PSD aduce în mare viteză codurile penale la votul final. Ce prevederi controversate ar putea trece de Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia specială pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, a dat rapoarte de admitere pe iniţiativele care schimbă Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, miercuri fiind votul în forul decizional. Printre schimbările realizate, unele îl ajută pe Liviu Dragnea să scape de o condamnare.

Florin Iordache a subliniat că vor fi menţinute doar articolele declarate constituţionale în ceea ce priveşte Codul Penal. Însă aleşii PNL şi USR au vrut să discute şi modificarea unor articole declarate constituţionale, dar problematice, pentru că favorizează mai mult persoanele cercetate sau inculpate decât victimele. Un astfel de articol este cel privind termenele de prescripţie a răspunderii penale, un articol care l-ar avantaja şi pe Liviu Dragnea, cel care e acuzat de fapte care s-au derulat între 2006 şi 2012.

Mai exact, termenul de precripţie a faptei scade de la 10 la 8 ani, când infracţiunea săvârşită prevede pedeapsa cu închisoarea de cel puţin 10 ani, dar care nu mai mult de 20 de ani. De asemenea, termenul de prescripţie scade de la 8 la 6 ani, când infracţiunea săvârşită prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 5 ani, dar nu mai mare de 10 ani. Mai mult, termenul de prescripţie specială nu mai este de dublul prescripţiei normale, ci doar de o dată şi jumătate.  Ori, Liviu Dragnea se află exact în situaţia aceasta privind termenele de prescripţie. Odată cu trecerea legii de Parlament şi promulgarea ei, Liviu Dragnea ar putea scăpa, de exeplu, de dosarul angajatelor din PSD la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman.

Ironizarea Comisiei de la Veneţia

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a propus amânarea, principalul motiv fiind vizita Comisiei de la Veneţia. De asemenea, senatorul a arătat că trebuie amânate articolele care „impactează pe domnul Dragnea”. „Să discutăm altădată despre reducerea termenelor de prescriere, neglijenţa în serviciu, să lăsăm pe altădată lucrurile care ne duc cu gândul la Liviu Dragnea”, a completat Gorghiu. Florin Iordache a contrazis-o şi a ironizat atât Opoziţia, cât şi Comisia de la Veneţia.  „Vorbiţi pentru presă. Comisia de la Veneţia nu a venit pentru Coduri, a venit pentru Ordonanţele  90, 92, 7 şi 14, deci pe legile justiţiei. Să stăm şi să aşteptăm. Parcă vine Mesia. Ce să ne spună Comisia de la Veneţia?”, le-a răspuns Iordache aleşilor din Opoziţie.

Denunţuri în maxim un an

Pe lângă Codul Penal, majoritatea PSD-ALDE a dat raport pentru a ajunge la votul final şi pentru modificările la Codul de Procedură Penală. Două treimi dintre amendamente au fost declarate neconstituţionale, adică 64 dintr-un total de 96 de amendamente, când s-a ajuns la CCR cu acestea, în octombrie 2018.

Printre amendamentele pe care Comisia Iordache şi coaliţia au reuşit să le treacă de controlul CCR, iar acum vor ajunge la votul final, sunt interzicerea comunicărilor publice din dosare în timpul urmăririi penale şi a judecării, dar şi obligaţia ca reţinutului să i se dea, la cerere, întregul material probator. De asemenea, un denunţător poate beneficia de reducerea limitei de pedeapsă doar dacă denunţă în maximum un an de la data la care a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii. Mai mult, CCR a fost de acord cu faptul că înregistrările de pe camerele de supraveghere, precum şi cele realizate în locuri publice pot constitui mijloace de probă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite