Promitem dublarea salariilor sau aderăm la euro?

Anunţul ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, privind dublarea salariilor publice prin noua lege a salarizării unitare i-a lăsat fără aer, chiar şi pe cei mai fervenţi susţinători ai guvernării Grindeanu. După o lună ianuarie cu încasări mult mai mici decât se planificase, să susţii că vei avea bani pentru dublarea salariilor de sub 4000 de lei este o glumă sinistră.

Actualul guvern este pe marginea prăpastiei din punct de vedere al echilibrelor bugetare şi ministrul Muncii vorbeşte despre creşteri ameţitoare ale cheltuielilor publice ca şi cum râuri de bani ar fi început să curgă din ceruri asupra României. E adevărat, precizări ulterioare, inclusiv ale premierului Grindeanu, au arătat că ar fi vorba despre ţinte pentru finalul mandatului guvernamental, dar situaţia delicată a bugetului rămâne. Oricum, anul acesta deficitul bugetar se măreşte până la limita de 3% din PIB, cu temeri serioase că cheltuielile angajate deja vor duce la depăşirea acestui prag.

În acelaşi timp, o altă discuţie mult mai serioasă este abandonată de liderii politici români. Europa este în pragul unor prefaceri de substanţă.

Nucleul dur franco-german, susţinut de ţările cele mai competitive, propune Europa cu mai multe viteze. România declară că se opune proiectului şi că va milita pentru o Europă mult mai integrată, dar care să nu creeze diferenţe între statele membre.

Numai că cele două direcţii declarate de România nu merg împreună. Tocmai disensiunile legate de aprofundarea integrării au dus la sciziuni majore în blocul comunitar.

Din punctul de vedere al nucleului dur, a sosit momentul adevărului. Nu poţi să fii european când mergi la Bruxelles şi să condamni politicile Uniunii Europene când ajungi acasă. Liderii eurosceptici şi naţionalişti vor egalitate pentru a bloca în continuare mecanismele de decizie europene. Guvernele euro-sceptice sunt fericite să cheltuie banii europeni pe care statele din nucleul dur îi pun la dispoziţie, pentru că sunt state net contributoare, dar nu admit politicile europene care ar viza o mai mare integrare. Cum ar putea funcţiona o Europă mai integrată care ar presupune politici comune de securitate, politică externă comună, uniune fiscală, când actuala Uniune Europeană, fără să fi ajuns la aceste standarde, nu întruneşte consensul statelor membre?

În aceste condiţii, este de înţeles poziţia vechii Europe, a fondatorilor UE, care spun, „nu obligăm pe nimeni, cine vrea ni se alătură, cine vrea să critice de pe margine n-are decât”.

Grupul de la Vişegrad este dominat de guverne cu discurs foarte critic la adresa Uniunii Europene. Adepţii democraţiei iliberale nu vor mai multă Europă, lor le convine starea de lucruri actuală, ceea ce duce la disfuncţionalităţi majore aşa cum s-a întâmplat în cazul relocării refugiaţilor.

De frica Europei cu mai multe viteze, România s-a alătura din nou poziţiei de principiu a Grupului de la Vişegrad. Principiul Europei cu o singură viteză este ideal, dar nu mai este realist.

Dacă va mai exista, UE va fi tractată de un grup foarte integrat care nu va mai accepta să plătească oalele sparte. România ar trebui să-şi propună să se apropie de acest nucleu şi să se pregătească să adere la zona euro, să adopte moneda europeană.

Aderarea la euro ar trebui să fie proiectul de ţară. Decât la periferie, mai bine în nucleul dur.

Desigur, mulţi vor spune că nu suntem pregătiţi. Dar angajamentul asumat de România este că va adera la euro în 2019. Proiectul a fost abandonat în ultima vreme şi guvernul Grindeanu nu mai scoate o vorbă despre aşa ceva.

Dintre ceilalţi lideri politici, doar Traian Băsescu se exprimă în continuare pentru aderarea la euro, restul se lamentează că vine peste noi Europa cu mai multe viteze.

Deocamdată, proiectele viitorului Europei abia au fost puse pe masă. Nu se va merge mai departe până nu vom şti rezultatele alegerilor din acest an din Franţa şi din Germania. Alegerile din Franţa sunt esenţiale pentru că o victorie a extremei drepte prin Marine Le Pen ar însemna sfârşitul Uniunii Europene.

Dar dacă Europa va mai avea o şansă, atunci România trebuie să-şi urmărească interesele vitale, să rămână un pilon al euro-atlantismului şi să se apropie cât mai mult de nucleul dur. Nu este simplu, dar depinde de noi să ne atingem obiectivele.

Guvernul Grindeanu a moştenit o situaţie bună în ceea ce priveşte criteriile de convergenţă. Ar fi timpul să redeschidă discuţia despre aderarea la euro. Şi să fie atent să nu pierdem prin măsuri nesustenabile, ceea ce am câştigat în ultimii ani. Dacă vrem totuşi salarii mari, europene, nu ar fi mai bine să fim în primul cerc concentric european?