa, ar avea profituri inimaginabile, luând astfel şapte piei de pe români şi de pe biata noastră ţărişoară,

Două zile mai târziu, ministrul de Finanţe al României, dl. Eugen Orlando Teodorovici, insul pe care nu voi înceta vreodată să îl compar cu un gurist mai spălăţel din localurile care funcţionau în Bucureşti înainte de Tezele din iulie 1971, a anunţat că va pregăti de îndată o Ordonanţă de urgenţă care va introduce ceea ce a intrat deja în conştiinţa publică sub numele de taxa pe lăcomie. Dl. Teodorovici şi-a ţinut cuvântul, că doar cu ordinele lui Dragnea nu te pui, chiar dacă ai certitudinea că sunt aberante, şi a elaborat respectiva OUG. Adoptată cu maximă promptitudine înainte de Crăciun. S-a aflat că ministrul Justiţiei, dl. Tudorel Toader, aşa fără coloană vertebrală cum l-a arătat întreaga lui activitate ce aruncă în ridicol însuşi faptul că omul acesta ar fi obţinut ca urmare a unui concurs corect şi cinstit titlul de profesor universitar, cu atât mai mult prestigiul Universităţii ieşene, a formulat un număr însemnat de obiecţii asupra respectivei Ordonanţe. Unii zic că vreo 60 la număr. Cu toate acestea, Ordonanţa a fost aprobată. Doamna Dăncilă, premierul României, fiind de notorietate că nu înţelege nimic din ceea ce semnează şi trimite spre publicare în Monitorul Oficial.

În data de 3 ianuarie, Hotnews a intrat în posesia şi a publicat in extenso opiniile Băncii Naţionale a României cu privire la consecinţele aplicării acelor prevederi din OUG-ul cu pricina care au impact asupra sectorului bancar din România. În esenţă, BNR atrage atenţia că sectorul bancar ar deveni neprofitabil începând chiar cu anul 2019. În 2019 se estimează o pierdere de 680 milioane lei, iar în următorul an pierderea se va ridica la fabuloasa cifră de 3, 4 miliarde.

Este important de subliniat detaliul că documentul respectiv expediat pe adresa Ministerului Finanţelor Publice poartă semnătura prim-viceguvernatorului BNR, dl. Florin Georgescu. Fost membru PSD, în câteva rânduri chiar fost ministru de finanţe. Despre care se ştie că este foarte cumpănit în aprecieri şi cum nu se poate mai strâns la pungă. Reamintesc, de asemenea, că în 2012, atât de criticatul - et pour cause - fost premier şi fost preşedinte al social-democraţilor români, dl Victor Viorel Ponta, a avut totuşi înţelepciunea de a-l ruga pe dl. Georgescu să renunţe pentru 6 luni la postul din Banca Naţională şi să facă parte din primul guvern al USL. Rezultatele economice s-au văzut de îndată, dl. Georgescu fiind un recunoscut specialist în domeniu. 

Acum, etern surâzătorul şi veşnic nepriceputul domn Orlando Teodorovici susţine şi promovează o ordonanţă de urgenţă fără măcar a aştepta părerea conducerii BNR. Acelaşi râzăreţ de cursă lungă Se descotoroseşte de prezenţa în fruntea ANAF a nepriceputului domn Ionuţ Mişa şi aduce în loc o nepricepută şi mai mare. O insă pe nume Mihaela Triculescu. Absolventă a Universităţii din Craiova şi fostă contabilă a primăriei din comuna Cârcea.

E şi aceasta o formă de progres. Progres pesedist, fireşte. De pe urma căruia România pare a fi pândită de riscul falimentului de ţară.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite