PSD Cluj acuza justitia ca tolereaza abuzurile lui Funar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Batalia pentru Cluj-Napoca se ascute pe zi ce trece. Dupa ce, joi, prefectul Clujului, Vasile Soporan, cerea organelor abilitate "masuri extreme" (arestare) impotriva primarului Gheorghe Funar, ale

Batalia pentru Cluj-Napoca se ascute pe zi ce trece. Dupa ce, joi, prefectul Clujului, Vasile Soporan, cerea organelor abilitate "masuri extreme" (arestare) impotriva primarului Gheorghe Funar, ale carui giumbuslucuri legale paralizeaza nervii administratiei judetului, a venit randul organizatiei PSD sa iasa la atac. Astfel, filiala Cluj cere ministrului de Justitie, Rodica Stanoiu, "sa procedeze la o analiza in regim de urgenta a celeritatii cu care justitia a tratat sutele de cauze in care este implicat primarul municipiului Cluj-Napoca si, in special, dosarele penale ale acestuia, facand public rezultatul acestei analize". Mai mult decat atat, social-democratii locali afirma ca "sirul nesfarsit de abuzuri, ilegalitati, fraude si diversiuni savarsite de primarul municipiului Cluj-Napoca face ca toleranta unor institutii ale statului si in primul rand a justitiei sa devina mai mult decat suspecta", se arata intr-un comunicat de presa. Precizam ca intre administratia judetului si Gheorghe Funar se deruleaza zeci de procese privind legalitatea unor decizii, ceea ce blocheaza activitatea edilitara de peste doi ani de zile. Ce-i drept, la doua dosare unde infatisarile precedente fusesera in aprilie si mai, instantele au stabilit termene pentru inceputul acestei luni. Ceea ce a iritat la culme partile, in ultimele zile, si anunta o batalie dura pentru Primaria Clujului, unde Vasile Soporan candideaza impotriva lui Gheorghe Funar, este lupta pentru impunerea unui secretar al municipiului. Consiliul local vrea sa-l oblige pe Funar sa plateasca o datorie de care a fost achitat de CSJ Dorinta de a-i slabi nervii lui Gheorghe Funar ii determina pe consilierii locali sa adopte masuri bizare. In seara zilei de joi, acestia au decis sa-l oblige pe primar sa plateasca 900 de milioane de lei, bani cu care ar fi prejudiciat bugetul local deoarece au fost virati unei firme cu titlu de daune. Povestea acestor bani dateaza din 1998, cand societatea Alimentara a depus plangere impotriva lui Funar pentru abuz in serviciu si a calculat penalitati de 20 de milioane pentru fiecare zi in care primarul nu-i elibera o autorizatie de construire, desi era obligat prin hotarare judecatoreasca. Firma respectiva a reusit sa determine prin instanta blocarea conturilor municipalitatii pentru achitarea daunelor, iar banii respectivi au intrat, pana la urma, in bugetul SC Alimentara. La inceputul verii acestui an, insa, Curtea Suprema de Justitie l-a achitat pe primar de acuzatia de abuz in serviciu, prin urmare si de orice prejudiciu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite